Răzbunarea Gemenilor - † Îngerii întunericului † Vol I - FINALIZATA

Capitolul 8 - " S-a terminat! Ai pierdut!"

Strigătul lui Dominik fu cel care o făcu pe fată să realizeze pericolul în care se afla. Fără a sta pe gânduri ascultă cerința fratelui mai mare al lui Jessie și se lăsă în jos. Demonul sări înapoi, toată atenția lui fiind acum captată de cel care se părea că avea să îi strice mica „joacă". Demonul se pregăti să sară din nou asupra fetei când două brațe puternice o luaseră pe sus și o purtaseră până într-un loc mai sigur. Demonul se izbi de piatra funerară ce mai devreme îi puse brunetei piedică. Sophie își ceru în gând scuze de la sufletul căruia îi aparținea piatra și își mută atenția pe salvatorul ei. Un băiat blond, cu privirea albastră ce nu putea avea mai mult de optsprezece ani îi zâmbi blând, ducându-și palma pe obrazul său. O bubuitură puternică o scoase din transa în care o induse gestul băiatului și privi către fratele lui Jess ce se lupta cu acel demon.   
        - Mă ocup eu de el, tu ai grija de stăpână. Strigă băiatul înspre Dominik.
        Acesta aprobă din cap apoi veni spre fată. O luă în brațe iar băiatul înaintă în luptă.
        - Ești nebun? Doar nu o să îl lași pe acel puști să lupte cu așa ceva, nu? Spuse Sophie , privindu-l atent în ochii.
        - Calmează-te și privește. Spuse Dominik zâmbind cu încredere. Nu îți face griji, Luxorr e mult mai puternic decât pare. Fii atentă la asta.
       Privirea ei se mută instant pe Luxorr și observă cum trupul lui începu să strălucească iar ochii albaștrii deveneau aurii. Lumina deveni orbitoare, forțând-o să își închidă ochii. Când lumina se estompă fata rămase surprinsă de ce se afla în fața ei. În locul băiatului se afla un demon-lup cu blana aurie, ochii revenind la acea nuanță pură de albastru. În jurul ochiilor blana avea culoarea sângerie iar trupul său enorm era acoperit de lanțuri. Cele doisprezece cozi erau acoperite de la jumătate spre până în vârfuri de lame argintii ascuțite. Colții proeminenți datorită mârâitului gutural pe care îl scotea erau albi ca laptele și pregătiți să sfâșie orice se afla în calea lor. Buzele lui Sophie mimară un „wow". Nu se aștepta ca demonii să poată fii atât de frumoși. Frumosul demon sări și îl atacă pe cel rău. Lupta dintre ei părea fără speranță. Era vizibilă diferența de putere dintre cei doi. Era clar că acea creatură malefică îl domina pe Luxorr la capitolul putere. Dar totuși dorea să creadă în el.  Simțea nevoia de a căpăta răspunsuri, așa că se întoarse spre Damon.
        - Ce se întâmplă aici? Cine este acel demon? Și cine este Luxorr? De ce m-a numit "stăpână" ? Îl întreabă aceasta pe bărbatul care părea foarte concentrat asupra luptei.

        - Numele lui este Hakudoshi, este unul dintre dușmanii tăi. Iar dacă el este aici înseamnă că s-a aflat. Iar Luxorr, este unul dintre cei mai loiali demoni pe care îi cunosc. Tu l-ai salvat, pe vremea când era doar un copil inocent. Își spune "stăpână" pentru că asta ești tu cu adevărat. Ești stăpâna lui și a altor demoni. Acesta îi răspunse pe un ton foarte serios.
          Sophie se uită spre Hakudoshi cu teamă. Privirile li se intersectară pentru câteva secunde, ca mai apoi o senzație ciudată să o învăluie. Capul îi zvâcnea de durere iar trupul îi pulsa neîncetat. Sângele începu a-i fierbe adânc în vene iar durerea începu a se accentua. Îl auzi vag pe Dominik vorbind cu cineva. Durerea nu îi permitea să își deschidă ochii. Un strigăt de durere îi eliberă plămânii de tot aerul pe care îl mai deținea. Respirația îi era sacadată și putea simți bulboanele de transpirație cum îi curgeau pe frunte. Totul în jurul ei începea să devină din ce în ce mai neclar. Nu mai auzea nimic, nu mai simțea nimic altceva înafara de o forță care încerca să rupă cu brutalitate o bucată din sufletul ei. Brațele lui Abel se strânseră în jurul ei. Mâna sa plimbându-se pe fruntea micuței lui surori. Rosti cu repezeală o incantație ce întrerupse transferul forțat pe care îl încercă Hakudoshi. Apoi cu ajutorul altei incantații îi luă durerea și o adormi. Știa ca acum are mare nevoie de odihnă. Ochii lui se ridicară către demonul din fața sa și îl privi cu dezgust. Privirea lui căzu apoi din nou pe sora lui. Știa că încă nu este capabilă să lupte. Se blestema pentru neatenția de care a dat dovadă. Știa că trebuia să o pregătească din timp.
        - Deci este adevărat. Scumpa voastră zeiță e lipsită de puteri. Nu mai aveți nici o șansă să scăpați cu viață. Fără ea nu aveți destulă putere. Eu, marele demon Hakudoshi, vă voi distruge și îmi voi face stăpânul mândru. Spuse demonul, având un zâmbet malefic pe chip.
        - Nu te bucura atât de repede. O voce se auzi de nicăieri.
     Un demon negru apăru și îl atacă pe Hakudoshi. Acesta încasă lovitura din plin și se clătină , mici șiroaie de sânge izvorând din zonele avariate.
         - Niciodată nu o să te poți atinge de Sophie. Nu cât timp eu sunt în viață. Leeo mârâi cu dispreț cuvintele.
       Hakudoshi nu mai spuse nimic, doar dispăru. Leeo renunță la forma sa de demon și se apropie de zeița lui. Îi mângâie capul și o privi cu regret.  Se învinuia că a ajuns prea târziu. O ridică pe fată din brațele lui Abel și porni spre conac. Pe drum bruneta începu să se zbată în brațele demonului ei protector. Puterile începeau să o copleșească pe dinăuntru, trupul ei nefiind în stare să accepte un val atât de brusc de puteri. Cu toții se temeau pentru ea. Nu îi doreau soarta de care avuse parte în urmă cu o sută de ani. Numai când se gândeau la acel moment se cutremurau. Felul în care acei nemernici o sacrificaseră doar pentru a-i fura puterile.
În acea zi Sophie asistase la moartea lui Aliya, sora ei geamănă. Fusese obligată să privească neputincioasă cum acel nemernic îi smulgea cu brutalitate inima din piept. Când termină cu ea, lăsă bariera ce o ținea captivă și intră pentru a o ucide pe Sophie. Numai că, durerea de a-și vedea sora în halul acela o orbi, luându-i capacitatea de a mai gândi limpede. Așa că se năpusti să își răzbune sora.
       Acela fuse momentul în care nemernicul o captură, imobilizând-o și începu a-i secătui trupul de sânge. La final, Sophie căzu pe  pământ, moartă. Acum, după atâția ani, ea era din nou alături de ei și nu își doreau să o mai pună din nou în pericol.
        - Cedează ! Trebuie să facem ceva sau Soph...
        - Nici să nu îndrăznești să spui așa ceva! Vocea nervoasă a lui Leeo îl întrerupse pe Abel, apoi îi spuse mai hotărât ca niciodată. Nu i-se va întâmpla nimic, o să fie bine. O să vezi, Sophie nu va păți nimic. O cunosc îndeajuns de bine încât să pot spune cu încredere că încăpățânarea și ambiția ei nu îi vor permite să renunțe așa ușor. Spuse, încercând să îl încurajeze pe Abel cât și pe el însuși.

..........................................................................................................

Hei!! Imi pare rau ca este atat de scurt..

La media este Abel

Cine doreste dedicatie sa lase in comentariu. De asemenea spuneti-mi daca vreti sa va tin la curent cu capitolele viitoare.

Va rog, nu uitati sa imi lasati o parere, poate si un vot. M-as bucura enorm sa va citesc parerile, sfaturile si sa imi spuneti ce ati dori sa se intample in continuare cu viata lui Sophie.

Pana data viitoare nu mai bine! Va pup si promit ca voi posta in curand next-ul.