Mint Sincer

• Capitølul 19 •

- Cum puteți să-i vorbiți așa unui copil de 14 ani? mă enervez eu, ridicându-mă de la masă. De parcă e vina lui că ei nu mai sunt!

Nu pot să văd cum îi vorbește unui orfan căruia i-au murit părinții de puțină vreme. Poate este ea șefa, dar nu poate să se răzbune pe el că și-a trimis sora într-o misiune care a omorât-o. Știu că crede că e vina lui Derek, că mama lui s-a grăbit în misiune pentru a ajunge la el în seara aceea.

- Și acum ar trebui să fac ce-mi spune un puști de 21 de ani, netrecut prin viață? Știi tu mai bine cum să vorbesc cu nepotul meu? Nu mă face, Ryan Hall, am să mă asigur personal, dacă trebuie, că nu o să te angajeze nimeni când termin facultatea!

- Mai bine că ți-a murit soțul, decât să aibă de-a face cu așa panaramă, îmi ia Derek apărarea și se ridică de la masă.

Chipul ei se schimbă și se înverzește de furie.

- RETRAGEȚI CUVINTELE, CĂCAT CU OCHI CE EȘTI! urlă femeia la el și aruncă o farfurie în direcția lui.

Derek se ferește și părăsește bucătăria rapid. Eu rămân cu gura pe jumătate deschisă. Aș vrea să-i spun că este nebună, dar mă abțin. În schimb, îmi spune ea:

- Vezi dacă l-ai încurajat să vorbească urât? Mai bine l-aș duce la casa de copii... mai spune aceasta doar pentru ea și se întoarce la vase.

Nu mai rezist și mă îndrept și eu spre sufragerie. Acolo era Derek, lângă Elisa, îi strângea jucăriile. Pune și ultima păpușă într-o cutie și o ia în brațe, fetița încolăcindu-și piciorușele în jurul lui. Are obrajii plânși, probabil a auzit discuția aprinsă din bucătărie. Știu că Derek m-a observat, dar nu mă bagă în seamă. Merge cu ea în camera lui și trântește ușa puternic.

- De ce te porți urât cu mătușa Ella? dau buzna în dormitorul său și închid ușa.

- Tu de ce-i spui mătușa Ella, dacă nu e mătușa ta? își ridică o sprânceană și o lasă pe fată în patul lui.

- Schimbi subiectul!

- Ba tu îl schimbi! se apropie de mine și mă împunge cu degetul.

Îmi ciupesc vârful nasului și îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Nici nu mai știu cum să o iau... Nu este mătușa mea, pentru că eu și Derek nu avem niciun grad de rudenie: suntem doar prieteni de familie. Dar ea îmi sare în cap că nu mai rezistă cu el și vrea să-l dea la casa de copii. Și nu am să accept nici mort lucrul ăsta!

- Nu am vrut să țip la tine, șoptesc și mă uit la el. Scuze.

Chiar dacă nu o arată, știu precis că Derek este printre cele mai sensibile persoane pe care le știu. Și poate și de asta nu se înțelege cu mătușa lui. Dar va trebui să o înghită până la urmă, sau până am să-mi cumpăr apartamentul ăla ca să-l pot lua la mine.

- Derek... îl fixez cu privirea.

- Ce-i, Ryan?

- De ce ți-ai bătut colegul?

- Se tot lua de un alt coleg, pe nu știu ce motiv, și i-am zis să-l lase în pace! spune încă nervos. Mi-a zis că nu e treaba mea și a vrut să-mi tragă un pumn, dar am apucat eu să-i trag.

Acesta oftează, anticipând deja ce urmează să-i spun. Își pocnește câteva degete scurt și omite să se uită la mine.

- Chiar nu era treaba ta, îi spun eu serios.