Răul necesar

Capitolul 8

Nu știu dacă sunt nervoasă pentru că am cedat atât de repede sau pentru că am insistat prea mult. Oare am fost ridicolă vrând într-adevăr să accept invitația lui Cam la petrecerea lor? Știu foarte bine că nu aveam ce căuta acolo. Nici nu aș fi putut merge fără ca tata să știe, pentru că mi-ar fi fost rușine să dau apoi ochii cu el.

Dacă în urmă cu zece minute eram furioasă pe Ashton, acum sunt furioasă pe mine, iar lui... îi sunt pe de-o parte recunoscătoare. Atitudinea lui m-a ținut departe de a face ceva ce nici măcar nu voiam cu adevărat să fac.

Mă foiesc în pat, răsucindu-mă cu fața spre tavan. Lumina de afară – de la casa vecinilor, se proiectează vag prin draperiile mele și creează umbre în dormitor. Îmi pot da seama când este cineva pe balconul lui Ashton, iar acum cu siguranță este. Nu știu dacă este el sau altcineva, dar ceva mă face să vreau să știu. Îmi înclin capul pe pernă și meditez câteva clipe la felul în care m-a cercetat din priviri când am apărut la fereastră. Caut un moment din viața mea în care cineva m-a privit la fel. Apoi stărui asupra întrebării: De când sunt eu atentă la felul în care mă privesc ceilalți?

Oftez profund și închid ochii. Trebuie să dorm, pentru că tata mi-a spus că mâine avem treabă. Probabil se referea la toaletarea grădinii din spate și tunsul gazonului din fața casei.

Adorm, în cele din urmă, cu un zâmbet mic pe buze, al cărui motiv nu sunt sigură că vreau să îl aflu.

Alarma sună la șase fără zece. Întind mâna spre noptieră și o opresc, apoi deschid ochii și contemplez adormită draperiile grele, care se leagănă ușurel într-o parte și cealaltă. Clipesc lent, dorindu-mi din suflet să mai pot rămâne în pat. Afară pare înnorat și aerul răcoros se strecoară pe geamul deschis. Înțeleg imediat de ce îmi place în pat atât de mult: pentru că în dormitor este surprinzător de rece.

Deschid larg ochii când realizez.

Când m-am culcat, draperiile erau trase.

Le verific încă o dată și zăbovesc cu privirea asupra lor.

Dar... cum?

Îmi amintesc că le-am închis, hotărâtă și puțin mânioasă.

Ar trebui să mă îngrijorez? Nu – ar trebui să îmi închid fereastra când dorm.

Cercetez dormitorul din câteva priviri, căutând indicii cum că cineva a fost aici în timpul nopții. Tata nu ar fi avut niciun motiv să urce, mai ales că sunt șanse mari să nici nu fi reușit să o facă.

Cobor din pat și merg spre geam. Strâng marginea pervazului în palme și mă aplec în față, aruncând o privire spre balconul lui Ashton. Are ușile deschise pe interior și văd doar o bucată din șifonierul său. Ușa dormitorului este închisă. Simt deodată adierea umedă mângâindu-mi obrajii și dându-mi pe spate părul desfăcut. Închid ochii și trag aer pe nas, apoi expir încet, întorcând capul spre partea din care vine adierea blândă de vară. Iubesc mirosul ploii; îndeosebi pe cel al ploii de vară. Când deschid ochii, sesizez mișcare în dormitorul lui Ashton și mă dau un pas în spate, atât cât să nu fiu observată. Sunt surprinsă că este treaz atât de devreme. Merge dintr-o parte într-alta prin dormitor, dar nu este grăbit. O dată este fără tricou, apoi își pune un maiou negru pe el și dispare din aria mea vizuală. În schimb, o siluetă feminină apare în dreptul balconului, poartând un tricou mare și larg, care îi acoperă coapsele. Este Sasha.

Îmi feresc privirea și mă întorc în dormitor. Deși nu îi văd, le aud conversația:

— Cât e ceasul?

— Șase, răspunde Ashton.

— Dimineața? icnește ea. De ce mama naibii te-ai trezit la ora asta, Ashton?