Răul necesar

Capitolul 17

Mă străduiesc să rămân ascunsă în spatele scaunului din față, pe când Jane se tot întinde în față și își mijește ochii, încercând să își dea seama cine poate fi în Jeepul care a oprit lângă noi. Nu durează mult până când Ashton, Cam și Oliver coboară și se apropie de Ben și Marc. Lumina produsă de farurile Jeepului se proiectează în interiorul mașinii lui Ben și ne orbește pe mine și Jane. Ben nu și-a închis de tot portiera când a coborât, așa că îl auzim pe Cam când se adresează băieților:

— Probleme tehnice, băieți?

Ben ridică din umeri, oftând, și face câțiva pași spre ei.

— Așa se pare. Nu îmi dau seama ce ar putea avea.

Cam se uită la Oliver, iar Oliver se uită la Ashton. Ashton își încrucișează brațele la piept și se încruntă.

— Poate o fi de la dâra de ulei, rostește placid, făcând din bărbie semn în față. Dar nu știu, zic doar.

Ben și Marc se întorc spre spatele mașinii și cască puțin gurile.

Înghit în sec și mă uit la Jane – ea își roade unghia de la degetul mare, tensionată. Știe la fel de bine ca mine că ceea ce se întâmplă reprezintă o problemă. Dacă într-adevăr mașina are ceva grav, înseamnă că va trebui să chemăm pe unul dintre părinții lor, iar ei, așa cum spuneam, nu știu că Jane și Ben sunt plecați împreună în Seattle. Nu i-au mințit, ci doar au evitat să le spună acest... detaliu. Jane este conștientă că părinții ei s-ar supăra și că nici ai lui Ben nu ar fi încântați.

— Mergeți în Renton? întreabă Cam.

Ben aprobă din cap, uitându-se la Marc.

— La cum arată rabla asta, nu cred că o să puteți pleca în seara asta de aici.

— Nu se poate! icnește Jane în șoaptă. Nu, nu, nu...

Caut în minte numele vreunei cunoștințe pe care aș putea-o suna, dar apoi îmi dau seama că nu am numerele notate undeva, în afară de paginile agendei mele, pe care am lăsat-o acasă.

Oftez și încerc să o liniștesc pe Jane, mângâind-o pe spate cu palma.

— Noi mergem tot în Renton, intervine Ashton. Puteți merge cu noi.

Mă întreb und sunt ceilalți din grupul lor.

— Oliver poate rămâne să repare mașina, spune Cam sugestiv. Se pricepe la rahaturi de-astea.

Ben este puțin sceptic și are tot dreptul. Mașina este a părinților lui și nu ar vrea să i se întâmple ceva – cu atât mai mult acum, când deja are o problemă. Marc nu este deloc încântat de propunerea fraților Medai, iar motivele sale nu le pot intui.

Întoarcându-se pe călcâie, Ben deschide portiera din spate, uitându-se fix la Jane. Cu sfială, Jane mă ia prin surprindere aprobând din cap. Coboară din mașină și apoi Ben mă privește îngrijorat, dar eu îi evit privirea. Marc se postează de îndată lângă mine, în timp ce Cam îmi zâmbește larg și ne conduce pe toți patru spre Jeep. Ben își ia actele din mașină și îi înmânează lui Oliver cheile, deși acesta glumește puțin pe seama lui.

Urcăm pe bancheta din spate, care este foarte mare, de altfel, iar Ashton și Cam stau pe scaunele din față. Ashton conduce, iar dacă nu aș mai fi mers cu el până acum și aș fi trecut prin cele întâmplate în roată, mi-ar fi teamă să mă aflu aici. O parte din mine se teme, ce-i drept, cu atât mai mult cu cât sunt și prietenii mei implicați.

Muzica se aude în surdină, iar mirosul de tutun este parcă mai intens. Tăcere predomină o vreme, iar eu ascult cu atenție versurile melodiei, străduindu-mă să le descifrez. De parcă mi-ar fi citit gândurile, Ashton dă volumul mai tare: