Chapter 17 - ...the commencement of the friendship

215 20 2
                                    

Chapter 17

...the commencement of the friendship

 

 

 

 

 

            Deseori m-am întrebat cum ar fi viața mea dacă tu nu ai fii? Se pare că nu vreau să cunosc răspunsul, sau poate îl posed deja și încă nu știu, ori nu vreau să-l cunosc. Te-am iubit, te voi iubi și te iubesc în fiecare zi. Mă bucur de fiecare minut și clipă petrecută cu tine, și ador să te privesc cum dormi, să simt părul tău moale la atingere, și surâsul tău adormit și dulce. Ce dor îmi este de tine, cu toate că te am lângă mine. Nu știu ce înseamnă acest sentiment, dar cred că îl voi numi ”iubire”.

          Îmi este dor de ochii tăi mirifici, în care însuși cerul se revarsă în privirea ta mirifică, iar cu fiecare privire îmi iei orice flux al respirație, pentru că tu ești totul pentru mine. Rațiunea mea...

          Mika își trecu degetele prin părul iubitului său, care încă dormea. Un zâmbet i se schiță pe buze, iar ochii lui îl sorbeau din priviri. Erau de trei ani împreună, și nu încetase nici-un minut să nu-l iubească pe tânărul care l-a salvat din neatul în care ajunsese să trăiască în trecut. Acel trecut care îl bântuia încă, și de care nu reușisese să scape. Își trecu ușor degetul peste buzele lui, alintând încet buricul degetului său, în timp ce un icnet îndurerat îi scăpă efemer.

          Era trecut de miezul nopții, iar până și natura nu se putea odihnii. Mici cristale din lacrimile cerului se loveau frenetic de geamul ferestrei. Un fulger scurt lumină camera, însă sub bătaia lui, o nouă zi avea să-și facă simțită prezența. Ridică pentru câteva secunde telefonul mobil de pe noptieră și privii poza de pe display. Chipul lui, zâmbetul lui îl fermecau. De când îl întâlnise pe Kira, nu mai existaseră momente de tristețe, iar fiecare zi era plină de multitudinea de culori, unele mai vii decât altele. Putea să simtă pe pielea lui, pentru prima data, adierea vântului și tot pentru prima dată era viu.

          Sărută molcom umărul lui Kira, în timp ce își trecu mâna peste a lui. Adora enorm să doarmă în brațele sale, fiind astfel protectorul lui, cu toate că, în realitate era invers. Acel blond carismatic, era cel care avea grijă de el, fiind atât de grijuliu și iubitor. De multe ori avusese impresia că visează, dar el îi arăta mereu că totul este cât se poate de real, iar reveria nu avea ce căuta în relația lor. Desigur, stângăcia lui, în arta culinară era un dezastru. Mai mereu transforma bucătăria într-un carusel al groazei, nu că asta ar fi un lucru rău, ci mai degrabă unul plin de umor. Kira gătind, era o amintire cu adevărat revelatoare.

          - De cât timp ești treaz?, sesiză vocea lui.

          Un fior îi străpunse trupul, având acea senzație de duș rece, care îl readuce mereu în lumea reală. Mâna lui îi atinse fața copilandră, iar un mic zâmbet ștrengar i se formă pe chip. Jadul din privirea lui se pierdea complet în oceanul fără sfârșit al iubitului său.

          - De ceva vreme!, răspunse Mika. Îmi pare rău dacă te-am trezit!, se scuză.

          - Nu ești tu de vină, dragostea mea!, îi observă expresia tristă Kira. Să dăm vina pe vremea de-afară., râse înfundat.  Vino!, îl îndemnă trăgându-l în brațele sale. Vreau să te simt lângă mine, vreau să simt acea iubire pe care o nutrești pentru mine!, îl sărută pe creștet.

I want you for me! [Boyxboy]  FINISHEDWhere stories live. Discover now