Nota autorului .

1.4K 103 0
                                    

Dragi cititori,
(God,cât de formal sună :)) )

După cum prea bine aţi văzut ,astăzi am postat ultimul capitol din The Time Machine, care chiar sper că v-a plăcut și nu v-a făcut să vă pară rău că aţi citit cartea aceasta.

Încă tot nu îmi vine să cred că TTM a luat sfârșit ..Însă după cum v-am promis mai de mult povestea nu se va termina aici; fiindcă va exista partea a II a a cărţii intitulată "Stay" , a cărei prefaţă o puteţi acum găsii pe wattpad.

Nu este nimeni obligat să citească și continuarea cărţii dacă nu vrea; însă m-aș simţii extrem de onorată să adăugaţi și "Stay" în biblioteca voastră, și să putem continua călătoria aceasta în lumea ficţiunii împreună. :*

Cât despre această carte, credeţi-mă că încă nu îmi vine să cred cât de mult am putut modela ideea principală pe care eu o aveam în cap, încât să iasă ceea ce a ieșit.
Îniţial în această carte ar fi trebuit să se afle o parte din sentimentele și trăirile mele pe care le-am avut în urmă cu un an , și care m-au marcat profund.
Însă cartea aceasta trebuia să fie mai mult decât o modalitate de a mea pentru a reușii să-mi destăinui într-un fel sau altul sentimentele mele. Trebuia să fie ceva magic, care să vă facă să trăiţi cu totul povestea personajelor; și cu toţii știm că în majoritatea cărţilor poveștile de dragoste sunt în prim plan.

Așa că pas cu pas, a luat naștere o nouă poveste formată din ficţiune și câteva trăiri, astfel rezultând The Time Machine.

Nu m-aș fi așteptat niciodată ca cartea aceasta să aibă succes, și sincer fiecare steluţă pe care o primesc din partea voastră este pentru mine ca o încurajare ceea ce mă determină să continui să scriu, să continui să îmi pun gânduriile pe hârtie.

Urmează un an greu pentru mine din cauza școlii, și tocmai de asta am încercat să termin cartea aceasta cât mai repede ca să nu fiu nevoită să fac o pauză îndelungată, cum probabil se va întâmpla cu celelalte.

Când m-am înscris pe wattpad mi-am asumat o responsabilitate.
Am încercat să mă ţin mereu de cuvânt , postând cât de des posibil ; și sper că nu v-am dezamăgit.

"Stay" va avea premiera în 2016 , și vă asigur că va fi ceva total diferit faţă de ce v-aţi obișnuit pâna acum.
Tocmai acesta este motivul pentru care nu oblig pe nimeni să citească cartea. Este diferită. Însă este legată de evenimentele din vieţile noastre, ale oamenilor simplii, pe care câteodată viaţa ne pune la încercare.
"Stay" va fi o carte emoţionată. Scrisă din suflet pentru suflet, pe care sper să o trăiţi din plin.

Vă mulţumesc pentru tot.
Vă mulţumesc pentru toată susţinerea acordată, și de acum încolo ne vom vedea la "Stay" .

Vă pup !

Cu stimă, inna813.

The Time Machine -Finalizat-Where stories live. Discover now