O privire

Capitolul 18

Începuse sa plouă , vântul parcă se grăbea atât de tare încât ar fi zburat orice în calea lui . Se auzeau zgomotele mișcării violente a norilor vineții . Picuri reci cădeau blajin pe fereastra din sala de așteptare . Lovitura scurtă și bruscă a stropilor pe geam , făcea un zgomot liniștitor și Trist , complet amorțit dar ritmat , ce te făcea să te afunzi în gânduri pe care nici măcar nu le mai cunoșteai . Tunele făceau ca liniștea din spital sa răsune la infinit . Cerul deja ajunsese la noanțele unui mov spre negru , ce se lumina puternic când și când . O energie parcă divina părea a lovi pământul . Atâta violență , frică și zbucium într-o singura flacăra amețitor de iute ce pica undeva departe  . În urma sa , parcă se auzeau regretele cerului față de ceea ce produce fără sa vrea , tunetele . Sunete complet nesincronizate cu imaginea , o imagine apocaliptică , ce se descifra afară . Oamenii parcă se incuiasera în case , animalele se adăpostiseră undeva simțind prăpădul iminent .. totul înghețate . Părea un scenariu trist , monoton și evoca parcă melancolia ținută în interior ce acum iese . Doua mâini mă îmbrățișează călduros . Simt cum un hanorac gros îmi este pus pe umeri și cum capul meu lăsat pe un piept puternic , este sărutat și mângâiat de o mana ușor transpirată dar caldă și plină de iubire . Îmi plimb degetele pe cotul celui ce îmi oferă căldură în frigul spitalului și observ cum un zâmbet trist I se zărește în coltul gurii . Aceeași ochi strălucitori , se uită lung pe geam . Un medic se apropie lent de noi . Ne spune ca tata și-a revenit și că acum I se pregătesc bagajele , deoarece a insistat sa fie dus acasă pe propria răspundere , iar soția lui este încă în așteptarea unei autopsii . Eu credeam ca doar pentru crime e făcută autopsia . Merg încă cu cele doua mâini ce îmi țin de pulover în salon uitandu - mă zâmbind la cel ce sta trist pe marginea patului . Pare mâhnit , însă alinarea pierderii persoanei iubite este o încercare zadarnica de a convinge sufletul ca e cursul vieții , dar iubirea nu tine cont de viață , ani , aspect , sau alte lucruri neimportante pentru aceasta senzație . Iubirea este un sentiment , iar sentimentele se pot simți nu explica . Ele nu expira .. uneori , țin o viață fără sa se schimbe . Alte ori , țin câteva ore . Depinde se situație și de oameni ce le simt . Merg sa îmbrățișez trupul ce acum 17 ani mă îmbrățișa pe mine , pe atunci într-o fașă minusculă dar călduroasă , stand în același spital . Josh îi ia bagajul și pornim lent prin ploaie până la stradă , urcând într-un taxi . Ryan și Emma erau deja acasă . I-am zis lui Ryan sa aibă grija de tata cât eu și Josh dormim , și vom face cu schimbul un timp , iar el a dat aprobator din cap . L-am luat în brațe , l-am sărutat și am plecat în cameră . Josh s-a suit în pat , și m-a dus pe sus cu el . M-am dat jos trista , m-am schimbat și i-am propus să facă la fel . Avea niște haine la mine , cât și niște pijamale , s-a schimbat în așa-zisele "pijamale" alcătuite dintr-un tricou mai larg și niște pantaloni la fel . Ciudat dar și pijamalele mele erau asemănare . Ne-am pus amândoi în pat , încercând sa ne tratăm cearcănele făcute prin spital . Mă strângea în brațe foarte călduros . Am adormit instantaneu , după atâta așteptare și dormit pe scaune sau mese . Eram într-un pat comod cu persoana iubită și o plapumă acordată cu doua perne din fulgi de gâscă . Am dormit ceva vreme , fără să visez . Eram prea obosită pentru așa ceva . Când am deschis ochii Ryan mă împingea lent și plictisit . Mi-a zis ca îi e somn și că de ieri de la prânz a stat treaz uitandu - se la tata cum dormea . M-am trezit lent și i-am zis sa se culce iar Josh a tresărit când a simțit că acel corp evident mai mic s-a ridicat din pat . A gemul scurt și s-a dat și el jos din pat . Ne-am dus în camera tatei . Stăteam pe acel fotoliu încăpător pentru doua persoana , care aducea a o mini-canapea . Aici obișnuiau și tata și mama să stea și să ne citească mie și lui Ryan povești . Mă uitam la biblioteca de pe perete unde încă stăteau pline de praf vechile cărți cu povesti sau cele de colorat . Mă ridic și iau una extrem de colorată . Răsfoind cartea am dat de niște frunze împachetate într-o formă abstractă . Părea a fi o floare foarte asemănătoare cu un cerc , și aproape imediat am simțit cum un fior mi se târăște pe șirul spinării . Era floarea pe care mama și eu o făcusem , în urma cu mulți ani , înainte ca eu să merg la școală , și pe care am promis să o am în cele mai grele momente , ca să îmi amintească că ea e cu mine și că mă protejează de oriunde ar fi . Atunci , nu înțelesesem adevăratul înțeles al vorbelor ei , mă gândeam doar ca poate a vrut sa mă sperie , însă acum rod în sec aceste cuvinte , ascultând acea voce ce de acum avea să răsune doar în capul meu , pentru ca persoana ce se derula cu vocea , nu avea sa ma mai alinte sau sau îmi vorbească pana la ajungerea mea , dincolo de stele . Am simțit cum stomacul îmi făcea capul sa fie mai gol decât de obicei . Am coborât lent scările și am făcut doua cafele cu lapte , fără zahar , viața mea nu ar mai fi fost dulce oricum , oricât zahar aș fi pus peste ea , viața mea era prea acra pentru orice . Am făcut și câte un sandviș , și am urcat cu o tava sus . Josh a terminat imediat și mi-am dat seama ca mai vrea . Am mai făcut încă două pentru el , le-a mâncat lent și îmi zâmbea scurt . Tata dormea profund . Se citea pe fata lui încruntată șocul pe care îl suferise . Telefonul începe sa îi sune . Îl scot ușor din pantaloni și răspund . O voce plictisită a unei asistente medicale îmi zice că trebuie sa ajung de urgență la spital . Merg lent la Ryan , îl trezesc și îl rog să stea cu tata cât merg la spital . Nervos merge spre dormitorul tatei fără sa mă privească în ochi . Eu și Josh am plecat grăbiți dar tăcuți spre locul de care parcă nu mai scăpăm . Ajunși la spital amândoi rămânem într-un soc . Nu știm cum să reacționăm .