Mint Sincer

• Capitølul 24 •

• • •

Ne oprim în parcare. Andrew vorbește la telefon cu gazda la care urmează să stăm săptămânile astea. Doamne, cât am tânjit după vacanța asta!

- Noi suntem la... Ah, vă văd, stați! zâmbește Andrew și face semn cu mâna în depărtare.

Îmi mijesc ochii și văd o femeie care se apropie de noi. Are piciorul în ghips și se sprijină într-o cârjă. Ne face cu mâna și se apropie de noi.

- Bună ziua! o salută Andrew și dă mâna cu ea.

Femeia are părul șaten deschis, mai mult seamănă cu un blond. Poartă un tricou roz, care îi este puțin larg. E mai înaltă decât Andrew.

- Bună, tu ești Karolin, nu? îi spune acestuia.

- Nu, eu sunt Andrew. El e Karo.

- Ah, da, mă scuzați, spune femeia și îmi întinde mâna.

Ezit.

- Eu sunt Delia, adaugă și așteaptă să-i strâng mâna.

- Karo, rostesc ușor și dau mâna cu ea.

- Nu-l băgați în seamă, de obicei e mai de treabă, îi spune Andrew, iar eu îmi dau ochii peste cap.

- Sunteți frați? chicotește femeia.

- Nu, suntem... prieteni... dă stângaci din umeri.

- Prieteni buni se pare, ne zice și ne face semn să o urmăm.

Eu și Andrew ne luăm geamantanele și mergem după ea. Ieșim din parcare și intrăm pe o străduță.

- Cum e la școală? ne întreabă femeia pentru a face conversație.

- Nu ne amintiți, vă rog, râde Andrew și își verifică telefonul. Acum am terminat primul an de facultate.

- Deci sunteți majori... constată femeia și o ia la stânga.

Și eu și Andrew vrem să o întrebăm ce a pățit la picior, dar avem bun simț și nu o facem. Pare că și femeia vrea să ne întrebe mai multe, dar poate are și ea bun simț.

Ajungem în fața unei case mari, albe. Pare că are o curte frumoasă, deși nu se vede foarte bine de gardul viu. Ușa este întredeschisă și are un preș maro în fața sa cu „Live, Love, Laugh". Sunt flori colorate pe pervaz și câteva decorațiuni drăguțe.

- Plaja e aproape de aici, nu vă faceți griji, ne spune aceasta și deschide ușa, lăsându-ne să intrăm înăuntru.

Primul lucru pe care îl văd este bucătăria care este deschisă. Are un bar, multe dulapuri și tot ce-i trebuie. Sufrageria e combinată cu ea având o masă mare care se întindea și multe scaune lângă ea.

Eu și Andrew intrăm, trăgându-ne geamantanele după noi. Ne aruncăm câteva priviri și realizăm că amândoi ne-am putea pierde în casa asta.

- Etajul este al vostru, dar dacă aveți nevoie de bucătărie, o puteți folosi, ne spune femeia și se îndreaptă către o ușă de lângă bucătărie. Aici e tot o sufragerie, dar mai retrasă. Și aici puteți sta, dacă vreți.

Deschide ușa și zăresc o cameră cu o canapea, un televizor și o mică bibliotecă. Închide ușa la loc și merge lângă o altă ușă spunându-ne că este dormitorul ei. Ne îndreptăm spre scări și toți trei ne chinuim să ne urcăm, unii din cauza bagajelor, alții din cauza cârjelor.

După ce ne arată camera noastră, baia și restul etajului, ne lăsăm bagajele și coborâm din nou.

- Cheia v-o dau mâine, ne spune și ne îndreptăm către ieșirea din spate.

- E în regulă, nu vă faceți griji, îi spune Andrew, iar eu casc scurt.

- Acum vreau să vă arăt terasa, am amenajat-o singură, ne spune mândră și deschide o ușă de tip geam.

Dă la o parte un fel de perdea și se zărește o terasă mare și frumoasă, cum este toată casa. Erau două șezlonguri întinse și, de asemenea, multe flori colorate în ghiveci. Un bărbat stătea în fața lor, udând o plantă mare.

- El este colegul meu de casă, ne spune aceasta și chicotește.

- De câte ori ți-am zis să nu-mi mai spui așa? oftează el și se întoarce spre noi. Bună, sunt logodnicul ei.

Avea în mână un pahar de plastic vechi, cu care probabil a udat florile, dar îl scapă pe jos când se uită la mine.

Avea același păr blond, aceiași ochii albaștri închiși, aceiași față. Aceleași gusturi în haine și aceiași privirea de idiot.

- Derek? murmur încet, realizând că am rămas cu un gust amar în gură.

Nu i-am uitat numele.