ASA TATA, ASA FIU

19

- Am venit dupa album, am raspuns eu dupa ce ne-am desprins din imbratisare.

- Pai nu ti l-a dat Carmen? Sunt la ea si albumul si restul.

- Cum? Am intrebat eu, socat.

- Le-a luat ea. A spus ca se intalneste ea cu tine si ti le da. Sa nu mai faci si tu un drum. Nu ti-a spus?

- Nu am vorbit cu ea in ultimele zile. Am fost bolnav si nu am iesit din casa.

- Se vede ca nu te simti bine... remarca ea. – Daca tot ai venit, hai sa iti dau dosarul si sa semnezi pentru el.

M-am miscat ca teleghidat. Nu puteam sa cred ca am ramas fara album. Cum sa ma duc eu la Carmen dupa album? Cum sa o vad eu acum?! De ce a facut ea asta?!

Am semnat pentru dosar am salutat frumos si am iesit, cu inima franta. Carmen mi-a luat albumul. Carmen mi-a luat afisul... Acum eram trist... foarte trist. M-am oprit in fata avizierului. Erau afisate repartizarile pe licee. Am cautat numele lui Carmen. Da. A reusit sa intre la liceul pe care si la dorit. Huh! Nu i-am distrus visele. Va fi invatatoare. Dar ce fac eu acum? Cum fac rost de album, fara sa ma intalnesc cu ea?

M-am intors la masina si atunci cand am deschis portiera din spate, Alex a dat cu ochii de mine.

- Cris! Ce s-a intamplat? Hai, urca in masina! Fa-te, bre, mai incolo sa incapa si el! Haide! Cris! Spune!

- Mi-a ridicat Carmen albumul dupa care am venit aici.

- Ce? De ce sa fi facut ea asta?

- Habar nu am! M-a lasat fara albumul meu de poze! Of! Si cat mi-am dorit sa il am si eu, dupa ce am vazut pozele!

- Sun-o! Pe bune! Sun-o! Sa iti dea albumul! Sa nu ma faca sa ma duc eu dupa el! Se enerva Alex, agitandu-se pe bancheta.

-Nu pot! Serios! Nu pot sa fac asta! Ma duci pana acasa, sa imi iau computerul daca tot suntem aici? Asta este! Nu voi avea albumul! Si cu asta basta! Nu pot sa vorbesc cu ea, Alex!

- Vorbesc eu! Serios! O sunam noi! Ma comport frumos cu ea. Vorbesc eu frumos cu ea. Crede-ma! Haide, Cris! Jur ca vorbesc frumos cu ea. Da-mi numarul. Serios! Da-mi numarul ei de telefon.

- Nu are mobil! Are doar fix...

- Si ce are a face?

- Daca nu raspunde ea? Daca raspund parintii ei?

- Ii rog eu frumos sa mi-o dea la telefon.

- Si daca nu e acasa?

- Bre! Prea multe intrebari! Da-mi numarul!

I l-am dictat in timp ce el il tasta pe telefon. Of! Doamne! Of!

- Voi toti, liniste! Eu vorbesc. Voi nici nu respirati! Ssst! E pe difuzor...

- Alo? Se auzi o voce care m-a cutremurat. Era vocea ei. Vocea ei. Alex m-a privit si i-am confirmat ca e ea la telefon.

- Alo? Repeta ea.

- Alo? Carmen?

- Da?

- Sunt un amic de-al lui... Kardos, raspunse Alex, strangand nervos buzele. In ultimul moment isi amintise ca nu eram singuri in masina si eu eram Cris pentru ei. Asa ca mi-a folosit numele de familie.

- Oh! Oftatul ei s-a auzit in toata masina. Apoi facu o pauza lunga si in cele din urma, intreba timid. – E bine?

- Da. E bine! Dar a aflat ca i-ai luat albumul. Cum facem sa ni-l dai?

- De ce nu a sunat el? intreba ea la fel de timid.

- De pe ce sa sune, bre?! Nu a mai fost pe acasa de cateva zile si nu are telefon.

- Serios? Dar de pe telefonul asta de pe care sunt sunata, nu ar fi putut vorbi? Intreba ea ironic.

- Nu! Ca e al meu si nu pune nimeni mana pe el. Ar fi vrut sa te sune. Pe bune, ca ar fi vrut sa vorbeasca cu tine!

La cuvintele astea, l-am atentionat ca intrece masura. A fost vorba ca face rost de album nu se intinde cu ea la povesti.

- Oare sa te cred? Intreba ea retoric, ceva mai inviorata.

- Da! Poti sa ma crezi! Ar vrea sa stie cum te simti.

- Pe bune?

- Da!

- Nu vreau sa iti stiu numele, murmura ea, - Si sincer nu am incredere in tine... Dar pot sa indraznesc sa te rog ceva?

Alex s-a uitat la mine. Eu am dat vehement din cap. Nu! Nu! Sa nu fie de acord, dar Alex a ranjit sadic si a continuat:

- Numele meu nu ti-ar spune nimic, Carmen, dar poti sa ma rogi orice! Iti indeplinesc orice dorinta.

- Hm! Ai vrea tu! Se amuza Carmen, apoi redeveni serioasa: - Te rog din suflet sa ii transmiti ca mi-e dor de el si ca tot ce ne-am spus la sfarsit ramane valabil?

Am strans ochii! Nu as fi vrut sa auda nimeni aceasta convorbire! Asta nu ar fi trebuit sa se auda. Alex, redeveni serios intr-o clipita.

- Sunt sigur ca si lui ii e tare dor de tine... Murmura el... incruntat. – Nici nu stii cat ii e de dor.

- Deci ii spui ce te-am rugat? Pot sa ma bazez pe tine?

- Da! Ii spun. Fii sigura ca vor fi exact cuvintele tale. Nu glumesc. Dar acum, cum facem cu albumul lui de poze? Si daca imi ierti indiscretia, de ce l-ai ridicat tu de la secretariat?

- Am vrut sa am o veste de la el, daca ar fi aparut la scoala.

- Hm! Desteapta fata! Mormai el, privindu-ma.

- Spune-i te rog, ca daca ar mai fi trecut pe acasa ar fi gasit si albumul lui de poze. I l-am lasat la mama lui.

Am incremenit! A fost acasa la mine, imediat dupa ceea ce i-am facut eu?! A doua sau a treia zi dimineata la prima ora. Aoleu! A fost acasa la mine! A fost la usa mea! E nebuna! A dat ochii cu mama, care poate ca era cu un barbat in casa. Sau poate ca era moarta de beata... Oh! Doamne! Ce nebunie! Si nu puteam spune nimic! Ne-am fi dat de gol. Alex m-a privit socat si el, dar si-a revenit repede si a continuat.

- Bun! Ma duc dupa album. Kardos e plecat... I s-a schimbat traseul. E tocmai in celalalt capat de Bucuresti.

- Oh! Mi-a spus mama lui ca s-a mutat si ca va veni doar din cand in cand acasa... Dar nu m-am gandit ca s-a dus atat de departe. Auzi, "amicul lui", ai putea sa imi rezolvi o intalnire cu el? Doar sa il vad ca e bine... doar de la departare... promit sa nu ma apropii... Jur ca nu o fac! Stiu ca nu am voie! Dar vreau sa ma asigur ca e bine... si nu va mai rog altadata nimic. Il las in pace si ramane asa cum am vorbit cu el... doar o data... Daca isi doreste si el, bineinteles.

- O sa vad ce pot face pentru tine. Poate reusesc sa va rezolv cumva. Dar nu promit nimic. Sunt multe de aranjat. El e foarte ocupat si e foarte suparat. A iesit cu scandal. Vedem, ok?

- Sper ca nu ma minti! Sper ca el e bine... se alarma ea.

- E bine acum! Stai linistita... Daca reusesc sa te rezolv, te sun, ok? Tu ai grija de tine! Vreau sa ii dau doar vesti bune amicului meu, ok!? Te las acum. Scuze ca te-am deranjat.

- Nu face nimic. Ma bucur ca m-ai sunat in numele lui. Esti un prieten bun. Ai grija de el, pentru mine, da? Adauga ea chiar la sfarsit si a inchis repede.

S-a lasat o liniste adanca. Nimeni nu spunea nimic. Alex isi privea telefonul, eu imi framantam mainile... ceilalti doar pastrau tacerea. Alex a fost cel care a vorbit primul:

- Bre! Da' ce-mi place mie de fata asta! exclama el, punandu-si telefonul in buzunar. – Cris! Ce-i cu tine?