Penumbra

Cadou intarziat de Craciun

                                     Cadou intarziat de Craciun

Sa fii considerata, de catre ceilalti, o persoana cu probleme mintale, cat ar fi ele de mici, era de-a dreptul fustrant pentru Julianne. Statea tolanita, cu ochii inchisi,  pe patul din camera ei si cugeta la situatia in care se afla.

Cand plecase de la spital, refuzase sa priveasca chipul doctorului Clark, cel care plantase neincrederea in mintea tatalui ei. Cu Eric nu putuse sa vorbeasca, insa aflase de la medic ca in urmatoarea zi, adica astazi, avea sa plece si el acasa. Pe drum spre apartamentul din strada Abingdom, linistea fusese stapana in masina, si niciunul dintre ei nu se ostenise s-o distruga. Acasa atmosfera nu se detensionase, Julianne ignorandu-si mama si inchizandu-se in camera ei, de cum sosise.

Glezana inca o durea, insa se hotarase, decat sa stea inchisa intre patru pereti, mai bine sa mearga la colegiu. Se rasuci in pat, ajungand pe burta, afundandu-si obrazul drept in perna moale. Cat de bine e! Recunoscu fata, inspirand adanc, incat se transforma in cascat.

Auzi un ciocanit scurt, apoi vocea tatalui sau, de partea cealalta a usii.

E tarziu, Julianne. Trezeste-te! Probabil ca acesta ar fi intrata daca usa era descuiata, gandi fata.

Pe chipul fetei aparu instataneu o grimasa, insa nu facu nicio miscare si se rezuma decat la a mormai.

-          E gata micul dejun, Julianne! Fata deschise ochii intr-o clipita. Seara trecuta nu mancase, iar mancarea de spital era nici mai mult, nici mai putin decat groaznica. Oua cu bacon si paine prajita, continua Edward. Stomacul lui Julianne incepuse sa o ia razna, chioraind din toate puterile, pe mai multe voci, parca.

Edward Stewart astepta raspunsul fiicei sale, stand sprijinit de tocul usii, cu mainile incrucisate la piept. Dupa ce aseara, fata se dusese glont in camera ei, ramanand acolo pana in prezent, era sigur ca mancarea avea s-o convinga sa cedeze, sa renunte la incapatanare. Drept raspuns, usa camerei se intre-deschise, si isi facu aparitia capul lui Julianne, cu ochii bulbucati si cu parul ciufulit. Adoptand o voce cat mai linistita, sub care se ascundea nerabdare si foame, zise:

-          Voi veni de-ndata.

Tatal fetei isi stapani rasul, ce abia astepta sa iasa, si replica pe un ton oficial, asa cum facea de fiecare data, cand fiica sa vorbea in acest fel, pretentios.

-          Excelent, atunci! Apoi se intoase pe calcaie si pleca, chicotind.

Julianne inchise usa, si se repezi in baie, incercand sa ignore sunetele produse de stomacul sau. Dupa un dus scurt si revigorant, isi arunca pe ea, la intamplare o bluza si o pereche de blugi, apoi o zbughi spre bucatarie, oprindu-se cu cativa pasi inainte de a intra. Isi aranja parul, care abia fusese pieptanat si intra, adoptand o atitudine relaxata si totodata, sobra.

-          Buna dimineata.

-          Buna dimineata, raspunse Edward, stand pe scaun cu o cana de cafea in mana stanga, si citind ziarul din fata sa, aflat pe masa. Acesta nu-si ridica privirea, cand Julianne isi facu aparitia, insa acum, o privea pe fata cum manca grabita, neavand rabdare sa mestece fiecare inghititura. Julianne, de cum simtise savoarea mancarii, parca o luase razna. Abia atunci isi daduse seama de cat de foame ii era, incat nu era constienta de privirea insistenta a tatalui ei.

Edward lasa cana pe masa si isi impreuna mainile la piept. Noaptea trecuse pe langa el, fara a putea sa inchida ochii. A stat mai bine de sapte ore cu ochii pe tavanul alb si dormitorul sau si a cugetat la cele spuse de Patrick Clark. Medicul ii spusese ca fiica sa ar putea avea halucinatii, provocate in urma accidentului, care a dus la pierderea memoriei. Edward clatinase din cap in semn de negare, atunci cand doctorul ii relatase toate acestea. Nu putea concepe faptul ca fiica sa era „la un pas de schizofrenie”, precum spuse Clark. „Este mai bine sa luam masuri, acum, cand se mai poate face ceva. Tulburarile psihice de care a dat dovata cat a fost internata, s-ar putea agrava”, completa el.