Dragoste all- inclusive, Vol. II Confesiuni din Paradis

Capitol 2. Justificări, Partea 2

***

După ce liniștește copilul, mă caută în birou furioasă și mai mă ucide cu privirea.

- Ce ai făcut la munte, Alex? Nu încerca să mă prostești, te comporți ciudat. Ce îmi ascunzi?

La dracu! Încă puțin și mă face să mărturisesc. Apoi îmi aduc aminte brusc de ce mi-au zis băieții și mă aprind instantaneu.

- Tu te iei de mine, Ema? Nici nu ajung bine și mă iei la rost? Dar tu ce îmi ascunzi? Ce faci de două luni încoace și nu știu eu?

Încerc să văd în ochii ei adevărul pe care mi-l doresc. Nu are cum să fie adevărat. Și totuși nu pot ține în mine. Îmi scarpin ceafa și o confrunt fierbând de gelozie. Aș fi vrut să fiu mai blând, dar cuvintele care ies sună brutal.

- L-ai vizitat pe Camil zilele astea? Nu știam cum să o întreb. Nu voiam să știu de ce l-a vizitat, nu voiam să calce acolo deloc. Ce dracu? Ema muțește și deodată lacrimi mari joacă în ochii ei. De ce se comportă așa? De ce nu îmi spune pur și simplu că nu a fost la el? De ce nu mă înjură că sunt nesimțit să întreb asta?

- Alex, iartă-mă. E vinovată? Cum adică să o iert?

- Ce ai făcut, Ema? Îmi stăpânesc vocea tremurată și simt cum mă trec toate apele. Ea? Ema mea să mă facă pe la spate? Nici măcar nu mi-a trecut prin cap.

- Iartă-mă că nu am găsit curajul să îți spun. Se agață de brațul meu, iar eu o împing scârbit. Nu contează că am greșit la fel de mult, nu poate fi adevărat că și-o trage cu Camil. Aproape nu am aer. Simt cum ard de furie și tremur de draci.

- Cu el? Ce dracu Ema? Să nu îmi zici că ți-o trage Camil că vă omor pe amândoi! Îl vizitezi când sunt plecat? Îmi pun mâinile după ceafă ca să fiu sigur că nu le folosesc. Așa curvă ești? Îi duci mâncare? Sunt conștient că am depășit niște limite, dar gelozia mă înnebunește.

- Alex! Încetează! Mă somează plină de lacrimi și fuge de mine, lăsându-mă ca tâmpitul cu zeci de întrebări.

Apuc ceasul de pe birou și îl proiectez fix în ușă. Apoi răstorn tot ce mai este de răsturnat de pe birou și lovesc cu pumnul în peretele de rigips, făcând o gaură de toată frumusețea. Mă înșeală. După zece ani nenorociți, Ema îmi pune coarne cu handicapatul ăla în uniformă? Nu poate să îmi facă asta!

Dau din nou cu pumnul în perete și scot un răget de durere. Simt cum mi se rupe sufletul în bucăți. Simt cum mă părăsesc toate puterile și toate gândurile mi-o iau razna.

Cum să îmi facă asta? De când face asta? O fi amanta lui dinainte să moară nevastă-sa? Ema nu mi-a dat nimic de bănuit niciodată. Și-o trage cu amândoi? De asta are momente când mă refuză? Avea de gând să îmi spună? Intenționa să mă părăsească?

Femeie nenorocită! Mă distruge. Îmi clatină lumea perfectă în care trăiesc. Credeam că eu sunt cel nemernic, dar acum mă felicit pentru noaptea cu barmanița. Dar nu suntem chit. O să îi fac pe amândoi să regrete. La dracu! Copilul. Damian e prins la mijloc, dar nu am de gând să o iert. Toată dragoastea mea se transformă acum în ură. Urlu iar și lovesc cu piciorul în ușă.

- Ce se întâmplă aici? Alex! Exclamă mama, acoperindu-și gura cu mâinile. Ce s-a întâmplat? De ce plânge, Ema?

O ignor și investighez pagubele din cameră. Roxana ridică obiectele de pe jos și mă privește tulburată.

- Întotdeauna m-am temut că o să fii ca Leonard. Și aș prefera să mor decât să văd cum te distrugi. Ai înșelat-o, așa e? Nu te-ai putut abține, nu?