~ Volumul 1: Goana spre iubire ~
Iubesc, dar oare pe cine dintre cei doi frați? Sunt mai confuză ca niciodată să-mi pot da seama pentru care se află dragostea adevărată. Ieri era el, dar azi este celălalt și, ceea ce mă încurcă pe mine, este...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
────•~❉᯽❉~•────
Mă simt atât de incapabilă să pot simți ceva, încât lumea mi se pare de prisos. Nu am mai simțit asta până acum; am fost mereu genul de om care își ține prima opinie până la capăt, fără să o înlocuiască cu alta.
Mă uit la oameni, stând în parcul Ryan Bonaminio,care este cel mai aproape de strada Palm Ave, unde stă Chris. Încă am sentimentul acela dement, cum că, sunt singură pe această lume. Încă de când a murit mama, am rămas singură cu mătușa mea. Este cea mai minunată prietenă a mea, după Chrstinne. Datorită ei am avut primul sărut și tot datorită ei am ieșit în club. Ce-i drept, am fost pedepsită pe atunci, de tata, care nu m-a lăsat să ies din casă timp de o lună întreagă.
În vara când a murit mama, înmormântarea ei a fost groaznică. Multe rude de-ale noastre care nu au fost în stare să o viziteze de-a lungul vieții, ci au ținut neapărat să o facă văzând-o între patru scânduri. După toată această scenă, cred că am stat în casă, mai bine de jumătate din vară, tata s-a apucat de băutură și tot în același an, într-un bar a ucis un om, lovindu-l din inconștiență cu o sticlă de bere.
A fost acuzat mai apoi de ucidere din culpă și închis pentru zece ani. Eu, fiind minoră, am ajuns să locuiesc cu mătușa mea din partea mamei, asta fiind cel mai benefic lucru pe atunci, familia tatălui fiind dezinteresată de preocuparea mea.
Sunt de părere că cele mai grave momente în viață, nu sunt cele în care te simți neputincios și cedezi, simțind cum te rupi în mii de bucăți, ci cele în care nu-ți mai pasă de nimic și devii indiferent, asta te ucide și îi ucide și pe cei din jurul tău. Am ajuns să nu mai simt nimic, să nu mai depind de nimeni pentru starea mea emoțională și să nu mai caut motive pentru a fi fericită.
Soarele bate puternic azi în Riverside, nu mai bun pentru ca băieții să joace baseball în parc. Totul pare așa cursiv, încât nu ai putea spune că noi, oamenii de pretutindeni, chiar avem o problemă sau că ne trebuie ceva în plus: ai zice că suntem perfecți!
Mă gândesc încontinuu la Damon, la fața lui perfectă și la ceea ce a reușit să trezească în mine, într-un timp așa scurt. Stai, ce, chiar am spus asta? El m-a năucit cu felul său de a fi și vreau să-l descopăr cu adevărat. Vreau să-i aflu cele mai întunecate secrete și să pot să fiu o persoană de încredere în viața lui.
Chris vine după mine, în timp ce îl trage pe Caleb după ea. Știam că se vor împăca, mai devreme sau mai târziu, doar că este prea devreme.
— Hai cu noi în club! O privesc tăcută și încep să râd. Chris știe că nu sunt genul care să iasă în lume să se distreze, o singură dată am fost și aia fiindcă Molly, mătușa mea, s-a rugat de mine o zi întreagă.
— Ce naiba, știi că nu-mi place și nici nu sunt fan al cluburilor.
Caleb așteaptă un răspuns afirmativ, se holbează la mine de parcă nu m-a văzut de o veșnicie. Părul lui cârlionțat până la umeri, îmi inspiră un aer francez: ,,Nici mie nu mi-a fost dor de tine!" Exact așa gândim unul despre altul, nu ne suportăm deloc.
