Mint Sincer

• Capitølul 24 •

________________________________________________________________________________

Mi-aș fi dorit ca toate acestea să fie reale,
să nu mă pierd dintr-o lume în alta,
să nu răcesc pământul degeaba.

Dar nu pot deveni personajul negativ,
într-o lume în care m-au găsit ca erou
sau să-mi revăd țelurile ruginite.

Căci printre aceste rânduri mă pot pierde
și prin ochii tăi care mint din nou.

________________________________________________________________________________

PARTEA II

________________________________________________________________________________

3 ANI MAI TÂRZIU

___________________________________________________________________________________________________

Perspectivă: Karo

___________________________________________________________________________________________________

- Karo? îi aud vocea lui Andrew și îmi deschid ochii. Ai adormit, ce naiba!? Aproape am ajuns!

Îmi frec puțin fața în palme. Aud cum trenul ăsta merge pe șine și mă zgârie pe creier.

- Scuze, murmur și casc scurt.

- Dă-mi apa, te rog. Efectiv, mor de sete.

Îmi întind mâna sub scaunul trenului și apuc sticla rece. I-o întind, iar acesta bea rapid. Eu îmi strâng picioarele la piept și îmi sprijin capul de ele. Îmi bubuie capul.

- Ești ok? mă întreabă și pune capacul sticlei.

Uneori încă mă simt ciudat că suntem prieteni, având în vedere că în urmă cu patru ani nu ne suportam. Sau, mă rog, din câte mi-a spus, doar eu nu-l suportam pe el. Dar după toată faza cu tata, ne-am apropiat inexplicabil de mult. Mă vizita la început de parcă era obligat, dar s-a atașat de mine și eu de el. Mai mult decât am fost cu gașca, iar asta dovedește cât de toxică era.

După ce am aflat că tata m-a mințit și, de fapt, că ne-a mințit pe toți, nu l-am vizitat la închisoare. Am fost dezamăgit, dar mai ales pe mine că nu m-am prins de toate astea. Nu mi-a păsat că ne-a luat apartamentul sau alte bunuri. Mi-a părut rău de timpul irosit crezând că totul e în regulă.

- Da. De ce?

- Pentru că ești palid, zic și eu.

Urmăresc cum pune sticla în ghiozdanul său. Se întinde mai bine pe scaun și se uită pe geam. Pufnesc și îmi închid ochii la loc.

- Karo, nu te culca din nou! Ajungem în zece minute! Hai, scoală!

- Taci odată, murmur cu capul pe genunchi.

Andrew nu mă bagă în seamă și se ridică. Încearcă să dea bagajele jos, dar mă ridic și îl ajut eu să le ia. Îmi iau ghiozdanul pe un umăr și ne apropiem de ușile trenului.

- Ar trebui să luăm un taxi până acolo? mă întreabă și își aranjează geamantanul.

Dau din umeri și urmăresc pe geam priveliștea.