~ Volumul 1: Goana spre iubire ~
Iubesc, dar oare pe cine dintre cei doi frați? Sunt mai confuză ca niciodată să-mi pot da seama pentru care se află dragostea adevărată. Ieri era el, dar azi este celălalt și, ceea ce mă încurcă pe mine, este...
— Dylan, după un asemenea moment, cel mai bine este să clarificăm treburile dintre noi doi. Este simplu!
Așteptând o veste din partea lui, atunci când se gândește să-mi facă o vizită, în speranța că poate, poate reușesc să nu-l fac să fiu ca un dușman pentru el, merg în bucătărie și îmi pregătesc un smoothie de căpșuni.
Molly nu este acasă, ci plecată la UCLA, fiindcă este de mare ajutor când se află acolo, mai ales când a rămas atât de puțin timp până începe un nou an, plin de peripeții.
Aud deodată ușa apartamentului și, ca de obicei, Dylan știe să mă surprindă de fiecare dată cu prezența lui pe neașteptate.
— Așteptam totuși o veste din partea ta, cu privire la această vizită!
Mă cuprinde în brațe, învăluindu-și mâinile pe trupul meu și simt nevoia să-l resping, pentru a nu crea o confuzie mai mare. Sunt atât de indecisă, întrucât eram pregătită să-i spun tot ceea ce simt, iar acum mă face să mă pierd în ochii lui negri.
— Mi-a fost dor de mirosul tău, Amelia! își apropie fața de gâtul meu și inspiră profund, făcându-mi pielea de găină pe tot corpul.
Are puterea să mă facă să mă pierd, să uit de toate grijile care mă cuprindeau mai devreme, dar trebuie să mă țin tare, să nu cedez așa ușor în fața omului ăsta irezistibil.
— Dylan, te-am chemat aici cu un scop bine întemeiat, încetează să fii așa...
— Așa cum? Așa pasional? îmi prinde fundul în palme și mi-l strânge puternic. Îl detest! Îl urăsc pentru că nu mă lasă să respir.
— Da, nu mai fi așa! Lasă-mă să-mi văd de viață, să nu mă îndrăgostesc.
Ochii săi, mai întrebători ca niciodată, își văd de interes, nefiind deloc atent la spusele mele. Mă enervează la culme și mă întorc cu spatele la el, apoi gust din smoothie-ul pregătit de mine, în speranța că îmi iau gândul de la el, măcar preț de câteva secunde bune.
— Am avut un sentiment ciudat toată ziua. îmi șoptește drastic la ureche. Am crezut că vrei să scapi de mine, Amelia!
Dacă ar ști el că de asta l-am chemat aici, probabil ar fugi departe de mine, mâncând pământul și uitând orice clipă dintre noi.
— Trebuie să-ți comunic ceva, dar ai venit așa..., pus pe treabă și nu mă lași să mă exprim liber.
— Iartă-mă, dă-i drumul, atunci! mă fixează cu privirea, stând rezemat de mobila din bucătărie, cu mâinile în sân. Așa pare mult mai năucitor!
Trag puternic aer în piept și îmi dau în minte o palmă peste față, pentru tot ceea ce urmează să-i spun acestui om acum. Nu cred că pot face față acestei presiuni!
— Am stat și m-am tot gândit și am ajuns la concluzia că asta nu merge. Nu pot să fiu cu tine și să-l am pe altul în inimă, Dylan! așteptând o reacție din partea lui sau măcar un gest, observ liniștea de pe fața sa.
— Doar nu vorbești serios, Ami, mă sperii! privirea lui întrebătoare mă face să-mi doresc să-i evit privirea, dar inevitabil mă uit drept în ochii lui.
— Dylan...
— Tu chiar nu glumești, nu-i așa?
Dau aprobator din cap și îmi mut numaidecât privirea, din toată rușinea pe care o resimt acum, odată cu aflarea adevărului.
— Nu-ți place cum fut? fiind scârbită de această întrebare, îmi doresc să-l pocnesc pe nesimțit.
— Poftim? Dylan, ce-i cu întrebarea asta? Nici vorbă nu de asta aleg să opresc totul între noi. Doar că...
Mă opresc brusc. Simt cum totul este explicat degeaba și încerc să nu-l mai privesc deloc, dar el se încăpățânează și vine tot mai grăbit spre mine.
— Uită-te în ochii mei, femeie! Nu-ți permit să scapi așa ușor de mine, să-ți fie clar! Te iubesc, cum n-am iubit decât o dată în viață cu adevărat și tu ești aceea.
O frică imensă și un gol în stomac își fac apariția acum în sufletul meu, întrucât nu credeam că asta-i va fi reacția lui, sar totul devine deodată mai înșelător ca niciodată. Iar Dylan, o enigmă mai ceva ca cele mai ascunse taine ale universului.
— Dă-mi drumul! Nu te mai comporta ca un copil și gândește-te puțin și la ceilalți, nu mai fi așa egoist! mâinile lui îmi strâng în continuare orajii, parcă tot mai strâns, lăsând urme adânci pe față.
— Eu sunt egoist, așadar..., rămâi cu bine atunci, Amelia! Să nu mă mai cauți, te urăsc! ieșind val-vârtej pe ușă, o trântește cu o putere de nedescris și îmi lasă o urmă de remușcare în inimă.
Nu mă gândeam că poate decurge atât de grosolan această conversație a noastră și, nicidecum nu am anticipat această ieșire nervoasă a lui. Într-adevăr, totul este de cele mai multe ori, foarte înșelător în această viață.
Stând baricadată în camera mea, asta după ce am închis ușa, pentru a nu avea surpriza de a se întoarce înapoi la mine, mă gândesc cum de fac atât de multe greșeli pentru vârsta mea și încă nu m-am învățat minte. Îmi detest alegerile și vreau, pe cât de mult posibil să nu-i dau satisfacție subconștientului meu, care-mi joacă feste ori de câte ori are ocazia.
Privesc în jos, pe geamul din cameră și mă uit în gol, cu mii de gânduri în spatele unei minți diabolice, gata să mai facă o nouă greșeală, când se ivește ocazia. M-am săturat de acești doi frați, care sunt doar o nouă dezamăgire pentru mine și nicidecum o lecție!
━━━━━༻❁༺━━━━━
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
