Arisadis Vol.2 - Pasărea astrală

Prolog

Mândria pe care o simțea, în timp ce admira priveliștea Lhamdei pe fereastră, nu se compara cu niciun alt sentiment. Faptul că fusese numit de către tatăl său conducătorul orașului îi oferea o senzație de putere și era dornic să demonstreze că, domnind cu o mâna de fier, putea face Lhamda cea mai măreață dintre așezările din Akohol. Poate, în timp, chiar va ajunge să concureze cu capitala.

Scârțâitul ușii îl smulse din visurile sale și se întoarse către bărbatul care tocmai intrase.

— Srajo, îl salută scurt, pe o notă din care reieșea respectul ce i-l purta fratelui său mai mare.

— Voi pleca în mai puțin de un ceas, Vallen, spuse acesta, fără a se obosi să îi răspundă cum se cuvenea. Tatei nu-i place să aștepte. Ce ai aflat de la prizonierii noștri?

Vallen se așeză

— Se pare că unul dintre ei chiar a atins o cheie, dar susține că a fost un fals.

Fusese convins că vestea îl va șoca pe celălalt, însă Srajo doar clătină din cap, nerăbdător și aruncând o privire pe fereastră, unde soarele se pregătea să apună.

— Cel tânăr, da. Ori minte, ori nu a găsit niciodată adevărata cheie. Poate îl voi interoga eu însumi o dată, când mă întorc. Asta dacă nu l-ai omorât.

Simțindu-se puțin cam inconfortabil și dorindu-și ca fratele lui să plece cât mai repede, Vallen se foi. Nu se obosise niciodată să încerce să obțină informații el însuși, dar metodele de interogare ale subalternilor săi nu prea lăsau supraviețuitori. Se îndoia că tânărul mai trăia. Interpretând corect expresia de pe chipul celuilalt bărbat, Srajo oftă, lăsându-și palmele pe masă.

— Aș prefera să nu mai execuți prizonieri care ne-ar putea fi de folos. Și fii precaut! Vânătoarea încă nu s-a încheiat.

Vallen își dădu ochii peste cap. De zeci de ani, cineva îi vâna din umbră. Un dușman care căuta răzbunare din pricina unei întâmplări din trecut. În timp ce Srajo era mult prea precaut, fratele mai mic lua totul în glumă.

— Nu ar îndrăzni niciodată să atace Lhamda, zise, fluturând din mână, de parcă așa ar fi alungat orice posibilitate ca un ucigaș periculos să treacă de zidurile așezării.

— Are puterea de a distruge orașe întregi, îl preveni Srajo. Nu te expune vreunui risc inutil, frate. Nu poți ști care dintre ei e.

Încuviință, arătându-i că lua totul în serios, dar în sinea sa știa că nu avea de ce să-și facă probleme. Dacă, într-adevăr, cel despre care vorbea Srajo s-ar fi aflat printre prizonieri, ar fi protestat în vreun fel. Ar fi încercat să nimicească Lhamda, așa cum făcuse și cu alte orașe, ceea ce, evident, nu se întâmplase. Și totuși, oricât s-ar fi străduit, nu-și amintea cum arăta inamicul lor. Chiar dacă ar fi izbutit să invoce imaginea lui, nu i-ar fi fost de mare folos. Trecuseră mulți ani și cu siguranță îmbătrânise, devenind de nerecunoscut. Ori murise, ori renunțase, într-un final, la vânătoare. Da, asta trebuia să fie.

Îi promise lui Srajo că va fi atent, însă, odată cu plecarea fratelui său, puținele griji care îi dădură târcoale se risipiră. Era stăpânul din Lhamda și nimeni nu-i putea sta în cale. Era unul dintre lorzii astrali din Akohol.