Capricii interzise (Volumul 1)

C A P I T O L U L 20

       — Pur și simplu nu a fost să fie, dar cu...

       Mă opresc brusc, realizând imediat ce prostie urma să spun. În scurt timp Christinne avea să afle de flirtul meu cu Dylan, bărbatul cu care și-a tras-o în sufrageria mea.

        — Continuă, Amelia! Este vreun altul în viața ta, nebună mică! Nu stai potolită deloc.

        Stând picior peste picior, încerc să inventez o nouă scuză asupra ei, pentru a nu fi nevoită să suport consecințele unei noi morale din partea sa.

        — Ai dreptate, băiatul de la brutărie sărută al naibii de bine!

        — Poftim? Te-ai băgat cu Andrew împreună? Scârbos, Amelia!

        Deși în sinea mea râd copios, îmi doresc ca adevărul despre mine și Dylan să nu-l știe Christinne prea curând. Nu merită osteneala de a afla așa ceva, mai ales ca nu este nimic sigur despre noi doi, în niciun caz nu voi risca să repet aceeași greșeală.

         — Chris, nu mai judeca orice om după aspect, nu întotdeauna este ceea ce pare. Se poate ascunde un suflet demn de tine, într-un trup urât și invers.

        Îmi sare în brațe și singura mea observație este că inima stă să-mi sară din piept cu fiecare strângere puternică de care Chris dă dovadă. Știam că îmbrățișarea ei este întotdeauna puternică, dar nu știam că o sa mă cuprindă atât de strâns, întrucât să mă lase fără aer.

         — Hei... dă-mi drumul, mai am puțin și mor aici!

        În încercarea mea de a mă opune unei sugrumări în toată regula, mă retrag imediat, lăsându-mă pe spate în patul meu moale. Mă uit pe tavan către lustră și mă gândesc la el, la omul care mi-a pus capăt sentimentelor și pentru care am acum de tras, fiindu-mi frică să mai iubesc.

         — Ami, la cine te gândești așa entuziasmată, fiindcă se citește în privirea ta...

         — Nici vorbă să fiu entuziasmată, doar că, Damon a reușit să mă facă să-mi fie frică să mai am încrederea necesară în cineva!

         — Ascultă, nătăfleață, trebuie să ai încredere în tine prima dată. Dacă unul nu te-a apreciat atunci, nu înseamnă că altcineva nu o să o facă!

         — Acum ai vorbit ca Molly!

        Râdem împreună și ea mă lovește peste mână, după care se aruncă în brațele mele.

         — Te iubesc, proasto!

         — Și eu te iubesc, Chris!

       Părul ei, deși îmi intră în gură, încerc să nu o îndepărtez, fiindcă nu avem prea des așa momente importante în două, încât să-l stric eu pe acesta.

       Prietenia mereu a fost ceva prioritar în viața mea, lucru pentru care aș face crimă de om, doar ca să păstrez ceea ce eu și Christinne avem. Nu a fost niciodată nimic forțat, totul mergând în fiecare an spre mai bine, chiar dacă distanța de două ore, poate nu a fost cel mai de ajutor lucru.

       Uneori aveam impresia că ne distanțăm, dar alteori ea îmi trăgea una și mă cobora cu picioarele pe pământ, totul revenind la realitate. Nu am fost întotdeauna legate una de cealaltă, dar a fost intens, de parcă doar noi două mai existam pe pământ.

       Întâmplarea a făcut să fim la același liceu, să ne întâlnim des pe holuri și să ne tragem priviri curioase. Din partea ei nu a fost ceva real la început, fiindcă era ușor influențabilă, întrucât credea că persoanele ca mine nu au ce căuta în viața ei. După toate aceste plângeri la adresa mea, am devenit ca prin minune de nedespărțit.