The Truth Under the Dress

I

Pov. Ciel Phantomhive

Fug printre zidurile conacului, încercând să scap de Tanaka, un servitor pus să aibe grijă de mine de către tata. Incerc să îmi pierd urma de 5 minute, deja, dar de fiecare dată când grăbesc pasul, deși obosit, acesta nu se oprește din alergat.

Curbele bruște mă ametesc, iar într-un moment în care am închis ochii, mă lovesc de zidul aspru. Cad în fund, iar bătrânul mă prinde.

Asta nu-i a bună!gândesc.

Îl văd pe Tanaka cum se oprește din alergat, fiind roșu la față. Dacă nu ar fi privirea sa plină de furie, atunci aș râde copios pe seama lui.

A căzut în genunchi, respirând greoi și a mărit strânsoarea din jurncheieturii mele pentru a se asigura ca nu o i-au din nou la goană.

-Lordul meu, vă rog, nu mai alergați, spune calm, Tanaka.

-Nu vreu să port afurisita asta de rochie!mă răstesc la el.

-Trebuie să o porți, Ciel! spune venid cu pași repezi fratele meu geaman, Eral.

-Tu nu ai nicio idee cum e să porți așa ceva! îl privesc cu nervozitate.

-My lord, vă rog! Trebuie să o purtati! se roagă de mine bătrânul.

-Un nu este un nu clar! Nu pun mmaterialul ăla pe mine! le mai țip o dată în față.

-Ori o faci de bună voie, ori ne strânge tata de gât pe amundoi! pune condiția, Eral.

Îl privesc nesigur, și ridic o sprânceană.

-În primul rând: dacă ar face una ca asta nu ar mai avea mostenitori, și în al doilea rând, o voi face, dar cu o condiție! spun eu, arătându-mi zâmbetul drăcesc.

Fratele meu mă privește confuz, împleticindu-si brațele la piept.

-Și care ar fi condiție ta, dragă frate? întreabă Eral, curios.

-Timp de o săptămână, atunci când nu avem oaspeți în conac, vei purta și tu, ceea ce sunt eu pus să port! rostesc, mărind zâmbetul de pe față, și auzind în dreapta mea surâsul lui Tanaka.

-Nu am de gând să fac așa ceva! Cine știe ce mi se întâmplă! Materialele de genul acesta aduc ghinion! se fofilează.

Îmi dau ochii peste cap, si oftez zgomotos. De ce să fiu doar eu cel luat în râs?

-Atunci, cu toată părerea de rău, nici eu nu am să port o rochie cu volănașe spun cât de serios pot, ieșind din strânsoarea majordomului bătrân, și începând din nou a fugii.

-Bine, fie, o voi face! țipă acesta, suficient de tare încât să îl pot auzi.
Ma opresc in mijlocul holului și mă îndrept spre cei doi, auzindul pe fratele meu cum murmură.

-Bine că niciodată conacul nu este gol!exclamă ușurat, iar eu îmi extind si mai mult rânjetul -asta dacă se poate.

-Ești sigur? Săptămâna aceasta, conacul va fi liber. Tata plănuiește să facă câteva modificari structurii și o curatenie ca la carte! îi răspund, așezându-mă în fața lui.

Îl văd cum devine alb la față, ochii lui mărindu-se treptat.

Tanaka mă i-a pe la spate și mă duce in "camera de tortură" -o numesc așa deoarece, aici voi fi îmbrăcat cu aceasta rochie de către mama și Mey-Rin, sevitoarea ce face curat în urma noastra.

-Sfinte, Tanaka! Cum de ar reușit să îl prinzi? Pe mine m-a obosit doar privindu-l! se miră mama, prinzându-mă de mână.

-Defapt, am venit de bună voie! exclam, privindu-mi fratele.