ASA TATA, ASA FIU

4

- Frate, hai linistete-te! Gata... gata... Vom fi bine! Toti! Si peste doi ani, vom petrece la nunta ta! Eu, frate, voi avea grija de Carmen, tu vei avea grija de tine! Si totul va fi bine! Ne vom bucura de noi, pe cand vei avea raspunsurile... Hai sa te ajut cu bagajele. Ti le duc eu la masina. Du-te linistit. Vom fi bine! Promit ca nu o las singura pe Carmen. Voi avea grija de ea. E de-a noastra, asa cum i-am spus si Narcisei. Va avea protectia noastra. Va avea sprijinul nostru, ca isi doreste asta sau nu!

L-am privit lung. Astea au fost cuvintele pe care le asteptam de la el. Alex a ramas fratele meu. L-am imbratisat strans si i-am multumit. Apoi m-am intors spre Carmen a mea. Ea statea tot pe canapea, cu fata in palme. M-am apropiat incet de ea si m-am ghemuit in fata ei, luandu-i palmele de la ochi. Imi doream sa ii vad chipul... pana in ultima clipa. I-am tinut palmele intre ale mele... si am inceput sa vorbesc din nou, in timp ce Alex imi cara bagajele la masina:

- Iubirea mea, ti-ai revenit cat de cat? Pot sa plec linistit, asa cum a spus Alex?

- Edmond... murmura ea, muscandu-si puternic buza. – Edmond, iubire, sa nu mori! Gemu ea acum. - Te astept...

- Scumpa mea... roaga-te pentru mine. Iti multumesc ca mi-ai aratat "cum ar fi fost... daca n-ar fi fost?" in astia trei ani. Ma duc plin de ei... Ma duc cu gandul la fiecare clipa de-a noastra. Si fiecare clipa de-a noastra ma va apropia de tine. Ai grija de tine, pentru mine!

- Si tu sa ai grija de tine, pentru mine, Edmond!

- Promit, iubire. Am avut puterea sa-i zambesc. Am avut puterea asta, cu toate ca ma simteam trist si amarat. Am ridicat-o bland si tandru si cu rabdare si am sarutat-o asa cum ne sarutaseram de fiecare data. Apoi i-am dat sarutul meu pe frunte si in cele din urma i-am dus degetele la buzele mele...

- Carmen, sa nu uiti cat te iubesc! Si tine minte un lucru: Nu e un nou "ramas bun". E un "la revedere"!

Sarmana mea iubita nu mai avu putere sa-mi raspunda. Isi strangea buzele cu disperare pentru a opri un nou hohot de plans. Fruntea ii era incretita de durere... mainile ii tremurau, doar ma privea... si ma privea, asa cum ma privise in masina in prima noastra noapte de dragoste...

Am mai strans-o o data in brate, lipindu-i trupul de al meu, apoi i-am dat drumul... Trebuia sa plec. Nu mai aveam voie sa ii prelungesc agonia... Am mai facut cativa pasi cu spatele si am iesit, trantind usa dupa mine. Insa nu am coborat imediat... Am ramas langa usa, ascultand... gandindu-ma pentru prima, data daca sa fac ceea ce trebuie sa fac... Am auzit-o plangand din nou in hohote rostindu-mi numele destul de tare cat sa se auda dincolo de usa...

Mi-am adunat toate puterile ca sa ma pot dezlipi de usa si sa cobor treptele. M-am apropiat in graba de masina. Voiam sa pun distanta cat mai repede, sa nu o vad cumva alergand dupa mine...

- Edmond, frate! Ai grija de tine si anunta-ne cand ajungi in Oradea. Vezi ce faci acolo. Te vrem inapoi!

- Bine, Alex. Du-te sus la ea. Du-te acum. Plange singura acolo... Am auzit-o... Du-te si linisteste-o asa cum ai facut mereu cu mine! Spune-i Alexandrei ca mi-as fi dorit sa o mai vad odata, dar ca nu sunt suparat pe ea... Sa aiba grija de finutul meu. Sa ii povesteasca despre mine... Si, Alex, frate, iertati-ma pentru ce va fac acum! Nu m-am gandit niciodata ca va fi atat de greu sa plec. Haide, du-te la ea. Are nevoie de tine! Daca poti, cheam-o pe Alexandra. Ea va sti cum sa o linisteasca pe Carmen. Nu o lasati singura zilele astea. Sugerati-i sa ramana de pe acum la apartament. As fi mai linistit s-o stiu aici, aproape de voi. Nu mi-o lasati singura, frate!

Ne-am imbratisat strans si am urcat la volan fara sa privesc spre ferestrele apartamentului nostru. Nu mai aveam puterea s-o vad plansa... Plansese mult prea mult... din cauza mea.