Kyan
Capitol dedicat lui Clary_Landrose
Mulțumesc din suflet pentru acest banner minunat
Mă simțeam neputincios. Nu puteam să mă mișc din loc,și asta mă înnebunea cu fiecare secundă ce trecea. Ea stătea în fața mea îmbrăcată într-o rochie de un alb imaculat, și din spatele ei venea același bărbat care a atacat-o și la petrecerea lui Ezra. Privesc toată scena fără să pot face vreo mișcare sau să spun ceva. Și într-o secundă o văd căzând la pământ nemișcată. Țip cât mă ține glasul,însă nu se mișcă nici măcar cu un centimetru. Mă zbat degeaba pe suprafața dură a podelei,încercând să ajung la ea, dar fără succes. Trupul ei zace inert în fața mea, iar eu stau și mă uit ca un fraier în direcția sa.
—Ayla !Mă auzi? Ayla! Răspunde-mi, te rog,spun înecat în lacrimi.
Nu se mișcă, iar asta mă înspăimântă și mai mult. Ce mă fac acum? Unde ești, Doamne când am nevoie de Tine? Strig,ațintindu-mi privirea spre cerul de un albastru imaculat.
- Ayla! O strig din nou,sperând că o să reacționeze în vreun fel. Ayla, te rog nu-mi face asta ! Nu mă părăsi acum când am cea mai mare nevoie de tine...
Mă trezesc brusc, respirând din ce în ce mai greu. Mă ridic în capul oaselor,trecându-mi mâna prin părul umed de transpirație. Aprind veioza de la capul patului și încep să fixez tavanul cu privirea. E cu mult trecut de ora unu noaptea,însă de mai bine de o săptămână,treztiul în miez de noapte a devenit un obicei. Îmi mut ochii din tavan spre geam,unde îmi fixez un punct undeva pe cerul pătat de stele. N-am mai făcut asta de la cinci ani. Atunci obișnuiam să stau cu bunica mea în nopțile de vară și să privim stelele. Bunica m-a învățat tot ce știu, iar datorită ei sunt azi aici. Ea a fost alături de mine când nimeni n-ar fi făcut-o. Ea mă susținea în orice făceam, fiindu-mi cea mai bună prietenă. M-a iubit și m-a răsfățat cum numai o bunică poate face...
Însă ea numai e aici...A plecat dintre noi când eu am împlinit vârsta de zece ani. Din acea clipă, viața mea nu a mai fost aceași. Am pierdut o persoană foarte dragă mie,și o dată cu ea mi-am îngropat și sufletul.
Un ciocănit scurt mă face să-mi îndrept privirea spre ușă. Cobor din pat, fără chef de viață și mă apropii încetișor de ușă, pe care o deschid chiar în clipa în care Maddison se pregătea să mai bată o dată.
- Ky? Ești ok? Mă întreabă blondina,privindu-mă speriată.
- Nici că se poate mai bine,spun nonșalant. Tu cum ești? O întreb făcând mișto de ea.
- Kyan! Țipai în somn.
- Și?
- Și...îmi fac griji pentru tine. De mai bine de o săptămână faci asta. Mă îngrijorează foarte tare faptul că nu dormi suficient. Ai avut același coșmar?
Decid să nu-i răspund, nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu știu ce i-aș putea spune. Se îngrijorează prea mult pentru starea mea de sănătate. Atât de mult încât se neglijează pe ea însăși.
Fără să-mi mai pună vreo altă întrebare, Maddison trece pe lângă mine, intrând în cameră și aruncându-se între așternuturi.
- Să ști că degeaba eviți să-mi răspunzi la întrebări,pentru că eu tot am să îmi dau seama dacă îmi ascunzi ceva sau nu. Kyan,continuă acesta pe un ton calm,dacă pot face ceva pentru tine, te rog să îmi spui cu ce te pot ajuta. Mă doare să te văd așa.
- Așa cum,Madd?
- Distrus...spune aceasta după câteva minute în care a evitat să mă privească în ochi.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Madd, sunt bine! De câte ori ar trebui să-ți spun asta ca să mă crezi?
- Ești cel mai mare mincinos de pe lumea asta,așa că nu te mai strădui să mă faci să te cred,pentru că asta nu se va întâmpla, îmi spune blonda, schițând un zâmbet ștrengar.
- Care va să zică, sunt un mincinos, spun eu începând să o gâdil sub bărbie... Așa deci, domnișoară Sawier. Las' că mai vorbim noi.
- Mă gâdili,Ky! Spune aceasta izbucnind într-un râs zgomotos. Încetează,te rog!protestează aceasta ca un copil de cinci ani.
- Bine, bine, mă opresc...
Mă las pe spate, trăgând-o mai aproape de mine. Stăm în tăcere până când privirile noastre se întâlnesc. În ochii lui Maddison pot citi o întrebare nerostită.
- S-a întâmplat ceva, Madd?
- Voiam să te întreb dacă ai fost la tratamente,vinerea trecută.
- Am fost, spun cu jumătate de gură.
- Și...ai fost să o vezi pe Ayla?
- Nu,mint eu. De ce îmi pui oare atâtea întrebări? Îți reamintesc că e cam târziu pentru un interviu. Și în plus sunt destul de obosit,continui eu,schițând un căscat.
- Atunci te las să dormi,dar cu o condiție, îmi spune Madd,amenințându-mă cu degetul arătător.
- Ce fel de condiție? O întreb, dându-mi ochii peste cap.
- Dacă e vreo problemă,te rog să mă chemi. Ști cât de mult urăsc când nu pot să te ajut cu ceva.
- Bine,bine,spun întinzându-mă la loc în pat. Noapte bună, Madd!
- Noapte bună, Ky!
Maddison iese din încăpere, și imediat se așterne o liniște înspăimântătoare,întreruptă din când în când de respirațiile mele. N-am să reușesc să adorm în condițiile astea. Nu o să am somn liniștit atâta timp cât Ayla e în pericol. Știu și eu că am fost un dobitoc atunci când i-am pomenit de iubitul ei. N-ar fi trebuit să spun asta. Nu în condițiile în care iubitul ei a fost unul dintre prietenii mei buni. Mă urăsc pentru tot ceea ce am devenit. Înainte ca boala asta să mă acapareze nu eram o astfel de persoană. În trecut n-aș fi fost capabil să vorbesc în halul în care am vorbit săptămâna trecută cu Ayla. În trecut nu mă gândeam așa insistent la o fată. În trecut doar mă rezumam la a mi-o trage cu vreo femeie pe unde apucam,acum nici măcar asta nu mă mai interesează.
Nu reușesc să adorm,motiv pentru care mă ridic din pat, îndreptându-mă spre șifonier. Deschid ușa dulapului și scot din el o pereche de blugi albaștri și un pulover pe gât de culoare albă. Ca să mă asigur că nu îmi va fi prea frig,îmi arunc peste umeri un palton negru. Îmi încalț pantofii călduroși și mă furișez afară din casă,încercând să nu fac vreun zgomot ca să nu o trezesc pe Maddison.
Așa cum am bănuit încă de la început, afară e frig,iar vântul răcoros mișcă ușor crengile copacilor de pe aleea din fața casei mele. Deși e frig de ceapă pietrele,am decis să merg într-o plimbare pe jos. Îmi îndes mai adânc mâinile în buzunare și o pornesc la pas pe aleea cu castani ce se întinde de-alungul unui unui lac. Nu știu încotro merg,însă continui să mă plimb, până când ajung în centrul orașului. Scot telefonul din buzunar și citesc ora ce îmi apare pe display-ul acestuia. Oare doarme la ora asta? Sau se gândește la tot ce i s-a întâmplat săptămâna trecută ?
Fără să stau prea mult pe gânduri, îi caut numărul în agenda telefonului și când mă simt pregătit apăs pe tasta pentru apelare. Dacă nu îmi răspunde? Sau dacă se sperie și crede că am pățit ceva ? Nu răspunde de la primul apel, și acest lucru mă deranjează și mă face să devin impacientat. Aș vrea să pornesc spre blocul în care stă, însă nici nu știu unde locuiește. Încă tremurând de teamă, o apelez din nou. De data aceasta răspunde, și nu pot să nu zâmbesc în clipa în care îi aud vocea răgușită.
- Dormeai? Întreb în cele din urmă.
- Nu,coseam goblen,îmi răspunde aceasta pe un ton exasperat.
- Pot să văd și eu "opera ta de artă"? Continui eu,ațâțând-o
- Nu e disponibilă pentru oricine.
La auzul acestei remarci,încep să râd zgomotos, fără să mă gândesc că râsul meu ar putea trezi niște locatari.
- Kyan,te simțiti bine? S-a întâmplat ceva?
- Vreau să te văd.
De la celălat capăt al firului nu se mai aude niciun fel de zgomot,și mă gândesc că în momentul ăsta Ayla râde pe seama mea.
- Kyan,te mai întreb o dată: ești bine ?
- Nu. Nu sunt bine, Ayla. Nu pot să fiu bine când pe tine te hărțuiește cineva. Vreau să te văd, ca să mă asigur că ești bine.
- Nu știu ce să zic, Kyan. Nu vreau să...
- Te rog,Ayla. Nu mă lăsa să mor de grijă. Chiar îmi fac griji pentru tine.
În tot acest timp, Ayla nu a spus nimic, poate și pentru că nu se aștepta să îi vorbesc în așa fel. Nu după tot ce i-am spus săptămâna trecută. La naiba! Fata asta mă face să scot pe gură niște rahaturi cât mine de mari.
- Unde ești? Aud întrebarea acesteia de la celălat capăt al firului.
- Îți trmit locația,spun și închid apelul fără să mai adaug ceva.
Nu știu de ce am făcut asta. Pe de o parte mă simt singur, și am nevoie de cineva cu care să împart singurătatea asta,iar pe de altă parte vreau să o știu pe ea în siguranță. Nu știu de ce mi-a venit,așa dintr-o dată, însă asta simt că trebuie să fac.
Au trecut mai bine de cincisprezece minte,și Ayla încă nu a sosit. Încep din nou să simt acea panică și neputință,care mă cuprind atunci când închid ochii în fiecare noapte. Trebuie să pot face ceva pentru ea.
Dacă nu va ajunge în următoarele zece minute,sunt dispus să merg după ea,orice ar implica acest lucru. Voi merge și la capătul pământului dacă e nevoie. Numai să o știu pe ea în siguranță.
Sunt pe punctul de a pleca din loc,în clipa în care o văd pe Ayla venind. Răsuflu ușurat,încercând să îmi calmez inima care a început să bată ca nebuna.
- Hei! Îi spun când se apropie de mine. Te-am trezit din somn?
-Nu chiar.
- Vrei să ne plimbăm puțin. Dacă stăm doar într-un loc, vom îngheța de frig.
- În regulă. Să mergem, îmi spune aceasta,zâmbindu-mi timid.
Ne unim din loc, pornind spre unul dintre locurile mele preferate din acest oraș. Nu l-am mai arătat nimănui până acum, și mă tem puțin de reacția pe care o va avea Ayla,în clipa în care îi voi dezvălui acest mic secret al meu.
- Unde mergem? Mă întreabă aceasta,spărgând tăcerea stânjenitoare dintre noi.
- Am să te duc într-un loc foarte drag mie. Asta dacă și tu vrei să-l vezi.
- E în regulă. Presupun că nu e așa de rău, nu ?
- Depinde prin ce înțelegi tu prin "rău",spun încercând să schițez un zâmbet.
Între noi se lasă tăcerea,din nou,timp în care ne continuăm drumul, fiecare cu gândurile sale. Aș vrea să îi pun o mulțime de întrebări, dar la naiba,nu știu cum să mă port frumos cu ea. Nu știu să fiu un gentelman, pentru că toate fetele pe care le-am întâlnit până la ea ,n-au avut nevoie de un gentelman ci de un bărbat bun la pat.
După ceva timp în care ne-am plimbat ,fără să schimbăm vreo vorbă, am ajuns în sfârșit la locul meu preferat.
- Crezi că poți urca dealul ăsta?O întreb în cele din urmă.
- Presupun că da,imi răspunde aceasta privind în jur. N-am mai fost niciodată aici. De unde ști de existența acestui loc?
- Vin aici de la zece ani. E locul meu preferat din oraș. E locul în care mă regăsesc când sunt pierdut.
- Te simți pierdut?Mă întreabă Ayla când ajungem în sfârșit pe vârful dealului.
Peisajul de sub picioarele mele mă amețește de fiecare dată când vin aici. Frumusețea orașului îți taie răsuflarea,și pe de altă parte îți oferă o stare de liniște și siguranță.
-Sincer,nici eu nu știu cum mă simt în acest moment. Cred că nu m-am regăsit niciodată.
- De ce spui asta?Mă întreabă Ayla încă privind înainte.
- Sunt un om complicat, Ayla. Mai complicat de cât ai putea crede vreodată.
- Atunci lăsă-mă să te citesc,lăsă-mă să te înțeleg. Numai așa te pot ajuta.
Răspunsul ei mă surprinde, și pentru prima dată de când am ajuns în acest loc minunat,am curajul să o privesc în ochi.
- Nu e așa simplu pe cât pare.
- Dă-ți o șansă, Kyan. Dă-ți o șansă la fericire. Oricine merită să fie fericit și să întâlnească iubirea măcar o dată în viață.
Nu-i răspund, pentru că dacă aș face-o probabil aș jigni-o din nou,iar ăsta e singurul lucru pe care mi-l doresc în acest moment.
- Când ai fost externată? O întreb,schimbând subiectul.
- Abia ieri,îmi răspunse scurt.
- Și cum te simțiți?
Mă privește fix în ochi,pe chipul ei putând citi durerea.
- Dar tu cum te simțiți,Kyan?Mă întreabă aceasta după câteva minute de pauză.
Nu am timp să-i răspund,pentru că adăugă:
- Tu cum te-ai simți atunci când ai pierde și ultima persoană pe care o iubești?Când nu-ți mai rămâne nimic pentru care să trăiești?
În vocea ei pot simți urme ale tristeții,pe care a acumulat-o de-a lungul timpului și tot ce îmi vine să fac în acest moment este să o iau în brațe. Dar nu o fac. Pentu că nu știu cum ar putea reacționa la gestul meu. Pentru că nu știu dacă ar interpreta cum trebuie acest lucru. În schimb mă apropii de ea și o prind de mână, încercând să o consolez prin acest gest care pentru ea poate nu înseamnă mult. Dar pentru mine da.
- E în regulă,Kyan. Îmi cer scuze, am avut o ieșire nervoasă.
- Îmi pare rău pentru tine. Iartă-mă că am fost impertinent cu tine.
La naiba! Am demonstrat din nou că n-am habar cum să mă port cu o fată. Biata bunica,s-ar răsuci în mormânt dacă ar ști cum mă port cu fetele.
- E un loc minunat, Kyan,îmi spune Ayla trăgându-și nasul. Cum de nu l-am descoperit până acum?
- E un loc mai puțin cunoscut de către locuitorii acestui oraș. Eu vin aici ori de câte ori am nevoie de puțină liniște.
Liniștea se lasă între noi,din nou,timp în care îmi bucur privirea cu peisajul minunat din fața mea. Vuietul mașinilor ce circulă pe podul frumos luminat, îmi gâdilă plăcut urechile, făcându-mă să închid ochii pentru câteva clipe. În tot acest timp, Ayla se așează alături de mine pe bancă,inspirând aerul din jur. Atingerea ei fierbinte mă face să tresar speriat. Deschid ochii dintr-o dată, ațintindu-mi privirea spre ea. Chipul ei se modifică brusc, devenind din ce în ce mai palid.
- Ayla,ești bine?
Roșcata mă privește liniștită însă nu-mi răspunde din prima.
-Ayla, repet eu,ești bine? Te rog nu mă speria, adaug și simt cum panica mă cuprinde din nou.
Mă ridic speriat de pe bancă,iar ea face același lucru ,însă nu apucă să facă un pas înainte, pentru că imediat leșină. O prind automat în brațe și fără să mai stau mult pe gânduri o iau la fugă pe stradă,căutând un taxi. Între timp îl sun pe amicul ei Will, rugandu-l să-mi trimită adresa locuinței lui Ayla.
Din fericire, taxiul sosește la timp,iar eu reușesc să o aduc pe Ayla acasă în siguranță. La usa apartamentului o găsesc pe Hallie,așteptându-ne. Cand ne vede ieșind din lift imi deschide usa apartamentului, iar singurul lucru pe care îl mai vad în fața ochilor este patul din camera ei.
O asez cu grija pe pat descaltand-o de botine si acoperind-o cu pilota pufoasă.
- Ce s-a întâmplat? Mă întreabă Hallie,când în sfârșit ajungem în sufragerie.
- A leșinat. Presupun că i-a scăzut tensiunea. Nu știu. Stăteam pe banca și dintr-o dată a început să se albeasca la fața, și când s-a ridicat de pe banca a leșinat în brațele mele.
- E foarte stresata in ultimul timp. Si se neglijează prea mult. Sigur e din cauza stresului.
- Ce o supără în ultimul timp?imi fac in cele din urmă curaj si o întreb pe Hallie.
- Nu pot să-ți spun. N-ar fi frumos din partea mea daca mi-aș trăda prietena. Las-o pe ea să îți spună.
- Dar nu se deschide de loc în fața mea. Nu stiu cum si de unde sa o iau.
- Ai răbdare cu ea. A trecut prin mai multe lucruri decât iti poti tu imagina. Las-o acum sa se odihnească și te anunt eu maine daca apare vreo schimbare.
- Hallie! Te rog lăsă-mă să rămân. Nu pot să știu că nu e in siguranță.
Hallie se uită perplex la mine,însă nu spune nimic.
- Te implor! De o săptămână mă simt ca naiba, simt că vreau să fac ceva pentru ea,dar ca nu pot. Lăsă-mă să stau cu ea în seara asta, și dacă maine se simte mai bine promit ca n-am să o mai deranjez.
- Bine,fie! Dar doar în seara asta,imi spune Hallie,zâmbindu-mi.
- Îți multumesc mult. Promit că n-am sa va dezamăgesc.