I want you for me! [Boyxboy] FINISHED

Chapter 13 - Waiting for you!

Chapter 13

Waiting for you!

Am sa pastrez fiecare strangere de mana

Fiecare sarut pe care ti l-am furat, in joaca,

Iar pentru fiecare imbratisare, nu te voi uita

Pentru ca tu mai invata primul  “ te iubesc”!

          Citise deja de câteva ori acest mesaj, iar fiecare cuvânt îl făcu să plângă. După plecarea iubitului său, totul părea atât de neînsemnat și lipsit de importanță, iar totul părea a fi un mare non-sens.  Îi lipsea căldura trupului său, fiecare atingere nebună, iar lipsa sursului lui, îl făcea să sufere.

          Se simțea pierdut în derică, pe marea învolburată; cuprins de câtecul slab al pescărușilor ce-i plângeau amarul. Duse mâna la ochii, simțind cum aceștia îl înțepau, iar o lacrimă cristalisă i se revărsă pe oblaz.  Îl durea până și sufletul, însă nu vroia să admită asta, cu toate că plecarea partenerului îl ucidea încet și sigur.

          - Hai, amice!, îi răsună cunoscută vocea de la celălat capăt al receptorului. Ești liber în această seară?, sesiză un sadisf pervers.

          - Cred că..., întrerupt Mika.

          - Perfect!, râse înfundat celălalt tip. Vin să te iau pe la 19:30, să fi pregătit!, îl informă idiferent.

          - Voi fi!, iritat Mika.

          Avusese cea mai stranie convorbire din ultimele trei zile, iar Hideo venise cu o invitație neașteptată. Trecuse ceva timp de când vorbiseră, dar nu se aștepta ca acesta să facă rost și de numărul său de telefon. Deci. își punctă un obiectiv, doarind să-l întrepe pe Hideo despre asta.  Își turnă un pahar cu apă și-l bău pe nerăsuflate.Gândul lui zbură din nou la mesajul trimis cu câteva minute înainte de Kira, care mai mult ca sigur îi simțea cumva lipsa; deci, nu putea decât să aștepte întoarcerea blondului său nebun.

          Se rezemă pe pervazul ferestrei imense din camera lui, în timp ce sorbii o gură din cafea aromată, dorind să simtă și mai mult parfumul buzelor îngerului său rebel, ținând strâns în mâinile sale cana acestuia. Se simțea mult prea abătut, neavâd chef de nici-o ieșire la cine știe ce loc de fițe, pe care Hideo îl avea în minte. Un fior îi survolă întrul trup, iar ochii lui albaștrii se întristară subit. Era destul de abătu încât telefonul sună de câteva ori până ca Mika să-l poată sesiza, fiind cufundat profund în reveriile sale euforice și efemere, în care se refugia în ultima perioadă.

          - Ajung ân mai puțind de 20 de minute!, îl informă Hideo. Să fi gata de plecare,akachan (copile).

          - Copil!, mirat Mika. S-a înțeles!, îi închise tăios telefonul. Idiotule!, strânse puternic pumnul.

          Reușise să-l indispună. Hideo era un adevărat pervers, iar pentru acest lucru nu avea nevoie să-l cunoscă, deoarece felul său tâmpit de a vorbi îi confirmase toate bănuielile, și trebuia să scape rapid de el. Privii pentru câteva clipe ecranul mobilului și formă numărul lui Hideo.

          - Ce dorești de la mine?, întrebă Mika.

          - Să te cunosc mai bine!, răspunse fără rețineri Hideo. dacă este asta o problemă voi renunța chiar acum.

          - Nu, nu este!, zise Mika. Dar toruși, totul pare ciudat..., făcu o pauză analizându-și cuvintele. Ciudată această invitație neașteptată!

          - Michael!, râse  Hideo. Nu vreau decât să te cunosc mai bine și atât. Nu știu ce-ți trece prin cap în acest moment, chiar nu mă interesează, dar nu vrei să dăm o șansă unei prietenii minunate?, se obrii subit.

          - Poate1, continuă nepăsător Mika. Voi fi gata în trei minute.

          - Sa bifat!, zâmbi satisfăcut Hideo. Ajung curând!

         

...după douăzeci de minute!

          Un ciocănit în ușă îi atrase atenția. Mika lăsa cartea din mâini pe pat și se îndreptă spre ușa din arțar. inspiră puternic aer în piept, apoi deschise ușa. era de-a dreptul minunat. Hideo arăta complet diferit. Nu mai avea părul lung, sau poate i se pruse în ultima lor întâlnire de la muzeu. era îmbrăcat într-un palton negru, care scotea în evidență ochii lui atât de vii și reci în egală măsură. Tricolul gri, i se potrivea perfect cu pantalonii negrii, iar ceasul din aur îi strălucea perfect, semănând mai mult cu un puști bogat răzvățat decât cu un director de muzeu. Era mai înaltă decât el, calar parfumul său, destul de puternic îl amețise complet încât avea o senzație nefirească, pe care o simțea desori în preajma lui Kira. dar acest lucru putea fii imposibil. Nu putea să fie tulburat de prezența dominantă a lui Hideo, nu! dar totuși se simțea astfel.

          - Mergem?, îl privii cu cohii lui gri.

          - Desigur!, se conformă Mika.

          Coborâră fiecare treaptă, parcă plutind, iar Mika avu o senzație de deja vu, dar își alungă asta repede din minte. Ușile de la intrarea internatului se deschiseră, făcând loc nopții perpetue, străbătută de un felinar slab, care mocnea alene. Cerul era complet senin, încât puteai zării mii de stele ce licăreau pe bolta noctură într--un fals morbid. Claxonului porsche-ului negru îl rupse din eventura sa stelară între lumi, iar Hideo îi făcu semn să intre în mașină. O muzică slab sesizabil îi izbi, privind suprins ritmul latin al acesteia. Privii pe geamul mașinii lăsându-să captiv de versurile mexicane ale piesei ce survolau întreaga mșină cu un baz scăzut.

          - Piel Morena?, întrbă într-un final Mika prividul pe Hideo, care cuprinse schimbătorul de viteze.

          - Corect, tânărul meu însoțitor!, surâse ștrengar.

          - Chiar îmi lipsesc astfel de melodii!, zâmbi Mika uitându-se pe lista de melodii a Cd-ului. Cred că voi asculta aceasta piesă din repertoriul artistei!, schimbând melodia.

          -  De Donde Soy!, suprins Hideo. Pefectă alegere!, răse înfundat.

          Mașina porni cu un mic scrâșnet din roți și pierdu pe poarta imensă din fier forjat, ce se închise în urma lor. Peisajul era absolut minuant. De fiecare parte a drumului se șerpuiau munși, iar din loc în loc, se iveau mici izvoare curgătoare care se revărsau într-un fel de lac menajer. Porsche-ul negru se oprii pe un fel de pot improvizat, iar Hideo coborâ din mașină, nu înainte de a scoate unul din trabucurile groase. Era de-a dreptul șocat. Nu știa absolut nimic despre acest tânăr, iar judecândul mai îninte, conștientizase că greșite amarnic. Hideo, ascunde câteva mistere abisale, însă nu putea nega o oarecare atracție față de acest ”elan” masculin, lucru care îl speria complet.

          - Cum ți se pare priveliștea?, rupse tăcerea Hideo, în timp ce privirea lui de plumb îi săgetă sufletul.

          - Nu am cuvinte ca să mă pot exprima!, ferindu-și privirea Mika. Japonia este o țară minunată din mai multe puncte de vedre.

          - Crezi?, zâmbii Hideo.

          - Cu siguranță!, surâse Mika surprins de gestul copilăresc al acestuia.

          - În regulă!, aruncând trabucul Hideo. Să pornim, mai avem drum lung până la destinație!, îl apucă de umăr pe Mika care îl privea tăcut.  Vino, este timpul!