ASA TATA, ASA FIU

1

- Carmen! Inceteaza! Vocea mea a tunat acum. - Altfel nu iti mai spun nimic! Absolut nimic in doi ani de zile despre ceea ce fac eu aici! De ce nu te poti bucura pentru mine? Cate sanse as fi putut avea sa gasesc chiar apartamentul tatalui meu?! Nici nu am stiut ca e dat in chirie! De unde sa fi stiut!? Asta a fost sansa mea si nu am scapat-o! Atata tot. Inseamna ca totul va fi bine! E un semn! Eu asa il iau! Imi pare rau ca te-a deranjat exaltarea mea. Nu asta am vrut sa fac! Tot asa cum faptul ca am venit aici nu inseamna o despartire intre noi! Nu e o despartire, Carmen! Multe cupluri au perioade in care nu se vad din varii motive. Dar nu se despart!

- Da! Dar noi am avut cei patru ani de distanta! Ar fi fost suficient, nu crezi?! Si tu te-ai dus acolo sa te pui in pericol!

- Am venit aici sa aflu adevarul! In pericol as fi putut fi si in Bucuresti! La orice pas am fost in pericol. De cand m-am urcat in masina am fost in pericol sa mor... sa dea unul peste mine... Am fost in pericol sa fiu prins... Am fost in pericol sa fac parnaie... Am fost in pericol sa mor... Asa ca nu locatia e importanta! Cate zile mi-s scrise, atatea am, Carmen!

- Nu e acelasi lucru! Si tu stii bine, ca nu e! Acum cauti scuze!

- Bine, iubire, fie cum spui tu... S-o lasam asa... Nu am chef sa mai vin cu argumente... Ti le-am spus ieri! Imi pare rau ca nu ai inteles. Hai sa inchidem... si vorbim cand iti trece faza asta a doua... Nu vreau sa ma cert cu tine! Ultimul meu gand e sa ma cert cu tine! Uita ca ti-am spus de apartament. Am crezut ca te vei bucura. Am crezut ca iti spun ceva pozitiv, dar m-am inselat. Te las acum. Ai grija de tine si incearca sa te impaci cu ai tai! Nu asta am vrut sa fie rezultatul mutarii tale la apartament... Si sincer, nu asta as fi vrut sa iti fie tonul azi... Nu am vrut sa mai plangi, dar nici sa ai atitudinea asta... Carmen! Vorbim mai tarziu. Ai sarutul meu pe frunte. Gandeste-te la el...

Am inchis. E prima data cand am inchis eu primul. Tot cheful mi s-a stins. Toata buna dispozitie mi s-a dus. Am hotarat sa ma intorc la hotel. Asta a fost in prima zi in Oradea. M-am intins in pat si am adormit, nu inainte de a-mi pune pe silentios telefonul.

Am visat-o pe Carmen... insa nu am visat ceva frumos cu ea. Carmen a mea se indeparta de mine... fugea de mine... privindu-ma furioasa... Cu ura... Asa cum m-am asteptat s-o faca dupa acea zi de acum sapte ani cand am avut-o in fata mea, doar in chiloti, acoperita de mizeria celor patru tigani. Iar eu plangeam in visul meu... plangeam in urma ei... cu sufletul sfasiat de durere. Asta s-ar fi intamplat atunci, daca ea nu ar fi trecut de ura... si furie...

M-am trezit tarziu in noapte... imediat dupa acest cosmar... si jalea m-a cuprins instantaneu... Oare o voi pierde pe Carmen? Oare asta sa fie finalul? Oare asta ma asteapta dupa astia doi ani de zile? O pierd pe Carmen, in schimbul razbunarii mele? Oare departarea ne va indeparta in cele din urma?

Mi-am ridicat telefonul si i-am privit ecranul... Oh! O multime de apeluri ratate! Oh! Carmen incercase sa ma resune... Apoi o multime de mesaje de la ea.

"Edmond, iubire, raspunde!"

"Hei! De ce nu raspunzi?"

"Edmond, ce s-a intamplat?"

"Edmond, unde esti?"

"Dar raspunde odata, Edmond!"

"Iubire, nu imi face asta. Nu ma pedepsi!!!"

"Iubire, iarta-ma"

"Dragostea mea, mi-e tare dor de noi"

"Edmond, raspunde, te rog"

"Haide, Edmond, nu ma chinui"

"Da-mi un semn, ca esti bine. Doar atat iti cer, iubire"

Hm! Sarmana mea Carmen! Era ora patru dimineata. Cum am putut dormi atat de adanc incat sa nu aud vibratiile telefonului? Ultimul mesaj era de acum o ora si ceva. Cine stie ce a facut ea, daca a vazut ca nu ii raspund. Ce sa fac? S-o sun sau sa ii dau un mesaj? Poate a reusit sa adoarma.