Răul necesar

Capitolul 19

A trecut o săptămână de când am fost în Seattle. Am avut un program încărcat, în care începeam fiecare zi cu mersul la biserică și o sfârșeam citind pe verandă sau în camera mea. Tata nu a mai abordat subiectul dragoste și nici nu m-a lămurit în privința dialogului din acea seară. M-am gândit că poate făcea referire la iubirea dintre el și mama, iar asta ar avea sens, cu toate că nu știu în întregime povestea lor de dragoste. După ce am pierdut-o pe mama, tata a avut grijă să mă ghideze în a păstra amintirea ei fără a o aduce prea mult în discuție. A fost mult timp rănit.

În fiecare noapte am încercat să rămân trează, așteptând ca Ashton să apară pe balcon, dar nu am putut, pentru că am fost frântă mai tot timpul. Mi-am schimbat puțin dormitorul, mutând șifonierul și comoda cu oglindă. Am oferit bisericii trei saci cu haine pe care nu le mai purtasem de la paisprezece ani, știind că ei le vor distribui mai departe către copiii care au nevoie de ele. M-am despărțit cu greu de multe obiecte din dormitorul meu, pe care le-am donat, pentru că majoritatea lucrurilor mele îmi amintesc de mama și îmi este greu să mă despart de ele. Însă le-am păstrat suficient timp și știu că sunt alți oameni care au nevoie de ele.

Muzica familiei Medai este la fel în fiecare noapte. Tatăl lor nu s-a mai întors acasă – sau cel puțin nu l-am văzut eu prin împrejurimi. Hanna, mama lor, pleacă des cu grupuri străine de persoane și se întoarce o zi sau două mai târziu. Sasha își petrece nopți întregi acasă la ei, iar Skyler cred că se întâlnește cu un băiat. Am observat toate acestea fără să vreau, numai în câteva seri, stând pe verandă sau auzind discuțiile din dormitorul lui Ashton. Familia lor este foarte agitată și au o viață dezorganizată. Tata a fost martor de câteva ori, dar nu a spus nimic legat de asta, ceea ce mă face să repet: mi-aș fi dorit să fiu la fel de puternică precum el. Uneori m-am întrebat dacă nu cumva această acceptare se poate transforma în indiferență, dar mi-am dat mai târziu seama că nu poți fi indiferent în fața a ceea ce ai conștientizat cu adevărat. Te poți lovi de o situație neobișnuită și pentru că nu o înțelegi nu îi poți percepe nici gravitatea. Eu sunt convinsă că nimic din ce se întâmplă în casa vecină nu este sănătos, chiar dacă nu înțeleg în totalitate de ce.

Astăzi eu și tata putem tunde în sfârșit gazonul, numai că am decis să facem asta după-amiază, când soarele stă să apună, ca iarba să nu fie arsă. Sunt în garaj, aplecată deasupra mașinii de tuns iarbă, în timp ce încerc să îmi amintesc unde se punea combustibilul. Tata intră pe ușa care dă în bucătărie și se apropie de mine.

Mă îndrept de spate și îmi ridic ochelarii pe nas.

— Nu sunt bună la asta, clatin din cap. Nu mă pricep!

Tata oftează.

— Nu trebuie să le știm pe toate, Eva. Nu avem cum să le știm pe toate.

Îmi indică locul pe unde se alimentează și fac întocmai. El ia grebla, mănușile și niște saci de plastic, apoi iese în grădina din fața casei. Mă ridic în picioare și împing mașina, forțându-mă, ce-i drept, s-o duc afară.

Tata toaletează cu atenție gardul natural, care se întrevede din spatele casei, pe lângă pereți, apoi face același lucru și cu celelalte tufe, pe unde consideră el că este nevoie. Am pornit mașina și mă plimb cu ea pe gazon, lăsând dungi de iarbă proaspătă în spatele meu. Tata strânge cu grebla ce rămâne în urmă și băgăm totul în saci.

În același timp, aud discuții de pe veranda familiei Medai și îl văd pe Cam stând cu Sasha. Îmi amintesc de sărutul lor, când i-am surprins pe balconul lui Ashton. Nu am nicio îndoială că sunt împreună.

— Salutare, blondino! îmi spune Cam și abia acum îmi dau seama că m-a prins zgâindu-mă la ei doi.

— Hei! îl salut și eu. Ce faceți?