Patrula de noapte

Capitolul V: mai

- Of, Emm, nu pot sa cred ca ai facut asta! deslusesc vocea lui Day.

- Hey, nu e vina ei, e prima data cand gusta putin alcool, se intelege! Abia si-a dat majoratul anul trecut, nu? spuse si Carter.

- Exact! Mai ales ca e fata, deci sigur nu are toleranta prea mare la alcool, o aud si pe Eva.

Incep sa zambesc la gandul ca ei ma considera beata. Am baut doar doua pahare, nu? Nu am cum sa fiu beata, sa fim sinceri! Chicotesc putin, apoi deschid ochii, si il surprind pe Day uitandu-se la mine de deasupra. Fata lui nu era prea fericita.

Ma aseza incet pe pat si puse plapuma pe mine, apoi incep sa rad de-a binelea.

- Day! De ce ai facut asta? E prea cald...

- Tu stai aici si dormi! Sa nu te prind ca iesi din pat!

- Sa dorm? Dar e miezul zilei...

- Exact! E miezul zilei! Am avut tura de noapte azi-noapte! Ar trebui sa fii dusa de acum!

- Si tu nu vrei sa dormi? Iti fac loc aici, langa mine.

Spun si sughit, apoi incep sa rad de cat de comic a sunat sughitul.

- Doamne, daca te aude Al ne omoara pe toti. Mai ales pe mine.

- Ei, si tu acuma.... Hic!... daca ne omoara acum, nu mai trebuie saa mergem la Szkfdfaskgl in Uniunea Estica si nu mai trebuie sa o recuperam pe Jane! Serios acum, Louis a fost cam prostut atunci cand mi-a — hic!- zis sa o recuperez pe Jane, tocmai mie, cea care va fi data afara daca ea se va intoarce si -hic!- cea mai tanara de pe aici.

- Emm, nu spune asta!

- Dar daca e adevarat? Ei prefera sa construiasca o armata decat sa ne plateasca pe noi un salariu decent, dupa ce ca- hic!- ne riscam viata in ultimul hal ca sa avem grija de -hic!- Uniunea Centrala... acusi parca vezi ca cei mai tineri vor fi dati afara din slujba, la fel si -hic!- ai' mai batrani, cum ar fi Al...

- Emm, varsta nu are nicio legatura cu slujba.

- Serios? Atunci cum se face ca de un an de cand sunt aici, tu nu te-ai uitat niciodata la mine? Mintea ta a fost umpluta cu -hic!- Jane, si zi-mi, ce faceai daca ea era moarta si nu o mai gaseam niciodata? Ma lasai pe mine sa sufar? si am inceput sa plang isteric.

Mi-am pus plapuma peste cap ca sa nu-mi vada Day fata patetica. Il simt cum se aseza pe pat si imi pune o mana pe umar.

- Emm? Sa stii ca nu totul este ceea ce pare a fi.

Spuse, apoi pleca. Aud cum usa se inchide in urma lui, si dau drumul lacrimilor sa curga cu debit mai mare. Nu pot sa cred ca am spus ceea ce am spus, constienta si putin incetosata! Doamne, cum sa mai mai uit in ochii lui Day vreodata?

Adica, el e cu 3 ani mai mare decat mine, si a inceput sa lucreze ca Patrula acum 6 ani, pe cand avea 16 ani. Regele a considerat ca talentul sau nu ar trebui sa se lase asteptat, asa ca l-au recrutat de tanar. Timp de 5 ani a fost coechipierul lui Jane, care a fost data disparuta acum un an. Din cate mi-a divulgat Eva, Day era foarte atasat de Jane, care era cu 2 ani mai mare decat el. Puterea sa era a invizibilitatii. Cei doi faceau o echipa pe cinste, si toti au fost demoralizati cand Jane... Da, cum a facut Jane de a fost prinsa?! Nici macar nu are sens, puterile noastre nu sunt epuizabile, nici macar nu folosesc din energie!

Of, nu pot sa nu ma gandesc la Day... ceasul sau de buzunar i-a fost daruit de catre bunicul sau cand era mic, iar atunci Day si-a dat seama ca poate da acele ceasului inapoi si inainte fara sa le atinga, si, de asemenea, poate da timpul oamenilor inainte sau inapoi. Oamenii morti nu mai au un timp care sa fie dat inapoi, iar persoanelor pe care nu le vede nu le poate controla timpul. Si nici mie.

Prima data cand a incercat sa-mi dea timpul inapoi, si-a scos ceasul din buzunarul de la piept, s-a uitat la el, apoi la mine, apoi din nou la ceas, apoi din nou la mine, si se incrunta din ce in ce mai tare.

- De ce nu te intorci inapoi pe scaun?!

- Ar trebui?

- DA! tipa, dupa care incepu sa planga.

Allen fusese foarte ingrijorat pentru Day in ziua aceea. Zise ca nu l-a mai vazut plangand niciodata.

-Hic! sughit, apoi mintea imi cazu intr-un somn adanc.

***

- Sa o trezesc? Nu va face urat? il aud pe Carter.

- Trezeste-o, ca nu te omoara.

- Dar n-are peticul pus pe ochi! Daca ma vede?

- Of, du-te mai incolo, lasa-ma pe mine. Emm, trezeste-te, sau... nu-ti dau clatite!

- Clatite! spun, si ma ridic in capul oaselor.

Imi pun mana la ochiul drept si ma uit in jur.

- Day.

- Da, Emm?

- Ce se intampla?

- Pai... sa-ti dau vestea buna sau cea rea?

- Buna.

- Mergem sa o cautam pe Jane!

- Si cea rea?

- Nu te-ai lasat trezita asa ca te-am carat pana aici.

- Aici unde?

- Uhm, nu sunt sigur... cred ca in baza vesticilor.

- De ce?

- Sa zburam! zise, apoi cei trei incepura sa rada.

Imi cuprind capul cu palmele pentru ca ma durea groaznic, iar vestea rea a lui Day era cea mai urata posibila. Ma uit la locul in care eram, si parea a fi un camion. Un camion care nu era in miscare. Carter si Eva erau si ei aici, infasurati toti in niste paturi maronii.

Deodata usa camionului se dadu in sus cu putere si galagie, si lumina de afara ma orbi. Cand ma obisnuiesc cu ea, observ ca un tip brunet, tuns periuta, inalt si zvelt, cu o jacheta maronie urca.

-S-a trezit duduia? Zise.

Day se ridica si dadu mana cu el.

- Da, nu se vede?

Barbatul fluiera cand ma vazu, apoi isi intinse mana pentru a ma ajuta sa ma ridic, dar ii intind mana dreapta. De la ochi. Atunci patrund in sufletul sau fara voie.

O pajiste frumoasa, cu palcuri de copaci verzi si un cer albastru cristalin ma invadara. Fluturi si melodii in alta limba se auzeau pe fundal, apoi ma intorc la realitate. Barbatul se retrase ca ars, apoi ii zambesc, ridicandu-ma si scuturandu-ma de praful inexistent de pe picioare.

- Day, unde mi-e peticul? il intreb, dupa care el il scoate din buzunarul sau.

Mi-l prind la locul sau apoi ma simt mai bine. Mereu ma simt mai bine cu peticul la ochi.

- Scuza-ma, ii spun barbatului, dupa care ii intind mana si ma prezind: eu sunt Emma.

Barbatul intinse mana si-mi zambi cu caldura.

- Eu sunt Roy. Deci Emma este numele duduiei? apoi fluiera inca o data, ceea ce ma facu sa ma uit in jos si sa rosesc. Eu sunt hultanul ce a zarit-o pe junca din ghearele esticilor. La rugamintea prietenilor tai am fost de acord sa va ajut sa treceti granita, dar asta e tot ceea ce pot face. Imi pare rau.

- Nu-i nimic, ne bucuram de cea mai mica mana de ajutor pe care o primim, ii spune Day.

- Bine atunci, decolam in cateva minute. Va rog sa va tineti bine de barele de siguranta. Stiti, asta nu e un camion de transportat oameni, si nici nu avem asa ceva in Vest, ca nu-i nevoie. Dar speram ca asta sa fie numa' bun pentru voi. Vi se va alatura in scurt timp si colega mea, May. Ea va veni cu voi, dar eu nu pot sa merg mai departe de granita.

- Am inteles sefu'! Zise Day, apoi dadu din nou mana cu el. Imi zambi apoi iesi si inchise usa dupa el.