Lunile lui Jupiter√

10. #Io

Trezirea era cel mai oribil lucru pe care Universul l-a putut zămisli. Io spunea adesea că Oribil și Dureros s-au întâlnit, s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, apoi au făcut un copil pe care l-au botezat Trezire-la-ora-opt-dimineața.

Era un nume groaznic de lung, dar Oribil și Dureros nu erau prea talentați la pus nume odraslelor.

Io aproape căzu din pat când alarma începu să sune și să vibreze.

Rămase ca un vierme pe podeaua rece, până se hotărâ ca într-un final să se ridice în cele două membre. Opri melodia ușurată.

Se simțea frântă. Nu trebuie să se miște atât de repede.

Cine avea nevoie? Țestoasele arătau mereu foarte fericite.

Se mișcă în modul vreau-să-mor-cât-mai-repede spre dulap pentru a-și alege îmbrăcămintea. Uniforma obligatorie o aștepta ca un coșmar chiar în fața ochilor.

O ocoli.

Apucă un hanorac negru, care avea imprimat un ditamai desenul cu Batman și o pereche de blugi negri și ei.

I se părea fascinant cum culoarea ei favorită era negru, fără ca aceasta să fie defapt o culoare.

Trebuia să meargă acum jos pentru a-și lua micul dejun și pachetul pentru prânz.

Dar pentru asta chiar trebuia să se miște.

Așa că-și lua una din killogii-le lui Deadpool și se trânti mulțumită înapoi în pat. Mereu le citea pentru a se inspira pentru viitoarea sa creație ce va sparge topurile internaționale.

Poate nu se inspira destul de bine.

Peste douăzeci de minute venea autobuzul și atunci chiar trebuia să coboare. Nu îi surâdea că trebuia să stea iar cu colegii ei cei cam închiși la minte.

Și totuși avea să se reunească micuțul club al iubitorilor al benzilor desenate, care avea sediul într-o cămăruță mică, ce mirosea mereu a mațe de porumbel.

Auzi roțile autobuzului pe alee.

Se ridică panicată din pat.

Nici nu-și dăduse seama când trecuse timpul așa de repede. Trebuia să-și dea seama că mintea ei se va bloca odată ce va urmări crimele absurde și amuzante ale lui Deadpool.