Heart's Drug | JJK

♡Capitolul 2♡

~𝐖𝐞 𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐡𝐞 𝐬𝐚𝐦𝐞 𝐚𝐬 𝐰𝐞 𝐰𝐞𝐫𝐞~

| JIMIN |

"Miruna?" Întreb șoptit.

Treceam printr-un șoc.

Într-o singură secundă, mi-am revăzut doi ani întregi din viață. Preț de o secundă i-am revăzut din nou zâmbetul larg ce mă întâmpina de fiecare dată când treceam pragul ușii, am simțit atingerea ei pe pielea mea, am simțit buzele sale presate de ale mele, am simțit îmbrățișarea caldă de care aveam nevoie în fiecare zi, am simțit inima ei ce bătea alături de a mea.

Era ireal!

Bruneta mea era la câțiva metri față de mine. Tremura și mă privea plângând.

Trecerea anilor și-a pus amprenta. Miruna nu mai era aceeași copilă pe care am cunoscut-o acum 5 ani, era mult mai matură.

Cu toate astea, a rămas fata de care am jurat că o să am grijă toată viața!

Cu frică, încep a înainta încet către ea.
Miruna înaintează și ea, începând să alerge către mine. Îmi era frică să nu mă trezesc dintr-un vis mult prea frumos ca să fie adevărat.

La scurt timp, corpurile noastre formează o îmbrățișare strânsă.

Simt cum o lacrimă mi se prelinge pe obraz.

Mă strângea cu toată puterea ei și plângea silențios. Mi-am strecurat capul în scobitura gâtului ei și am început și eu să plâng. Mi-a fost așa dor de ea!

Oare a fost bine în tot acest timp? Oare s-a putut descurca? Oare va mai fi totul ca înainte? Aveam o mulțime de întrebări la care nu aveam un răspuns, dar mă simțeam ușurat că bruneta stătea din nou în brațele mele.

După câteva minute, Miruna începe a se liniști. Profit de moment și rup îmbrățișarea. Îmi pun mâinile pe obrajii ei și ii intersectez privirea cu ea mea.

"Sunt aici! Nu-ți face griji!" Îi șoptesc, zâmbindu-i trist.

Ea aprobă din cap, după care schițează un zâmbet scurt. Îi zâmbesc și eu cât de mult pot, după care o cuprind într-o altă îmbrățișare lungă.

Tăcerea se așternuse în încăpere. Nu-mi păsa de absolut nimic în momentul de față. Nici de locul unde mă aflu, nici de oră sau ziuă, de nimic. Tot ceea ce conta în momentul de față era ea și atât!

Un tuset scurt al domnului director mă scoate din gândurile mele și mă face să-mi dau seama de situația în care mă aflu.

Deschid brusc ochii, mai apoi făcând contact vizual cu șase perechi de ochii ce mă priveau confuze.

*La naiba'! Cum voi explica toate astea acum?*

----------<*>----------

|AUTOAREA|

Toți ce prezenți în încăpere erau confuzide ce tocmai au văzut. Nimeni nu știa de Jimin să o cunoască pe Miruna, sau invers. E adevărat că au petrecut destul de mult timp în aceeași instituției, și e posibil să se fi întâlnit câteodată, dar asta nu însemna că sunt foarte apropiați, așa cum pare în momentul de față.

Băiatul rupe îmbrățișarea după care se uită către Miruna cu o privire ușor speriată. Bruneta își dă imediat seama de gestul băiatului și începe să se panicheze.

Își șterg amândoi urmele de lacrimi de pe obraji, după care se îndreaptă către locul unde se aflau toți. Întrebarea ce le măcina mintea era: 'Cum aveau cei doi să răspundă situației?'