MICHAEL
ACUM TREI ANI
Am luat virajul și am intrat în parcarea cu pietriș. Farurile celorlalți petrecăreți, care tocmai soseau, luminau noaptea. Depozitul fusese abandonat de multă vreme, dar, din moment ce nu i se dăduse o altă întrebuințare și nici nu fusese demolat încă, ne foloseam de el cu fiecare ocazie ivită, ca să petrecem și să facem balamuc.
Oamenii aduceau butoaie cu bere și sticle cu băuturi alcoolice, iar tinerii care aspirau la rolul de DJ montau instalațiile de sunet, umplând cerul nopții cu zgomote asurzitoare.
Asta așteptam.
Sigur, voiam să o văd cum reacționa ea în compania prietenilor mei. Oare putea să țină pasul? Era capabilă să ne zguduie puțin lumea?
Dar ceea ce-mi doream cu adevărat era s-o iau de lângă familia mea, de lângă mama ei, de lângă Trevor, să o văd relaxându-se și atât. Voiam să văd cine era Rika atunci când nu îi păsa de ce se credea despre ea sau de ce se aștepta din partea ei.
Când avea să-și dea seama, în sfârșit, că doar părerea mea conta.
Chiar dacă ea fusese cea care mă urmărise crescând în copilăria noastră, și eu o văzusem.
Încă îmi aminteam de ziua în care se născuse. Acum șaisprezece ani, unsprezece luni și optsprezece zile. Acea dimineață rece de noiembrie, când mama mă lăsase s-o țin în brațe, după care tata mi-o luase imediat și o culcase alături de Trevor, și el doar un bebeluș.
Chiar dacă aveam numai trei ani, înțelesesem. Ea îi aparținea lui Trevor.
Așa că rămăsesem acolo. Îmi dorisem să o țin iar în brațe, să văd copilul și să fiu implicat în toată distracția aceea, dar nu îndrăznisem să-l abordez pe tatăl meu. M-ar fi respins.
Așa că nu mi-a păsat. Am avut grijă să nu-mi pese niciodată.
De atâtea ori, în copilărie, m-am silit să nu mă uit la ea. Am avut grijă să nu bag în seamă faptul că Rika stătea împreuna cu Trevor și când aveau ore împreună, fiindcă era de aceeași vârstă, și am avut grijă să nu-i observ prezența într-o încăpere și nici s-o simt în apropierea mea. Am avut grijă să nu-i vorbesc prea mult, să nu mă port frumos și să nu o las să se apropie.
Era prea mică pentru mine.
Nu ne învârteam în aceleași cercuri.
Tatăl meu m-ar fi forțat să mă îndepărtez de ea. El îmi lua tot ceea ce mă făcea fericit. De ce să-mi bat capul?
Iar atunci când toate pretextele de a mă ține departe de ea au reușit să mă roadă pe dinăuntru și să transforme furia în ranchiună în ură, a sosit, în fine, ziua în care nu mi-a mai păsat.
Totuși asta nu părea s-o descumpănească deloc. Cu cât mă îndepărtam și mă arătam nerăbdător și distant față de ea, cu atât mai mult încerca să se apropie.
Așa că am stat deoparte. Am plecat la facultate și am venit rareori acasă. Nu o mai văzusem de câteva luni. Dar azi, când am intrat în sala aia de clasă și am văzut-o atât de matură și de frumoasă, ca un afurist de înger, nu m-am putut stăpâni. M-am dus spre ea, voiam s-o ridic de pe scaun și s-o iau cu noi, dar când a ridicat ochii spre mine, mi-am dat seama că nu puteam.
Dacă aș fi luat-o, nu aș mai fi putut să mă opresc. N-aș fi avut puterea să i-o restituit lui Trevor.
De ce ea? Deși mama mă iubea dintotdeauna, deși prietenii mei îmi erau mereu aproape, de ce tocmai Erika Fane era cea care mă însuflețea și-mi înfierbânta sângele? Mereu reușea să mă dea gata.
