***
După ce liniștește copilul, mă caută în birou furioasă și mai mă ucide cu privirea.
- Ce ai făcut la munte, Alex? Nu încerca să mă prostești, te comporți ciudat. Ce îmi ascunzi?
La dracu! Încă puțin și mă face să mărturisesc. Apoi îmi aduc aminte brusc de ce mi-au zis băieții și mă aprind instantaneu.
- Tu te iei de mine, Ema? Nici nu ajung bine și mă iei la rost? Dar tu ce îmi ascunzi? Ce faci de două luni încoace și nu știu eu?
Încerc să văd în ochii ei adevărul pe care mi-l doresc. Nu are cum să fie adevărat. Și totuși nu pot ține în mine. Îmi scarpin ceafa și o confrunt fierbând de gelozie. Aș fi vrut să fiu mai blând, dar cuvintele care ies sună brutal.
- L-ai vizitat pe Camil zilele astea? Nu știam cum să o întreb. Nu voiam să știu de ce l-a vizitat, nu voiam să calce acolo deloc. Ce dracu? Ema muțește și deodată lacrimi mari joacă în ochii ei. De ce se comportă așa? De ce nu îmi spune pur și simplu că nu a fost la el? De ce nu mă înjură că sunt nesimțit să întreb asta?
- Alex, iartă-mă. E vinovată? Cum adică să o iert?
- Ce ai făcut, Ema? Îmi stăpânesc vocea tremurată și simt cum mă trec toate apele. Ea? Ema mea să mă facă pe la spate? Nici măcar nu mi-a trecut prin cap.
- Iartă-mă că nu am găsit curajul să îți spun. Se agață de brațul meu, iar eu o împing scârbit. Nu contează că am greșit la fel de mult, nu poate fi adevărat că și-o trage cu Camil. Aproape nu am aer. Simt cum ard de furie și tremur de draci.
- Cu el? Ce dracu Ema? Să nu îmi zici că ți-o trage Camil că vă omor pe amândoi! Îl vizitezi când sunt plecat? Îmi pun mâinile după ceafă ca să fiu sigur că nu le folosesc. Așa curvă ești? Îi duci mâncare? Sunt conștient că am depășit niște limite, dar gelozia mă înnebunește.
- Alex! Încetează! Mă somează plină de lacrimi și fuge de mine, lăsându-mă ca tâmpitul cu zeci de întrebări.
Apuc ceasul de pe birou și îl proiectez fix în ușă. Apoi răstorn tot ce mai este de răsturnat de pe birou și lovesc cu pumnul în peretele de rigips, făcând o gaură de toată frumusețea. Mă înșeală. După zece ani nenorociți, Ema îmi pune coarne cu handicapatul ăla în uniformă? Nu poate să îmi facă asta!
Dau din nou cu pumnul în perete și scot un răget de durere. Simt cum mi se rupe sufletul în bucăți. Simt cum mă părăsesc toate puterile și toate gândurile mi-o iau razna.
Cum să îmi facă asta? De când face asta? O fi amanta lui dinainte să moară nevastă-sa? Ema nu mi-a dat nimic de bănuit niciodată. Și-o trage cu amândoi? De asta are momente când mă refuză? Avea de gând să îmi spună? Intenționa să mă părăsească?
Femeie nenorocită! Mă distruge. Îmi clatină lumea perfectă în care trăiesc. Credeam că eu sunt cel nemernic, dar acum mă felicit pentru noaptea cu barmanița. Dar nu suntem chit. O să îi fac pe amândoi să regrete. La dracu! Copilul. Damian e prins la mijloc, dar nu am de gând să o iert. Toată dragoastea mea se transformă acum în ură. Urlu iar și lovesc cu piciorul în ușă.
- Ce se întâmplă aici? Alex! Exclamă mama, acoperindu-și gura cu mâinile. Ce s-a întâmplat? De ce plânge, Ema?
O ignor și investighez pagubele din cameră. Roxana ridică obiectele de pe jos și mă privește tulburată.
- Întotdeauna m-am temut că o să fii ca Leonard. Și aș prefera să mor decât să văd cum te distrugi. Ai înșelat-o, așa e? Nu te-ai putut abține, nu?
- Mama nu te băga în asta.
- Nu mă mai bag deloc. Plec la Mihai la țară. Te las fără bucătar, Alex. Dacă tu crezi că te descurci fără Ema, ești nebun! Eu plec, pune pe cineva la bucătărie! Să îți fie rușine! Îmi aruncă, zăbovind în dreptul meu.
De ce toată lumea mă socotește pe mine nemernic? Ema mi-a dat clasă cu mișcarea ei și o să am grijă să îmi plătească îndesat.
După trei țigări jumătate pe repede înainte, mă mai calmez și merg să văd ce se întâmplă în restaurant. La cum o știu pe Roxana, nu m-aș mira să plece cum a zis. Nu m-a amenințat degeaba. O văd cu poșeta sub braț cum se urcă în taxi și pleacă fără să se uite înapoi. Sunt fiul ei, dar întotdeauna a fost aliatul Emei. De ar ști ea cât a decăzut Ema, ar înnebuni pe loc.
Intru în Paradis și înnebunesc. Turiștii ar fi coborât la masă în mai puțin de jumătate de oră.
- Cine gătește în locul Roxanei? întreb o chelneriță care se apropie cu o tavă de creveți.
- Soția dumneavoastră, domnule Alex.
Deci nu a plecat, vrea să o facem ca la carte. Bag capul la bucătărie și investighez locul. O ajutau trei picoli și două chelnerițe. Situația era sub control. Privirile noastre se strivesc una de alta și ne privim muți și cu foarte multă ură. Cât de bizar! De la dragoste la ură nu e decât un pas amărât.
- Bine ai revenit printre noi, șefu! Mă salută unul din chelneri, iar ceilalți se întorc curioși. Nu prea știu cum îi cheamă pentru că Ema se ocupă de recrutarea lor.
Defapt Ema se ocupă de toată partea administrativă. O să se ducă dracului echilibrul meu o dată cu despărțirea de ea. Ce tupeu are! Nu îmi aruncă nici o privire și cred că e aproape evident pentru angajați că nu ne vorbim.
Așa că îmi iau catrafusele și plec la o masă pe terasă. Văd telefonul Emei pe blatul de bucătărie și nu rezist tentației.
Mă refugiez afară și caut dovezi de trădare, fierbând de nervi. Două țigări terminate și cincizeci de Jack și tot nu găsesc nimic. Am știut dintotdeauna că Ema e o femeie deșteaptă. La ce mă aștept? Probabil a șters tot și va nega la nesfârșit că idila asta durează de mult. M-a distrus. M-a dus de nas ca pe un țânc și m-a făcut să o divinizez zece ani.
- Dar ce faci frate, cu telefonul Emei? O verifici să vezi cu cine a vorbit cât ai fost plecat? Mă bruiază Denis și mă calcă pe nervi, luând loc lângă mine.
- N-ai treabă?
- Am, dar îmi trag sufletul puțin. Denis își trage sufletul de când îl știu. E un leneș și un întreținut pe care nu am reușit să îl responsabilizez până la șaișpe ani din cauză că am dorit să suplinesc lipsa lui tata în viața lui.
- Denis, m-am săturat de prostiile tale! Pune osul la treabă sau te las pe străzi. Nu îți mai plătesc amenzile și nu te mai scot din rahaturi.
- Alex? Voiam să vorbesc cu tine despre ceva. L-am înjurat pe unul și părinții lui au chemat poliția.
- Ce-ai făcut? Denis, tu ești retardat? Că te duc la control.
- Stai liniștit, a vorbit Ema cu Camil și nu e problemă. A anulat procesul verbal. Dar am vrut să știi de la mine. Promit că mă țin departe de belele.
Abia dacă îl aud ce turuie. După ce am auzit din nou numele nenorocitului, revin în telefonul ei după dovezi. Nu are nici un Camil la contacte. Dracu să te ia, Ema! M-ai mințit în ultimul hal.
- Nu mă cerți? Mă trezește Denis, urmărindu-mă nedumerit. De obicei îl fac cu ou și cu oțet, dar azi am rezervat toți dracii pentru Ema.
- Serios, omule! E aiurea să îi umbli în telefon, te spun. Mă amenință și se servește cu o țigară din pachetul meu, apoi dibuiește bricheta.
- Dacă te mai văd cu țigară în bot, fac zece din tine! Țip și îi smulg țigara, amenințător.
- Te transformi, omule! Las-o mai moale cu Jack-ul. Știi când o relație nu mai merge? Când nu e de ajuns să auzi și simți nevoia să vezi cu ochii tăi, să verifici, să scotocești prin buzunare. Dacă într-o relație ai pierdut încrederea, ai pierdut tot. O să o pierzi pe Ema! Vorbele lui de duh îmi ridică părul pe mâini. Abia a învățat să își șteargă bine nasul și îmi dă sfaturi citite probabil pe undeva, căci la șaișpe ani habar nu are ce e viața. Asta îmi lipsește acum, Denis să facă pe guru.
- Denis, sterge-o de aici! Nu mă fute la cap și fă ceva treaba, amenzile alea nu se plătesc singure. Amețitul! Nu îmi face mie, morală, un țânc de șaișpe ani. Ce știe el despre viața? Are totul sub nas pentru că l-am tratat ca pe un egal al meu. Deși când mă gândesc că e al Mirunei și mai ales când face tot felul de drăcii, îmi vine să îl arunc pe stradă.
Formez numărul lui Camil pe telefonul Emei și constat cu stupoare că e salvat, dar sub alt nume. Cred că un cuțit în inima m-ar fi durut mult mai puțin. Cât de chior am fost? Aș fi pariat viața mea pe Ema. Sunt de a dreptul lamentabil. Nu e prima dată când mă înșeală nevasta. Nadia a făcut-o cu Bobby, prietenul meu bun, dar Ema, mai perversă decât o știu s-a dus direct cu dușmanul meu de moarte.
Nu am crezut niciodată că o să ajung să îi vorbesc cum am făcut-o azi. Deci S. este Camil și eu sunt prostul prostului. Nu am de gând să stau cu mâinile în sân.
O găsesc în magazia cu alimente, acolo unde pe vremuri ne iubeam ca nebunii. Tresare când închid ușa și răsucesc cheia. Și se întoarce cu ochii plânși bine, dar nu mă impresionează. Mă apropii amenințător și îi flutur telefonul.
- S.? Ce mai ascunzi Ema? De când ți-o tragi cu el?
- Du-te naibii, Alex! Nu mă meriți, nenorocitule! Trece pe lângă mine, vrând să fugă din nou, dar o prind de braț și o lipesc de perete. Am nevoie de detalii ca să știu cât vor plăti.
- Ți-a plăcut? Ți-o trage bine? Ce îți lipsește Ema? Mă încrunt și ridic tonul, făcând-o să plângă iar. Ți-ai bătut joc de mine! De la ce vine S.? Sex când e Alex plecat? Îl sunai când plecam eu? Răspunde, Ema! Lovesc cu pumnul în peretele, apoi urlu de durere. Sufletul mă durea mai tare decât rana de pe degete.
- De la secție! Idiotule! Ești un ordinar! Uite cum vorbești cu mine! Mă ceartă, zbătându-se să scape.
- Ema! Zi-mi ce ai de gând, altfel înnebunesc! O prind de bărbie și o implor să îmi curme suferința. Te muți la el?
- Mă mut oriunde! Țipă, așezându-se pe un scaun. Își vâră mâinile în păr și plânge necontrolat, ignorându-mă total.
- Spune-mi cum a fost, Ema! Insist, trăgându-mi un scaun lângă ea. Zi-mi când a început. Spune-mi tot! Bat cu pumnul în masă, înnebunit.
- După zece ani în care am crezut că suntem... sughite și își șterge lacrimile nervoasă, că suntem fericiți tu îmi vorbești ca la ultima târfă?
- De când durează asta? O reped, roșu de furie. Nu-mi zici? Ce zici să îl sunăm pe el poate are mai mult curaj? Îngân și apelez numărul, dar Ema îmi smulge telefonul și îl aruncă.
- Nu pot să discut cu tine tot ce îmi doresc, Alex! Ești rece și egoist.
- Lasă porcările! Nu poți discuta cu mine, m-am schimbat, nu mai sunt ca la început. Astea sunt invenții! Camil e dispus să te asculte, nu?
- Da, să știi că e un om bun și respectuos!
- Atunci ce dracu mai cauți cu mine, Ema? Du-te la el și lasă-mă să îmi văd de ale mele! Propoziția aceea îmi răsună în cap infernal. E om bun și respectuos... sângele fierbe în mine de gelozie. As vrea să am cu cine mă certa, dar Ema nu îmi dă șansa asta. Plânge înfundat și nu mă privește.
- Am vrut să îți spun, Alex dar nu am avut curaj. Poate a fost mai bine așa, măcar am văzut cât de mult mă iubești. Sunt un nimic pentru tine, la primul semn de suspiciune mă faci curvă? Eu, Alex? Care nu am fost cu alt bărbat în afară de tine?
- Sper că îi place locul doi! Devin arogant, și zâmbind fals. În inima mea nu mai este loc de fericire .
- Nu mă culc cu el, idiot fără inimă! Ești un nesimțit!
- Dar cu cine? Ridic tonul, devastat. Mă trezește palma ca din cer pe care o primesc și o dată cu ea mi se reactivează neuronii.
- Cine ți-a băgat asta în cap? Nu te-aș înșela niciodată, prostule! Cum să mă acuzi așa? Nu ai încredere in mine? Câteva clipe am crezut că mă ceartă, dar Ema îmi masează obrazul lovit și se aruncă în brațele mele. O privesc și mă simt și mai confuz. Adică cum? Nu s-a dat nenorocitului de polițist?
- Și vizitele? Întreb obsedat și simt cum îmi ia inima foc.
- O vizitez pe Miruna. A ieșit din închisoare acum două luni și un gardian a pus vorbă la Camil ca să o angajeze la el la fundație. Are nevoie de personal la centrul de copii. Și îl ajută și cu Miriam, fetița lui. Nu ai fi înțeles, Alex. Aș vrea să pot discuta sincer cu tine despre asta și să înțelegi că mă doare sufletul să o las pe străzi. Tu o urăști, dar ea sora mea și nu o voi lăsa pe stradă! Ești atât de vehement, Alex. Nu am și eu un cuvânt de spus? Sunt soția ta, am aceleași drepturi ca tine.
Ema are dreptate, o detest pe Miruna și nu aș fi fost de acord să locuiască cu noi. Cât despre autoritate, nu pot să mă schimb. Mă simt ca dracu că am acuzat-o. Dar acum nu mă preocupă asta, ci faptul ca Ema e doar a mea.
- Deci nu m-ai trădat, mă înmoi ca o legumă.
- Poate ar trebui să o fac ca să îți dai arama pe față! Țipă, privindu-mă extrem de dezamăgită.
- Te iubesc, Ema, iartă-mă. Băieții te-au urmărit și mi-au spus că îl vizitezi pe nenorocitul ăla și că îi duci și mâncare de la noi, că stai câte două ore... Mi-am pierdut capul.
- Am dus mâncare pentru copiii de la fundația lui Camil. Și nu îl mai face nenorocit! E un om de treabă și decent care se dă peste cap pentru copii ăia abandonați!
- Acum e grozav, nu? Mă revolt, știind că sunt imbecil. Ema e o femeie superbă și unică. Iar eu sunt un handicapat tot mai gelos pe măsură ce îmbătrânesc și mai nou și infidel. La dracu! Cum o să mai trecem peste aventura mea după tot circul ăsta? Îmi trec mâinile prin păr și încerc să o dreg, poate se îndură și mă iartă pentru nesăbuință.
- Vrei să îi dăm o cameră, Mirunei? Dacă asta îți dorești, facem cum vrei tu, Ema. Vreau să fiu aproape de tine, să fim prieteni cum eram înainte, să putem să ne spunem orice. Mă apropii și o iau în brațe, dar e reținută și simt că nu are loc de mine.
- Nu mai vrea ea să plece de acolo. Îi place să aibă grijă de orfanii ăia. Tu nu mai ai timp de mine de când ți-a intrat în cap să deschizi clubul de noapte. Numai asta ai în cap Alex, numai despre asta vorbim.
- Păi nu era vorba să ne extindem iubito? Să ducem Paradisul la un nivel nou?
- Un loc plin de curve și droguri, Alex? Asta o să ne aducă sfârșitul. Plus că ai început iar să bei și nu zic că mă deranjează atât cât e periodic, dar nu îmi place că fumezi iarbă cu Samir și nici că ești atât de gelos încât să o iei razna la prima bârfă.
Se retrage din brațele mele cu ochii plini de lacrimi. Știu că are dreptate, dar eu nu sunt atât de puternic ca ea. Mai cad din când în când știind că e lângă mine ca să mă ridice. Se supără și pleacă, dar se oprește în loc când mă apucă brusc sinceritatea.
- Sunt al dracului de gelos, Ema. Pentru că... în clipa asta mă simt ca ultimul prost, dar îi recunosc. Pentru că... ești atât de frumoasă și tânără, iar eu îmbătrânesc. Tu ești la apogeu, acum la treizeci de ani, arăți că o puștoaica de douăzeci și ești de două ori mai deșteaptă ca mine. Eu am aproape patruzeci și trei, deja mi-au ieșit câteva fire albe și simt că nu mă mai iubești cum o făceai.
- Nu mai am douăzeci de ani, Alex! Te iubesc ca la treizeci acum. Copiii, restaurantul, toate problemele ne fură viața de cuplu. Nu mai avem timp să ne iubim cum o făceam înainte, dar ne iubim încă. Nu sunt așa sigură că nu te referi la tine. Tu ai preferat un weekend cu băieții decât cu soția ta. Și nu îmi spune că nu ați avut femei acolo, pentru că nu sunt proastă. Mă rog să nu fi făcut vreo drăcie, Alex pentru că eu una m-am cam săturat.
- Ema! Vino la mine. O rog, încercând să o îmbrățișez, dar mă împinge.
- Nu mi-a trecut supărarea, lasă-mă! Nimeni nu m-a jignit vreodată cum ai făcut-o tu! Sunt soția ta și mama copilului tău, sunt ce vrei tu Alex, dar nu o ordinară! Mai ai mult până o să mă recucerești. Idiotule!
Pleacă, făcându-mi să mă simt ca dracu. Are dreptate, mereu a avut.
Am o femeie minunată lângă mine, dar m-am obișnuit cu asta atât de mult încât nu mi se mai pare extraordinar că sunt și am fost singurul bărbat din viața Emei. Mereu m-am mândrit cu asta și mereu am înnebunit la gândul că s-ar putea plictisi de mine.
**** Dacă ți-a plăcut capitolul, nu uita să apeși steluța- Votează!
**** AȘTEPT COMENTARIILE VOASTRE