Am I your obsession?

CAPITOLUL 12

Nu m-am putut odihini acea oră, pe când colegul meu, Rain, dormea buştean. M-am ridicat din pat înaintea celorlalţi pentru a mă schimba de blugi şi a face un duş, deoarece duhneam a alcool şi nu voiam să mă dea de gol acea mică sticlă de vodkă.

Am intrat în baie, dând drumul la apă, nu înainte de a mă dezbraca de toate obiectele vestimentare. Picături călduţe de apă îmi umezeau trupul ce duhnea a alcool şi fum de ţigări.

Mi-am închis ochii, încercând să-mi eliberez mintea de toate amintirile neplăcute de până acum, însă înaintea ochilor mi-au apărut imagini cu trupul bine făcut al lui Julio, stând lipit de mine şi mişcându-se într-un ritm alert, pentru a mă satisface. Mi-am dus mâna pe talie, coborând-o din ce în ce mai jos până la organul meu care era în semierecţie. Am început să o mişc pe toată lungimea lui, scoţând sunete de plăcere. Nu îmi puteam imagina cum doar nişte imagini de ale lui Julio mă excitaseră în halul ăsta. Mi-am scuturat capul, dorind să încetez ceea ce făceam pentru că eram patetic, însă n-am reuşit. Mărind ritmul mişcărilor, am simţit cum pe mâna mea se prelinge o substanţă caldă, urmată de un geamat lung.

Am ieşit din baie, îmbrăcat în uniforma verde, observând că unii din colegii mei se treziseră deja, printre care şi Rain, ce mă privi îngrijorat.

—Ce ai păţit puştiule?

—Am fost chemaţi în biroul domnului Tennison. Crezi că bănuie ceva? zise el panicat.

—Nu, doar a fost plecat şi nu cred că ăştea ar avea tupeul să ne pârască, am zis eu degajat total de situaţie, făcându-i semn să mergem.

Am ieşit din cameră fără ezitare, îndreptându-ne spre biroul tatei. Când am ajuns acolo, am bătut politicos în uşă, apoi am intrat împreună cu Rain. Taică-meu nu era într-o stare prea bună, asta observându-se după chipul său încruntat. Era îmbrăcat într-un costum gri închis, împreună cu o cravată albastră, stând în picioare şi sprijinindu-se în mâini, pe biroul din lemn.

—În sfârsit aţi ajuns! se auzi vocea lui groasă şi tonul dur pe care îl folosea.

Am înaintat împreună cu Rain până în faţa sa, observând că blondul devenea din ce în ce mai agitat.

—Cât de prost mă credeţi? se răsti la noi în timp ce trupul prietenului meu începu să tremure.

—Ia, zi-mi câte ţigări mai am în pachet, câţi bani au mai rămas pe card şi câtă benzină mai e în rezervor?

Deşi m-a amuzat replica lui, încercam să-mi abţin râsul, deoarece era destul de nervos.

—Să nu o mai lungim mult....Sunteţi pedepsiţi amândoi o săptămână în detenţie.

—De ce îl bagi şi pe el în asta? Rain nu are nici o vină. Eu l-am târât după mine.

—M-aş simţi vinovat dacă nu aş fi şi eu pedepsit, mi se adresă Rain, plecând apoi spre detenţie. Era o cameră asemănătoare cu sala de curs, numai că avea mai puţine scaune, iar spre surprinderea noastră, nu mai era nimeni acolo. Am luat loc amândoi într-o bancă; stăteam sprijinit cu cotul pe suprafaţa din lemn, ţinându-mi obrazul în palmă.

—De ce naiba ai mai venit şi tu?

—Nu te învinovaţi, mi-a plăcut acea seară pentru că aveam nevoie de o pauză şi de distracţie. Oricum, te-ai fi plictisit singur aici şi ai zis că suntem prieteni. Prietenii nu te lasă la greu.

—Da, aşa e, am zis dându-i un cot în glumă cum făceam de obicei și am început să râdem amândoi.

—Nu mă aşteptam să ne împrietenim atât de repede, având în vedere că tu eşti fiul directorului. Însă nu pricep un lucru...de ce tocmai eu?