Penumbra

La un pas de moarte

                                       La un pas de moarte

Intunericul pusese stapanire pe strazile Londrei, cand Julianne reusi sa termine cursurile. Fusese o zi obositoare si de abia astepta sa ajunga acasa. Se indrepta cu pasi hotarati spre iesirea din campusul colegiului  si o data ajunsa in strada, se uita dupa masina mamei sale. Dar nu era nici urma de ea. Julianne incercase sa retina drumul spre colegiu, cand fusese adusa de mama sa, insa acum, pe intuneric ii era frica sa se aventureze pe strazile orasului. Ploaia se oprise, insa frigul si umezeala din atmosfera nu o incurajau prea tare sa plece acasa pe jos. Isi scoase telefonul din buzunarul jachetei si forma numarul mamei sale si ii raspunse mesageria vocala. Cu tatal ei avuse mai mult succes si acesta ii spuse ca va ajunge in cateva minute.

Julianne se sprijini de zidul umed ce imprejmuia institutia si isi porni mp3-ul. In timp ce ea era pierduta printre versurile melodiei Hurricane de la 30 seconds to mars, intreg locul incepuse sa se goleasca de studenti. Julianne isi tranti rucsacul pe jos si se aseza pe el, incrucisandu-si picioarele sub ea.

Cineva o privea din umbra. De partea cealalta a strazii, unde se afla Julianne, trunchiurile groase ale copacilor ii permiteau sa se ascunda cat mai bine, si sa aiba o vedere cat mai buna asupra fetei. Nimeni nu stia ce se intamplase in acea seara. Nimeni, in afara de ei doi. Tocmai de aceea, fata reprezenta un pericol pentru el si nu putea risca nimic. Strada era pustie si cu putin noroc, nici masini nu aveau sa treaca pe acolo in urmatoarele cateva minute. Isi scoase din buzunarul drept al gecii briceagul cu lama de argint pe care tocmai si-l cumparase. Si-l baga pe maneca stanga, astfel incat sa nu atraga atentia si sa-si termine repede treaba. Julianne era prinsa in schimbatul melodiilor, asa ca  nu-l vazu pe individ cand traversa strada, ajungand pe partea sa.

El se afla la cativa metrii departare de ea, si daca avea noroc, din pozitia in care statea fata putea sa-i taie fara greseala beregata. Isi cobora briceagul astfel incat lama sa fie descoperita. Se apropie cu pasi repezi, era la doi pasi de Julianne , cand claxonul puternic al unei masini, venit din apropiere. Tresari si alesese sa-si continuie drumul. Incerca sa acopere lama briceagului repede, pentru a o feri de privirea fetei, care ridicase privirea cand auzise zgomotul puternic.

Claxonul puternic reusi sa ajunga si la urechile lui Julianne, care ridica imediat capul, dandu-si seama ca era tatal sau. Se sperie cand il vazu pe barbat aproape de ea, dar se linisti cand acesta isi continuase drumul. Incremeni  la vederea lamei stralucitoare, din mana barbatului, si pentru cateva clipe nu putu sa se miste, incercand sa-si dea seama daca nu i s-a parut. Nu putuse sa-i vada chipul, insa stia ca era un barbat.

-          Julianne! O striga tatal sau, care coborase din masina si venea spre ea, cand vazuse ca fata nu se misca din loc. Iti este rau, draga mea?  Edward Stewart o lua de subsuori si o ridica in picioare, in timp ce fata nu zicea nimic, insa arata indecisa in directia in care o luase barbatul. Ce este, Julianne? Tatal ei privi in directia pe care o arata fata, insa nu  vazu pe nimeni. Strada era pustie. Edward se gandi, ca fusese o zi obositoare pentru Julianne si ca avea nevoie de odihna.  Haide, sa megem! Ii ridica rucsacul si o duse de mana la masina.

Fata continua sa priveasca in directia in care mersese barbatul . Insa disparuse.  Tatal ei pornise motorul, luand-o din loc, iar Julianne se ghemuise in scaunul comod, lasandu-se cuprinsa de caldura din masina.

Ajunsa acasa, Julianne se simti mai bine, insa fiorii care-i trecusera prin corp la vederea lamei stralucitoare in lumina felinarelor de pe strada, ii putea simti in continuare.

Tatal sau ii adresase numeroase intrebari, la care raspuse succint, simtind nevoia de liniste. Acum, in camera sa, fiind singura, se simtea in siguranta. Domnul Stewart o chemase la cina, insa Julianne il refuzase, spunandu-i ca este obosita. Barbatul nu insistase.

Julianne isi facu un dus, apoi isi puse pijamaua pe ea si se urca in pat. Camera era cuprinsa de o liniste deplina, incat fata isi putea auzi propria respiratie. Statea ghemuita la caldura, sub plapuma pufoasa, uitandu-se la bucata de podea iluminata de catre lumina lunii ce patrundea pe fereastra.

*

Dimineata, Julianne fu trezita de alarma desteptatorului, pe care reusi cu greu sa-l opreasca, deoarece nu gasea butonul corespunzator. Se ridica alene din pat, isi facu un dus rapid, dupa care isi puse pe ea o pereche de pantaloni de trening verzi si un tricou negru. Apoi, se duse in bucatarie, unde parintii sai terminasera deja micul dejun.

-           ’Neata!

-          Buna dimineata! Raspunse aproape concomitent cei doi. Cum ai dormit, draga mea? O intreba Edward .

-          Hm... bine.

Julianne isi turna intr-un bol lapte, dupa care isi puse cereale. Se aseza tacuta la masa si incepu sa le inmoaie cu lingura, in lapte. Katerine isi privi sotul si-i vazu pe chip aceeasi ingrijorare pe care o simtea si ea. Se intreba daca nu ar fi bine s-o duca la un psiholog.

-          Stiam sa inot? Vreau sa zic...inainte de... Julianne incerca sa le adreseze parintilor sai o intrebare care ii veni pe moment. I s-a spus ca a cazut in Tamisa. Dar apa era rece, era noapte si sincer nu credea ca ar fi avut chef sa inoate la miezul noptii, in decembrie. Stia ca pusese o intrebare tampita, insa era confuza, si totodata curioasa.

-          Julianne... mama sa nu stia ce sa raspunda. De fapt, habar nu avea daca fiica ei stia sa inoate sau nu. Nu o intrebase niciodata acest lucru.

-          Da, draga mea, stiai. Raspunse cu hotarare tatal fetei. Te-am dus la cursuri, cand erai mica. Edward o privi pe Katerine, iar aceasta isi lasa privirea in jos. Uitase de lectiile de inot ale fiicei sale. Ti-a placut intotdeauna apa, in ciuda faptului ca nu ai fost niciodata la mare.

-          Aha... Julianne termina de mancat, se ridica de la masa si se duse sa-si spele bolul in care mancase. Edward se reintoarse la lecturarea ziarului, iar mama fetei parasi incaperea.

Katerine Stewart nu fusese niciodata apropiata de fiica sa, dar Julianne nu-i simtise lipsa, deoarece il avuse pe tatal sau. Edward, ce-i drept, nu aducea un venit mare familiei, insa de acest lucru avea grija sotia sa, editoarea celei mai de succes reviste de femei, din Londra. Barbatul alesese sa-si petreaca mai mult timp in prezenta lui Julianne, sa-i ofere o educatie aleasa. Nu s-a mirat cand a vazut ca sotia sa nu stia lucruri esentiale despre Julianne, insa s-a simtit prost cand si-a dat seama-inca o data-  ca slujba femeii era mai importanta decat prorpia fiica. De asemenea, Julianne nu trebuia sa afle ca seara trecuta, cand ea l-a sunat pe tatal sau, Katerine era la salon. Acolo se afla de cand a lasat-o pe fata la colegiu. 

Si tocmai de aceea, pentru ca o cunostea foarte bine pe Julianne, stia ca fiica sa se schimbase radical- era foarte tacuta, nu o mai vazuse sa picteze cu aceeasi pasiune ca inainte, insa era si un lucru bun, nu mai era la fel de exuberanta si de alintata, ca mama ei.

Ciocani la usa, si cand intra in camera lui Julianne, o gasi privind ingandurata pe fereastra. Se duse langa ea, si o mangaie pe par. Fata tresari, ca si cum acum i-ar fi constientizat prezenta, si zambi trist.

-          Am uitat sa-ti spun aseara, dar vom avea invitati. Matusa ta vine in vizita, impreuna cu familia sa.  Vor sta la noi doua zile. Julianne inclina capul. Stiu de situatia ta, si vor avea grija sa nu te oboseasca. Insa verisoara ta, va dormi aici, in camera ta, asa cum a mai facut-o cand a mai venit pe aici.

-          Ihi... Edward ofta, vazand reactia fiicei sale.

-          Vrei sa te duc la scoala?

-          Cred ca pot sa ajung singura. Am fost atenta ieri, cand m-a dus Katerine. Dar, ai putea sa vii sa ma iei, diseara.

-          Sigur ca da, draga mea. Edward o lua incet pe Julianne in brate, simtind ca fata il strage la randul sau in brate.Fata se simtea o liniste si o caldura inexplicabila in dialogurile cu tatal sau. Se simtea bine cand vorbea cu el.

-          Iti multumesc, tati. Barbatul ii privi chipul si zambi. O saruta pe frunte, iar apoi parasi camera, lasand-o pe Julianne sa-si continuie sirul de intrebari fara raspunsuri pe care le avea.

O singura persoana ii putea raspunde la intrebari, insa aceasta nu cauta sa i le ofere, ci numai sa-i ia viata.