Mint Sincer

• Capitølul 30 •

___________________________________________________________________________________________________

„- Te uiți după ceva?
- Da, după un moment în care să taci naibii din gură."

___________________________________________________________________________________________________

Perspectivă: Karo

___________________________________________________________________________________________________

Și nu este de parcă ar fi ceva în neregulă. Pur și simplu un băiat de aproape 24 de ani are o logodnică, iar acum vrea să o prezinte fratelui său mai mic și prietenului său din copilărie, într-o seară de duminică, într-un parc drăguț, special decorat de zilele orașului.

DAR, Ali nu a mai avut o relație de la 15 ani, de dinainte să moară mama.

- OMG, Andrew, chiar îmi pare foarte, foarte, foarte, foarte rău! Trebuia să tac din gură și să nu spun nimic, dar nu știam că el nu știa sau că nu e de acord cu asta și...

- E ok, o întrerupe Andrew pe Elisa, dându-și cu cremă de soare pe mâini în zonele unde s-a ars. Nu e vina ta.

- Să fie de acord? Cu ce? o întreb pe fată. Cu, literalmente, faptul că nu toată lumea este straight? Mă lași?!

Nici nu știu de ce sunt nervos pe toată faza cu Ali. Dar am petrecut atât de mult timp departe de el și m-am dezobișnuit de ideile sale. Am stat prea mult timp pe lângă Ilinca și Andrew, am uitat că mai există și oameni homofobi. Am uitat că mai există frati-mio.

- Hai să schimbăm subiectul, vă rog, oftează lung Andrew în oglindă.

Azi am stat aproape toată ziua pe plajă, Elisa ne-au arătat locuri drăguțe. Dar nu m-am putut concentra pe nimic din ce am văzut.

- Pot să știu de ce eu dacă stau 30 de minute la soare mă fac ca o căpșună coaptă, dar tu arăți... așa? îmi zice Andrew, concentrat pe reflexia mea din oglindă.

Întotdeauna mi se face tenul măsliniu vara.

- Acum... Stai, îmi aduci telefonul, te rog? Cred că l-am lăsat jos, spune Andrew, pipăindu-și buzunarele.

- Da, oftez și ies din cameră.

Cobor scările și încerc să mă calmez, pentru a nu știu câta oară în aceste 2 zile. Dar nu pot. Sprijinit de chiuvetă, concentrat la telefon, tastând și tot gândindu-se, era Derek.

Ziua asta poate merge mai prost de atât?

Ajung în liniște și încerc să nu deranjez blondul de la mesajele pe care le trimitea. Dar nu reușesc. Acesta își ridică capul din telefon. Încerc în continuare să mă prefac că nu se uită la mine ca la felul paișpe' și mă orientez după telefonul lui Andrew. Dar respiratul său mă omoară.

- Te uiți după ceva? mă întreabă, punându-și telefonul în buzunar.

- Da, după un moment în care să taci naibii din gură, șoptesc foarte încet, doar pentru mine.

- Te-a prins soarele azi, continuă, fără să bage în seamă cât de iritat sunt de el.

Îmi aduc aminte de Ryan când mi-a spus că Derek este tăcut. Dar astăzi este al naibii de vorbăreț, de parcă este un efect advers la ceea ce s-a întâmplat ieri.

- Chiar? Nu știam, n-am observat deloc, îmi dau ochii peste cap.

Mă pregătesc să-l sun pe Andrew pentru a-i găsi naibii telefonul, dar mă opresc. Mă calcă pe nervi privirea lui pe mine.