《 Ficțiune adolescenți/ Dramă》
! Necesită corectare !
Vol I al duologiei Clișeu
Malcolm obișnuia să fie fericit, acum abia dacă își mai aduce aminte cum se simte acel sentiment.
Malcolm avea un viitor strălucit în față, acum abia mai știe da...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
21. Îmi doresc să nu o fi cunoscut
Inspir o gură considerabilă de aer și încerc să-mi stăpânesc ritmul alert al inimii. Continui să-mi mut trupul dintr-o partea în alta, făcând-o pe bruneta din fața mea să ofteze și să suspine din cinci în cinci secunde. Îmi duc mâinile în cap, prinzând părul între degetele mele.
— Calmează-te, Malcolm! țipă dintr-o dată la mine, făcându-mă să mă opresc în loc și să o ațintesc cu privirea.
Ochii îmi sunt întredeschiși, iar respirația îmi este sacadată din cauza presiunii ce-mi apasă cu putere în piept. Merg cu pași grăbiți spre ea și o văd cum tresare de câteva ori. Instinctiv, se dă câțiva pași în spate, lipindu-și spatele de portiera mașinii. Ajung lânga ea și-mi așez mâinile pe obrajii ei, obligând-o să mă privească în ochi.
— Crezi că nu am încercat? mârâi printre dinți, strâng-o mai mult decât mi-am propus.
Scâncește din dinți de durere, încercând să-și retragă capul din palmele mele puternice. Privirea îmi este schimbată, iar suferința ce dăinuie de atât de mult timp în trupul meu, reușește să se facă cunoscută în atât de multe feluri violente și dureroase, încât mă face să mă urăsc atât de mult.
— Malcolm, suspină cu greu, mă rănești...
Încremenesc atunci când vocea ei frântă ajunge la urechile mele și mă dau câțiva pași în spate, punând distanța necesară între noi. Nu mi-am imaginat niciodată faptul că pot fi atât de violent cu o femeie. Nu am crezut niciodată că pot fi în stare de așa ceva, dar se pare că durerea provocată de ea scoate ce este mai rău din mine.
Îmi trec mâinile peste față și mă întorc cu spatele la fata ce continuă să mă privească îngrozită de reacția mea. Nu știu când am ajuns în această situația. Nu știu când am ajuns să nu-mi mai pot stăpâni ieșirile nervoase, tot mai dese în ultima vreme. Obișnuiam să-mi rezolv problemele cu calm, prin discuții profunde, iar acum, tot ceea ce mai sunt capabil să fac este să dau cu pumnul în stânga și-n dreapta.
Mă las pe vine și-mi strâng ușor genunchii la piept. Oftez prelung și simt cum o lacrimă mi se formează în colțul ochiului. Îmi ridic capul spre cer, ațintind cu privirea luna argintie și atât de stingheră ce ne veghează cu grijă.
Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce ar crede mama despre mine în momentul ăsta. M-a învățat, încă de când eram doar un copil, că femeile trebuiesc respectate, iubite și protejate, nicidecum jignite și înjosite. Nici nu vreau să-mi imaginez cu câtă ardoare m-ar certa în aceste momente dacă mi-ar vedea ieșirile de toată jena.
Un râs învăluit de durere reușește să-mi părăsească gura și mă ridic, după câteva minute de stat acolo jos, în capul oaselor. Îmi dreg vocea și mă întorc robotic spre Kayla. Capul îi este lăsat în pământ, iar mâinile i se joacă pierdute cu degetele lungi și subțiri. Îmi trec o mână prin păr și mă apropii de ea, prinzându-i bărbia, cu delicatețe de această dată, și ridicând-o. Își strânge ochii cu putere, refuzând să mă mai privească.
