Penumbra

Realitate sau inchipuire

Iata primul meu capitol din anul 2012! Sper sa va placa! De asemenea, va urez sa aveti un an plin de bucurii si impliniri!  >:D<

Lectura placuta!

                        Realitate sau inchipuire

Agitatia si zgomotul de pe culoarele spitalului il trezira pe Eric Patterson, din somnul linistit de care apucase sa se bucure aproximativ jumatate de ora.  La inceput, Eric era confuz, nestiind ce se intampla, insa pe masura ce gandirea i se limpezea si amintirile ii reveneau, ii reveneau in minte toate cele prin care trecuse in cursul acelei zi.

Se trezise la ora 8 fix, asa cum facea intotdeauna, lua micul dejun  cu parintii sai, apoi isi facea lucrarile, care trebuiau prezentate  la cursuri. Iar inainte de a pleca la colegiu, manca doua sandviciuri, pentru a-i tine de foame pana avea sa se intoarca acasa. Nimic iesit din comun, pana acum. Insa, cu o zi inainte, culorile aclirice i se terminasera, si fusese nevoit sa mearga pana in centru, la fondul plastic, sa-si cumpere. Si exact asta facuse.

Mergand linistit pe drumul spre colegiu, la un moment dat, tresari, cand o fata care alerga de bezmetica, fu la un pas sa dea peste el. Disperata! Mormai el, continuandu-si drumul. O vazu pe „disperata” oprindu-se in loc, si atunci o recunoscu pe Julianne. Avea cateva cursuri impreuna cu ea, si desi, el o saluta de fiecare data cand o intalnea, fata nici nu stia de existenta lui. Insa Julianne i se paru schimbata-  cel putin la exterior. Obiectele de imbracaminte, permanent extravagante, fusesera inlocuite cu unele obisnuite (daca le putea numi asa)- fustele colorate, a caror dimensiune ajungea cel mult pana la genunchi, disparusera, in locul lor aflandu-se o pereche de blugi bleumarin; in locul paltonului lung si rosu, Julianne purta o geaca neagra de piele descheiata, putand sa se observe hanoracul gros de dedesubt. In loc de geanta avea un rucsac de culoare verde si in picioare avea... aia sunt cumva tenisi? Se intreba uimit Eric, nevenindu-i sa-si creada ochilor.

O vazu pe fata framantandu-si mainile, uitandu-se tematoare imprejur si apoi, pornind spre sectia de politie aflata peste drum de locul unde se aflau ei.  Eric o strigase, dar fata nu-l auzise. El vazuse din timp masina ce se indrepta spre Julianne, care traversa cu neatentie.  Baiatul se repezi fara sa se mai gandeasca spre Julianne si ajunse la ea la timp, inainte ca masina s-o loveasca din plin. Insa nu mai avu timp sa se dea si el la o parte, asa ca , aripa stanga a vehiculului  il izbise . Cu mult noroc, reusise sa scape numai cu o rana- destul de urata- la picior, si cu cateva zgarieturi la nivelul fruntii.

Eric nu fusese socat, atunci cand fata nu-l recunoscuse, insa, era pentru prima oara, cand fata i se adresa. Ajuns la spital, asistentele ii dezinfectasera si bandajasera rana. Apoi, ramase singur in salon, adormind.

Iar acum, din cauza disparitiei si a ultimilor ramasite de sedative din corp, mintea sa putuse sa perceapa strigatele si urletele venite din salonul alaturat. La inceput se sperie, insa treptat, zgomotele disparusera si se facu liniste.

Medicul intrase in salon, aratand profund confuz. Insa cand il vazu pe baiat treaz, chipul i se relaxa, afisand totusi, un zambet fortat.

-          Vad ca te-ai trezit, Eric! Cum te simti? Intreba Clark, uitandu-se pe fisa pacientului.

-          Bine. Piciorul nu ma mai doare atat de tare.

-          Aha... spuse medicul vadit ingandurat.

-          Ce era cu zgomotul de mai devreme? Intreba curios baiatul. Clark ofta, si se aseza pe marginea patului, langa Eric.

-          Julianne a... a avut o mica problema.