ERIKA
Acum Trei Ani
Mercedesul a virat, iar eu am fost săltată în toate părțile, pe podeaua portbagajului. Drumul, până acum lin, devenea accidentat. Dintr-odată, mi-am dat seama că mașina rula pe pietriș.
Boxele stereo bubuiau. Auzeam zgomot de claxoane, ceea ce mi-a dat de înțeles că eram însoțiți de un alai întreg. Ne-am oprit și, înainte să mă dezmeticesc, s-au deschis portierele și au izbucnit urletele. Pasagerii s-au reunit afară.
Am rămas nemișcată, împotrivindu-mă tentației de a mă zgâii pe geam și sperând că Michael nu avea nevoie să deschidă ușa sin spate, ca să ia vreun bagaj. După câteva minute, zgomotele conversațiilor și râsetele au început să se estompeze, apoi au dispărut cu totul.
M-am ridicat prudentă și m-am uitat pe geam, cu fereală.
Am cercetat zona și am văzut copaci înalți în luminișul unde parcaseră toți. Camionete și SUV-uri umpleau zona. Am constatat că ne aflam în pădure.
Ce naiba făceam aici?
M-am răsucit și am descoperit o clădire masivă. Din piatră.
Mi-am lăsat capul pe spate și am admirat fleșele bătrânei catedrale părăsite, care se ițeau printre coroanele copacilor dezgoliți de frunze. Catedrala zăcea în pădure, sfărâmată, moartă și tăcută.
St. Killian's. Nu mai fusesem aici, dar o cunoșteam din fotografiile văzute în ziare, de-a lungul anilor. Era un punct de reper vechi, datând de prin secolul al XVIII-lea, când fusese întemeiat orașul Thunder Bay.
În 1938 fusese afectată de un uragan și își închisese porțile, fără să se mai deschidă vreodată.
Probabil că toată lumea era înăuntru.
Am mai privit o data de jur împrejur, ca să mă asigur că nu era nimeni prin preajmă, după care m-am cățărat repede pe bancheta din spate, am deschis portiere și am sărit afară.
Aerul aspru de octombrie mi-a învăluit gambele. Simțeam frunzele moarte, sfărâmicioase, frecându-se de gleznele mele goale. Purtam fustă de uniformă și mocasini. Aveam picioarele complet dezgolite, așa că tot trupul îmi era cuprins de fiori reci.
Am traversat luminișul în pas alergător. Ușile din lemn masiv ale catedralei erau astupate cu scânduri, așa că am ocolit și am ajuns pe o latura a ei. Iarba crescuse mult și era înțesată de buruieni, iar pietre din fundație, dislocate și sfărâmate, zăceau de-a lungul pereților.
Prin vitraliile sparte se revărsa muzică; am ridicat brațele, m-am prins de pervaz și am pus piciorul pe una dintre arcadele înalte, cioplite în partea de jos a peretului. Săltându-mă, am aruncat o privire în interior și am zâmbit.
Fira-ar să fie!
Din boxele montate în toată încăperea urla muzica. Doi băieți – unul dintre ei fiind Kai, la bustul gol și fără mască – se luptau în mijlocul podelei goale, înconjurați de băieți si de fete care îi încurajau cu strigăte.
Judecând după aerul relaxat al spectatorilor și după rânjetul apărut pe fața lui Kai, în clipa în care i-a expediat un pumn adversarului, am presupus că nu era o luptă pe bune.
Mai degrabă, un fel de joacă.
Mici grupuri de elevi rătăceau prin încăpere, discutând, râzând și sorbind din sticle de bere. Am văzut câteva persoane dispărând dincolo de altar și coborând câteva trepte.
Oare clădirile la fel de vechi precum catedrala asta au subsoluri? De fapt, St. Killian's avea catacombe. Auzisem despre ele.
Ridicând ochii, am observat spațiul vast de deasupra; balconul fostei biserici alcătuia un semicerc cu vedere spre locul în care, odinioară, ar fi fost amplasat altarul. Majoritatea stranelor din lemn fuseseră rupte și zăceau în maldăre, prin încăpere, în timp ce vechiul candelabru din fier forjat, de inspirație medievală, cu sfeșnice și cu ornamente elaborate, atârna încă deasupra dezmățului de dedesubt.
