Penumbra

Epilog

                                                                  Epilog

Saptamanile ce au urmat au fost mai mult decat grele pentru toata lumea.

Abia la o saptamana dupa ce Bruce ii salvase viata, reusise Julianne sa deschida ochii. Insa corpul ii era prea slabit, iar leziuni interne cu nemiluita, asa ca-i inchisese din nou.

Nimic nu mai era ca inainte. Carter isi neglijase treaba, lasandu-l pe Bruce sa faca raportul, sa raspunda la intrebarile superiorilor. In viziunea lui Carter, Bruce era cel care rezolvase cazul, care salvase situatia.

Jennifer Allison fusese sincera inca de la inceput. Corzile vocale ii fusesera distruse in procent de 50 la suta. Ficatul si inima ii fusesera afectate. In privinta sanatatii mentale a fetei nu se putea pronunta. Numai cand avea sa fie constienta va putea sa-si dea seama.

                                                                                         *

Katerine statea pe fotoliu si citea „Latura ascunsa a adevarului”. Spre deosebire de fiica sa, ea reusise sa ajunga la ultimul capitol. Inchise cartea, simtind cum somnul o atragea in mrejele sale. Se aseza mai bine in fotoliul care cu timpul i se paru din ce in ce mai comod. Nu mai petrecuse o noapte in apartamentul lor din acea seara.

Cu greu acceptase realitatea, desi o stiuse, la fel ca si Julianne, de ceva vreme. O auzise pe Amber discutand cu Edward intr-o seara, atunci cand cei trei venisera in vizita. Fusese de-a dreptul socata. Dar, asta nu mai conta acum.

Privi inspre pat, la Julianne. Si descoperi cu stupoare ca fata se uita la ea. Femeia tasni spre usa si zise unei asistente sa o cheme pe Allison.

-          Julianne, te-ai trezit. Katerine ajunse imediat langa ea. Fata clipi o data.

-          Buna ziua, se auzi vocea medicului. Este bine sa te avem printre noi, Julianne. Cum te simti? Ce te doare?

Pustoaica deschise gura, dar nu se auzi niciun sunet. Incerca inca o data.

-          Dati-i un pahar cu apa, va rog, ii zise Allison lui Katerine in timp ce se uita in gatul lui Julianne. Fata il bau pe nerasuflate.  Cu greu reusi sa scoata un sunet.

-          Nu te speria. Corzile vocale ti-au fost serios afectate si putin mai lipsea si ramaneai fara glas. Nu ti-l forta, va reveni treptat, incet- incet. Julianne dadu cuminte din cap.

Chiar atunci, in salon isi facu aparitia Drew Carter, a carui privire se insenina cand o vazu pe Julianne treaza. Pustoaica zambi.

-          Buna ziua! Spuse barbatul fara sa-si ia privirea de la pacienta.

                                                                                             *

Dupa trei luni...

Soarele isi intindea razele pana la Julianne, mangaindu-i chipul cu blandete. Se plimba alene pe aleile Parcului Central, cu blocul de desen subrat, admirand natura. Tot ce o inconjura era frumos. Tot ce o inconjura era bun. Tatal sau era mort si ingropat.

Relatia cu mama sa se imbunatatise, o data ce intelesese ca femeia nu-i dorise pentru niciun moment raul.  Se mutasera intr-un alt apartament, hotarand de comun acord, ca trecutul trebuia lasat in urma. 

Se aseza pe o banca, simtind cu picioarele incep sa o doara. Nu se refacuse complet. Vocea nu-i revenise pe deplin. Insa, a gasit modalitatea de a se exprima cel mai bine -  arta plastica. Si David Morris se folosise de ea si inca o mai practica, acolo, in inchisoare, unde urma sa mai stea pentru o bucata de vreme.