Răul necesar

Capitolul 33

Mă străduiesc din răsputeri să rămân concentrată la felurile de mâncare înșirate pe filele lucioase ale meniului, însă nu pot face acest lucru când Hunter stă la o distanță milimetrică de mine în timp ce tata ne privește. Hunter aproape îmi atinge cotul cu al său pe masă și îmi trag ambele brațe în poală, cu coatele îndreptate spre stomac, în timp ce privirea îmi rămâne ațintită pe numele felurilor de mâncare. Mă uit din când în când la tata, însă nu fac deloc contact vizual cu el, pentru că cercetează meniul, gândindu-se ce să își comande. După ce vom trece de etapa cu comandatul, ce urmează? Ce ar trebui să spun pentru a lega o conversație între tata și Hunter?

— Ar trebui să încercați pastele Alfredo cu pui, ne sugerează Hunter. Sau coastele prăjite, cu sos. Vi le recomand!

Mă uit la tata, iar el zâmbește cu blândețe.

— Mulțumim mult, Hunter, dar și eu și Eva suntem vegetarieni.

Hunter se uită la mine, iar eu încuviințez aproape imperceptibil. Apare ospătarul, cu un carnețel și un pix. Cer o salată cu legume tocate și o focaccia cu roșii cherry și măsline, iar tata comandă la fel, pe când Hunter alege să comande – probabil gândindu-se la faptul că noi nu mâncăm carne – o pizza fără carne. Înainte să plece chelnerul, tata îi cere o sticlă de Cabernet Merlot și o apă, ceea ce mă ia prin surprindere. Tata mă privește drăgăstos și încearcă să mă scoată din starea crispată în care mă aflu de când Hunter ni s-a alăturat. Îmi întorc privirea înspre el. Ochii săi căprui sunt fixați spre mine, în timp ce își masează cu degetele bărbia nebărbierită.

Îmi feresc privirea de a lui.

— Și, de când vă cunoașteți voi doi? ia tata inițiativa.

Îmi mut atenția asupra lui, căutându-mi cuvintele.

— Eva a făcut pană acum ceva timp și am încercat să o ajut.

Tata se uită întrebător la mine.

— Apoi a intervenit Ashton, adaugă Hunter.

— Nu te-am zărit prin împrejurimi, Hunter, remarcă tata.

— Locuiesc în Seattle, îl lămurește el.

Tata ridică din sprâncene.

— Și ce te aduce în Renton?

— Eva, ridică Hunter din umeri.

Ceva îmi spune că Hunter nu este tocmai sincer. Dacă l-aș fi cunoscut înainte să îl întâlnesc pe Ashton, poate că nu aș fi fost tentată să îl desconsider pe Hunter, însă lucrurile nu stau tocmai așa, iar Hunter nu mi se pare o persoană sinceră tocmai din acest motiv. Am un presentiment neplăcut în privința lui.

— Este foarte frumos din partea ta că ni te-ai alăturat și că ai bătut atât drum pentru a te întâlni cu Eva. De ce nu mi-ai spus că ne va însoți și Hunter? mi se adresează la urmă.

— Eva nu știa, domnule, răspunde Hunter în locul meu, ceea ce mi se pare deranjant. Eram în drum spre casa voastră și v-am văzut din mașină, când ați coborât.

— Înțeleg, zâmbește tata. Ai făcut foarte bine că ai venit după noi. Sărbătorile sunt mai plăcute când mai multe persoane le împărtășesc.

— Ce sărbătoare e astăzi? întreabă Hunter, derutat.

Tata se uită precaut la mine, ca și când mi-ar cere acordul. Nu știu ce să spun.

— Eva împlinește nouăsprezece ani.

Nu mă uit la Hunter. Știu că este surprins și că se va folosi de vestea dată de tata ca să aibă un motiv puternic pentru a rămâne cu noi la masă. Nu că aș vrea să plece, căci sunt fericită să îmi fac prieteni noi, însă și el, asemenea lui Louis, nu îmi inspiră încredere.