O curte normală, cu o mașină normală parcată într-un garaj normal, care avea pitici de grădină normali și o minge parțial dezumflată normală.
Nimic deosebit care să atragă atenția unui om oarecare, ce ar fi trecut în pas moale sau cu m...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
36.
― Deci asta este tot?
― Absolut tot, Maddie. Ce ar mai fi trebuit să fie?
Maia lăsă pixul încet pe masa cu vopsea decolorată, decojită pe alocuri, peste care se aplecaseră mulți psihopați de-a lungul anilor ce au trecut ca pana unui corb în zbor.
― Nu știu, răspunse cu ironie în ton cea întrebată. Un sfârșit calumea poate. Este cel mai oribil sfârșit pe care l-am citit în viața mea. Ce dracu se va întâmpla cu personajele? Cum au ajuns la acel sfârșit? Și sunt singura care îl vrea pe Owen înapoi?
Maddie Moore își trânti pumnul de suprafața mesei cu un aer nemulțumit. Șuvițele de păr roz îi săltară pentru câteva secunde, ca mai apoi buclele să i se rearanjeze pe umerii acoperiți cu stofă albă.
Stofa albă era adesea folosită pentru hainele azilelor de nebuni.
Un azil ca acela spre exemplu.
― ADHD-ul tău este vinovat, drăguță, o tachină Maia batjocoritor. Sfârșitul meu a fost mai bun ca spuma de ciocolată.
― Și totuși nu știm ce se va întâmpla cu personajele.
Duela, al treilea personaj din jurul mesei din lemn de pin, avea un aer plictisit, ușor contemplativ. Și ea voia să știe ce se va alege cu personajele, dar nu avea de gând să o întărâte pe Maddie. Se jucă nervoasă cu o șuviță din părul său verde ca o bomboană mentolată.
Mmmm! Mentol!
Ce aromă nebunească.
- Îmi bag piciorul în ceea ce credeți. Le-am făcut miliardare. Ce sfârșit mai bun poate exista?
― Moartea, răspunse Duela monosilabic.
Maddie se uită la Maia de parcă ar fi vrut să sară la gâtul ei. Sau poate erau doar Vocile care îi urlau în minte pe o mie de glasuri plângăcioase?
Vocile doreau mereu să se hrănească lacome cu sânge și măruntaie.
― Să te ia dracu!
Maddie se ridică brusc în picioarele tremurânde. În sala de recreere, o încăpere uriașă, cu pereți albi și duhnind a dezinfectant cu aromă de lămâie, nu se mai aflau decât ele trei și un ficus.
Și ficusul acela ar fi fugit, dacă ar fi putut.
― Maddie, calmează-te! îi ordonă Duela cu un glas ce dorea să fie neutru. Poți să-ți imaginezi tu ce se va mai întâmpla cu familia Jove.
― ADHD-ul poate face oamenii mai găunoși intelectual. Sau poate nu boala este de vină.
Maia se uită la ea și chicoti răutăcios. Ochii albaștri erau scoși din orbite și aproape niciodată nu clipea. Suferea de o formă de bipolaritate gravă, ce o făcea să-și schimbe personalitatea aproape imediat.
― Proasto!
Maia acum râdea de-a dreptul, cu privirea lipită încontinuu pe interlocutoarea sa. Duela simțea furtuna urlându-i în ureche, însă continuă să se uite tăcută și să observe.
Mânată de un instinct primar și de o ură profundă, Maddie apucă pixul părăsit lângă mâna bronzată a Maiei apoi, cu toată forța, îndesă instrumentul de scris în ochiul scriitoarei de ocazie. Maia scoase un țipăt prelung.
Sângele niciodată nu fusese mai roșu ca atunci.
Privirea aspră a fetei cu cosițe roz trecu de la nebunie și ură, apoi la cruda reverie, apoi la milă și regret. Duelei i se părea teribil de fascinant acest lucru.
― Rahat, suspină Maddie.
Pași grăbiți se auziră cu un ecou teribil de pe hol. De parcă venea un întreg han înfometat și doritor de pradă bogată.
― Dublu rahat.
Cu o mișcare rapidă, Duela adună foile scrise de Maia de pe masă. Le ascunse prin hainele mult prea largi pentru silueta ei soră cu umbra. Avea de gând să continuie cumva aventura surorilor Jove de dragul colegei sale de suferință.
― Eh, se resemnă Maddie. Oricum nu îmi plăcea tipa. Păcat că nu mai are cine să-mi scrie acum aventurile lui Ganymede, Callisto, Europa și Io.
Corpul subțire îi tremura, deși vocea îi era relativ calmă. Ca și cum ar fi vorbit cu o colegă de clasă despre cât de verzi erau tufișurile în acea perioadă a anului.
Primul medic intră în sală. Observă cu stupoare tânăra care se agita ca o găina decapitată în mijlocul unei bălți de sânge. Maddie știu că va fi aspru pedepsită pentru acel grav delict.
Oare mergea să-i spună tipului că de fapt se jucaseră de-a pirații?
Ahoi, căpitan Maia! Ochiul dumneavoastră este complet perforat și gata pentru petec.
Arrr!
Hei, lume! Sper să vă fi surprins acest final. Personajele acestui epilog au fost: Maia, o tipă inventată la repezeală, Duela Dent, protagonista cărții mele, Nebunie, și Maddie Moore, personaj reciclat de la -Bumblebee-.
Sper să vă fi plăcut cartea, chiar și cu finalul ăsta dubios.
M-am gândit să fac și niște mini serii cu copii celor patru surori Jove. Cum vă sună asta?
