The Time Machine -Finalizat-

Capitolul 11- Emoții

Pe de altă parte, Thomas arăta întocmai ca un tocilar, ceea ce şi era.

Cu o cămaşă de aceaşi culoare cu rochița Mirandei şi o jachetă în carouri , purtând pantaloni de stofă şi mocasini negrii, Thomas îți dădea un aer tocilăresc de cum îl priveai .

Purtând o pereche de ochelarii negrii cu ramă lată, şi părul dat cu gel într-o parte, mă facea să mă întreb cum de o femeie ca mama a decis să îşi unească destinul cu un bărbat ca tata, care şi în ziua de azi se îmbracă la fel ca în adolescență.

Însă la urma urmei, iubirea nu depinde de aspectul fizic care cu timpul se transformă ; ci depinde de acele sentimente pure care îți creeaza un fior în tot corpul de fiecare dată când eşti cu persoana iubită, depinde de puterea care ți-o oferă doar privindu-te fără a spune prea multe cuvinte, şi mai depinde şi de acei fluturi care ți se formează în stomac şi sunt imuni la orice, chiar şi la naftalină.

Cu toate acestea, privindu-i am realizat că eu nu sunt cea mai reuşită combinație dintre ei..
Nu am frumusețea mamei, nu sunt înzestrată cu darul acela a ei din a se face plăcută față de toți ,nu am înălțimea tatei, şi nici inteligența sa de invidiat.

Sunt doar o ființă mică.

-Thomas,Miranda aceştia sunt Theressa şi Jason. A zis doamna Dobelgheriee prezentându-ne, făcându-mă să îmi revin din gânduriile mele.

Am dat mâna cu Miranda , prezentându-mă încă odată, în timp ce pe Thomas doar l-am salutat , deoarece nu este prima oară când ne-am întâlnit astăzi.

-Theressa..Ce nume frumos. Şi eu dacă o să am cândva o fiică, numele acesta il voi pune. A afirmat Miranda, făcându-mă să înghit în sec, în timp ce s-a aşezat sfioasă la masă alături de Tom, stând în fața mea şi a lui Jason.

Dacă aş putea să-i zic că eu sunt fata ei şi a lui Thomas, că eu sunt Theressa, fiica lor din viitor, probabil că m-aş scăpa de bolovanul acesta pe care îl am în stomac încă de când au intrat ei în casă ; dar tot odată ar fi la fel de probabil să mă creadă nebună şi să fugă de mine mâncând pământul.
Tocmai de aceea nu mă pot risca să le zic, nu deocamdată.
Aşa că tot ceea ce am făcut, a fost să mă resemnez dând încet din cap în semn de aprob, uitându-mă pe furiş în jur la masă.

Doamna Dobelgheriee stătea în capătul mesei, în dreapta ei stând Miranda alături de Thomas , iar în stânga sa eu alături de Jason.

-Şi...Se vede că nu sunteți de pe aici..sau mă înşel? Ne-a întrebat Miranda arcuindu-şi sprâncenele, privindu-ne .

-Nu, nu suntem..A răspuns Jason simplu, cel mai probabil după ce m-a văzut că nu eram în stare nici un sunet să scot datorită emoțiilor şi tot odată a fricii.

-Şi atunci..de unde proveniți, şi cum de ați ajuns tocmai aici la noi?

-Sunt nepoții verişoarei mele, şi au venit aici cu treabă ; însă au întâmpinat câteva indificultăți pe drum, ceea ce i-a făcut să fie nevoiți să mai rămână în oraş câteva zile.. A afirmat doamna Dobelgheriee pe un ton extrem de calm, privindu-ne cu subînțeles pe mine şi pe Jason.

-Am înțeles...Şi cu maşinăria care mi-ai prezentat-o astăzi..Care este locul ei în povestea aceasta? M-a întrebat Thomas privindu-mă, aşteptând un răspuns din partea mea.

-După cum ți-a zis şi Tessa astăzi, tatăl ei este inventator şi a creeat această maşinărie vrând să o prezinte oameniilor de ştiință de la marele muzeu de aici..Însă pe drum au scăpat maşinăria pe jos, astfel dezmembrându-se . A adăugat doamna Dobelgheriee privindu-ne din nou, în timp ce noi am dat încet din cap aprobând-o.

-Oh..Îmi pare sincer rău. Crede-mă că aş fi onorat să reuşesc să repar o asemenea invenție foarte importantă pentru omenire; însă fiecare inventator are o anumită idee şi un anumit plan, şi chiar şi parțial montată poate fi dificil să o repar în câteva zile ; fiindcă nu pot să ştiu ce are în cap tatăl tău. A afirmat Thomas simplu, privindu-mă; în timp ce şi-a arenjat mai bine ochelarii pe nasul său cârn.

-Ce frumos..Cred că te simți onorată să ai un părinte atât de intelectual. A zis Miranda luând o gură din ceaşca sa de ceai.. Şi Theressa, povesteşte-ne despre tine şi familia ta ; fiindcă aş fi încântată să îți ascult povestea.

Am înghițit din nou în sec, privind-o pe doamna Sofia, apoi pe Jason.
Mâinile au început să îmi tremure şi să îmi transpire, în timp ce fața a început încetul cu încetul să mi se albească.

Nu puteam să intru în jocul acesta şi să continui firul narativ al poveştii inventate de doamna D. .

De când au intrat Miranda şi Tom în casă, nu m-am simțit în stare să scot un cuvânt pe gură , cu atât mai puțin nu aş fi în stare să țin un adevărat discurs, inventând o poveste cât mai reală fără să se prindă că mint .
Plus că atunci când sunt stresată şi încerc să mint, încep să mă bâlbâi şi uit absolut tot ce vreau să zic.
Iar acum nu este o situație de stres, ci una de alertă maximă pentru mine.

Dintr-o dată, am simțit mâna cuiva prinzând-o pe a mea pe sub masă, ceea ce m-a făcut instant să îmi arunc privirea fugitiv asupra mâinii mele care era prinsă de către cea a lui Jason.

Fără să îmi dau seama ce fac, şi fără să gândesc limpede i-am prins-o şi eu pe a sa, încolăcindu-mi degetele mâinii mele reci cu ale sale , astfel într-un fel sau altul transmițându-mi un anumit curent de energie , care îmi crease un fior pe şirea spinării, dar care tot odată mi-a dat curajul să îi privesc pe rând în ochii pe Miranda şi Thomas, ca mai apoi să încep să vorbesc , găsindu-mi într-un fel sau altul cuvintele pe care le căutam şi de care aveam nevoie.

------------------------------------------------------------------------------
Pam-Pam.
Capitol nou :3 .

Am început să editez cartea, fiindcă vreau să scriu şi aici corect cu diacritice.
Aşa că dacă până acum ați mai sesizat în capitolele anterioare greşeli de scriere şi de exprimare o să încerc să le remediez cât mai repede :* .

Sper că v-a plăcut next-ul , şi dacă da nu uitați de steluță +comm .

Vă pup şi ne vedem curând.

Ciussss !!!