Lunile lui Jupiter√

Prolog

Prolog

O casă cu două etaje, în stil colonial (o construcție foarte întâlnită în acel cartier), cu pereții posaci de albi, simplii. La geamuri fluturau niște perdele oribile, cu model înflorat. Avea o curte mare, cu gazonul tuns periuță, îngrijit, ocupată doar de o mașină veche, parcată în spate, cinci spiriduși grăsuți și îmbujorați și o minge spartă, aruncată neglijent lângă un gard decojit de vopseaua roșie.

Era o casă normală. O curte normală. Mașină normală. Pitici de grădină normali. Perdele normale. Minge dezumflată normală.

Nimic deosebit care să atragă un om oarecare, ce ar fi trecut în pas moale sau cu mașina prin dreptul imobilului numărului o sută treisprezece, de pe strada Abraham Lincoln.

Greșit. Total greșit.

În spatele gardului cel roșu, al mingiei sparte, al piticilor bondoci, al pereților plictisitori, al perdelelor urâte, dar totuși în fața mașinii uzate se afla o familie atât de ciudată, încât, dacă s-ar fi inventat printr-o minune un Ciudatonometru, acesta ar fi explodat după prima secundă de la introducerea lui în casa cu numărul o sută treisprezece.

Acolo nu locuia o familie oarecare, ci familia Jove sau, după cum o porecliseră vecinii, Familia-Care-A-Făcut-Prea-Mulți-Copii-Și-Este-Mult-Prea-Gălăgioasă. Însă cea de-a doua era mult prea lungă pentru a fi ușor reținută. Așa că vom alege să nu-l folosim prea des în scurta noastră povestirea care nu va fi prea scurtă.

Ca orice familie oarecare, Jove era formată din doi părinți extremi de ocupați, reprezentați de Dione și Phoebe.

Dione era un astronom îmbrăcat în halat alb, ochelari pătrățoși pe nas (avea o vedere perfectă, dar spunea că-l fac să pare mai intelectual), părul arămiu, pieptănat cu grijă într-un mod demodat, gura mereu arcuită într-un zâmbet încântător și chipul lunguieț, pătat cu pistrui. Era înalt, foarte înalt. De aproape un metru și nouăzeci de centimetri. Chiar fusese baschetablist în adolescență, dar dragostea pentru știință l-a făcut să renunțe și să o ia pe o cale total diferită.

Phoebe era exact opusul său. Era scundă, unii ar spune chiar bondoacă. Avea părul șaten, zburlit și lung, ochii expresivi, cu gene lungi și jucăușe, un zâmbet care abunda în veselie și încântare și un nas borcănat, dar în definitiv potrivit și drăguț în contextul chipului său. Era bibliotecară și lucra în centrul orașului, așa că mereu trebuia să se trezească la ore tragic de timpurii. Și era matinală.

Își uniseră destinele acum zece mii de ani de ani în urmă, la facultate, când și-au descoperit unul altuia iubirea pentru planetele din sistemul nostru solar. Și mai ales pentru planeta Jupiter. Ceea ce era ironic, deoarece numele lor erau legate de lunile lui Saturn. Dar să trecem peste.

Dione și Phoebe s-au decis încă de la început să aibă patru copii, denumiți după lunile lui Jupiter. Și Așa, după secole și câțiva ani de facultate dureroși și masterate interminabile, s-au născut Ganymede, Callisto, Europa și Io.