Arisadis Vol.2 - Pasărea astrală

Capitolul 15 - Hăitașii demonici

Liniștea se reașternuse peste ținutul deșertic, întreruptă doar de trosnetul focului, ce ardea mocnit. Soarele se pregătea să apună, iar răcoarea nopții se făcea deja simțită.

Lynn deschise ochii cu greu, cuprins de o senzație de amețeală. Neștiind ce se întâmpla cu el, se ridică cu mișcări țepene, având senzația că tocmai încasase bătaia vieții lui. Îl zări pe Hachyro, care se ocupa de foc, cu un aer absent, apoi privirea îi căzu asupra gardianului. Acesta stătea culcat pe o parte, cu ochii închiși și avea o respirație liniștită, dar și numeroase răni, iar hainele îi erau pătate de sânge.

— Ayun, rosti yokaiul, îngrijorat.

— Ți-aș fi recunoscător dacă l-ai lăsa să doarmă, zise Hachyro, observându-l. Magia lui este încă instabilă și, dacă se transformă, suntem terminați.

Asemeni tovarășului său, și arsianul adunase o colecție impresionantă de tăieturi și vânătăi. Lynn presupuse că exista o legătură între proasta dispoziție a lui Hachyro și rănile pe care el și Ayun le căpătaseră.

— Ce naiba ați pățit?

— O mică neînțelegere, nimic important, răspunse Hachyro, ridicând din umeri.

— V-ați luptat între voi?

Tonul acuzator îl făcu pe arsian să îi arunce o privire încărcată de ostilitate.

— Am luptat pentru a rămâne în viață. Dacă te vei afla vreodată înaintea unui marakai, vei înțelege. În plus, nici tu nu ești vreo prințesă din povești.

Se uită spre el, iar Lynn abia atunci realiză că arăta la fel de rău ca cei doi. Totuși, unele răni părea să fi fost vindecate de curând, probabil mâna lui Ayun. Cu un mic icnet, Hachyro se ridică, întinzându-se.

— Mă duc la vânătoare. După atâta zarvă, mi-ar prinde bine o masă caldă.

Se îndepărta câțiva pași, apoi se opri și făcu semn cu capul spre prietenul lor, care continua să doarmă.

— Dacă încep să îi crească pene, fugi cât de departe poți.

Plecă, lăsându-l pe Lynn complet confuz. Avea zeci de întrebări de pus, însă bănuia că Hachyro nu intenționa să îi spună nimic pe burta goală. Până se întorcea, trebuia să facă de strajă. Lumea a Doua nu era un loc în care te puteai odihni fără griji.

Aproape că se întunecase de tot, când Ayun începu să se trezească. În clipa în care își mișcă brațul drept, gemu și îl cuprinse un ușor tremur, devenind limpede că îl durea.

— Mă bucur să te văd, Lynn, murmură, ridicându-se în capul oaselor și sprijinindu-se de o piatră.

Totuși, Lynn nu îi împărtășea bucuria, pe chipul său citindu-se un șoc evident.

— Ochii tăi... , zise yokaiul.

— O să-mi revin, răspunse gardianul, zâmbind. Este doar un efect secundar.

Nu mai era nevoie să întrebe ce se întâmplase, știind prea bine. În locul culorii de un verde smarald, ochii săi aveau o nuanță de un portocaliu aprins. Încă se mira cum de reușise să se întoarcă la forma lui inițială și nu putea decât să îi fie profund recunoscător arsianului.

Cumva, izbutise imposibilul și parcă toate grijile lumii îl părăsiseră. După dispariția lui Lynn, ceilalți se așteptaseră ca el să fie cel care lua deciziile, să îi conducă pe calea cheilor. Era iscusit în datul sfaturilor, însă niciodată nu i se potrivise vreo funcție de conducere. În fiecare clipă se temuse că îi va duce pe toți la pierzanie. Acum, că yokaiul se întorsese, sarcina de lider îi revenea, iar Ayun i-o ceda cu plăcere.