Notă; pentru un efect mai bun ascultați melodia atașată, enjoy!
Când mi-am întors privirea spre el am simțit cum un glonț m-a lovit din plin, se uita ca într-un punct fix la mine și avea un mic rânjet pe buze.
– Ați terminat?
Spune și eu îmi dezlipesc buzele de-ale lui Demir, el scâncește ușor și își deschide ochii.
– Dacă până nu îmi întorc capul nu pleci de-aici, jur că te las într-o baie de sânge!
Replică Demir și nările i se măresc în timp ce maxilarul preominent i se încleștează.
Eu și Malik doar ne priveam, aveam destule cuvinte să ne adresăm, dar rămăseseră pe buzele noastre. Devenisem mută, privirea lui m-a cutremurat din toate adâncurile.
– Stai liniștit, amice. Eu nu lupt pentru ceva ce s-a uzat.
A spus Malik și ne-a ocolit mergând în josul scărilor.
Pumnul său l-a atins prietenește pe Demir și a trecut pe lângă noi indiferent, îl vedeam cum pășește fiecare treaptă și se îndepărtează.
Îmi simțeam inima ca într-un pumn încleștată, era pumnul lui Malik care stătea în jurul inimii mele.
– Nu te duce după el, nu merită..
A spus Demir în timp ce eu vărsam mici lacrimi seci care se pierdeau pe obrajii mei.
– Oricum s-a terminat înainte să înceapă.
Îmi frec umerii cu palmele și mă îndrept spre ieșire.
Demir rămâne în urma mea cu un pas, îi vedeam umbra pe asfalt, probabil nu voia să mă lase singură în starea asta.
Eu nici nu îl vedeam, de fapt nu vedeam nici pe unde calc, durerea se extindea în toate oasele, respiram într-un cerc de durere și îmi simțeam pieptul greu.
Simțeam mici înțepături în piept, aerul intra pe jumătate în plămânii mei fiindcă suspinele mă sufocau.
– Saia..
Își face curaj Demir să spună când aproape ajung în fața casei.
– Nu îi mai permite să te rănească, crede-mă, de fiecare dată când lași garda jos în fața lui, o s-o facă cu mare plăcere..
Eu îmi țin bărbia ridicată și clatin ușor din cap.
– O să am grijă de mine.
Spun ca să-l liniștesc și îl îmbrățișez prietenește, nasul lui se pierde printre firele mele de păr și le absoarbe mirosul.
Asta îmi amintea în mod involuntar de momentul când m-am trezit cu Malik în dreptul meu, având firele mele de păr încleștate în pumnul lui, în dreptul nasului.
Capul îmi stătea pe umărul lui Demir și lacrimile mele i-au umezit materialul tricoului, el m-a mângâiat pe cap și după ce ne-am dezlipit unul de altul, eu i-am făcut cu mâna și i-am zâmbit încurajator.
Toate becurile din casă erau stinse, am traversat cu grijă aleea și am ajuns în spatele casei, în dreptul geamului meu.
Peste o oră;
Stăteam cu cartea lui Malik în brațe și încercam să-mi înfrunt memoria care mi-l aducea în fiecare gând sau imagine, fără să vreau cuvintele lui erau în urechile mele și trezeau din nou mici lacrimi în ochii mei.
Cu o seară în urmă am adormit unul pe altul, am stat piele pe piele, cum putea să se schimbe atât de repede?
Îmi spuneam în minte și întrebările mele se răsuceau în jurul unui răspuns pe care nu îl găseam.
Tu chiar credeai că el o să fie vreodata împreuna cu tine? uită-te la tine, ești o copilă, o naivă!
Mă ceartă vocea din capul meu și eu ezit să-i răspund, avea dreptate.
Cine ești tu și cine e el? el e cunoscut în tot orașul, e unul dintre cei mai populari și conduce cele mai scumpe motociclete.
Continuă în ciuda mea și eu îmi trag perna peste cap.
Tu ești doar o tocilară care și-a pierdut jumătate din cei 17 ani citind cărți, fiind copilul exemplu.
– Dar cu Malik am avut curajul să ies la suprafață și să nu mai fiu cine vor părinții mei să fiu, am avut curajul să aleg pentru mine.
Vorbesc cu voce tare și vocea din capul meu mă aprobă, aproape că mă aplaudă.
Și în seara asta nu doar că l-ai pierdut pe el, te-ai pierdut și pe tine; cea care deveneai când erai cu el.
– El m-a rănit suficient de mult ca să pierd partea aceea din mine.
Mă întorc pe-o parte.
Și acum, ce? o să citești din nou cărți și o să te închizi în casă?
Continuă vocea din capul meu să-mi țină morală.
– Da, chiar asta am să fac. Alte întrebări?
N-ai decât să rămâi la a fi o tocilară îngâmfată și plictisitoare!
Prefer să nu-i mai răspund, trebuia să găsesc o modalitate să-mi astup cumva vocea minții.
Eram atât de derutată, voiam să deschid cartea, dar membrele mele se opuneau. Îmi era frică să citesc alt fragment sau citat din carte, îmi era frică fiindcă știam că îl găsesc pe Malik în filele acelei cărți.
Rând cu rând, pagină cu pagină, literă cu literă în cartea aceea era Malik.
A 2-a zi de dimineață;
M-am trezit cu ochii injectați și cu cearcăne largi și negre sub ochi, era de așteptat după o noapte dormită pe jumătate. Carte era în brațele mele, am dat să mă trezesc, dar din paginile cărții a căzut desenul lui Malik.
L-am despachetat și mi-am trecut degetele peste semnătura lui, toată durerea pe care o uitasem în somn, a revenit.
Am inspirat aerul greu și am împachetat desenul grăbit și mototolit, l-am băgat pe mijlocul cărții și am trântit ambele părți ale cărții ca să se închidă.
Dar ce vină avea cartea? el era un nesuferit, un nenorocit care demult își pierduse sentimentele, era inuman.
Mi-am prins părul într-un coc pe creștetul capului și câteva fire de păr îmi ieșeau rebele, tricoul meu roșu scurt și teneșii mei cu dungă albă se asortau grozav în combinație cu blugii mei înalți cu mici tăieturi în genunchi.
Am ales un machiaj simplu de zi care să-mi acopere cearcănele, parfumul la care lucram în sfârșit era finalizat și mi-am împrospătat gâtul cu câteva bufuri.
Era din levănțică și frunze de caise asociate cu codițe de cireșe, era atât de proaspăt și de sezon. Lucrasem mult la el și era o mică fericire că l-am realizat.
Am coborât jos și părinții mei încă împachetatau diverse pentru plecare, Jo aranja masa și eu mi-am așezat rucsacul pe unul dintre scaunele libere.
– Stai, mamă. Te ajut eu.
Mă ofer s-o ajut pe mama să îndese niște haine într-un bagaj mic.
– Tu nu ai întârziat la liceu?
Mă analizează.
– Știi, eu..
Îmi frec cotul și mă uit în altă parte.
– N-a mers toată săptămâna la liceu fiindcă a fost pusă pe distracții.
Răspunde Jo în locul meu în sictir.
– Da?
Rămâne mama surprinsă.
Mama era surprinsă plăcut, de ce? pentru că eu nu eram genul care să iasă foarte mult, de fapt nu ieșeam deloc. Foarte rar se întâmpla când încă eram prietenă cu Bria.
– Oricum e penultima săptămână, nu te mai duce. Ia-ți timp să te distrezi până nu crești prea mare și uite, vin responsabilitățile.
Îmi șoptește mama la ureche în timp ce ne îmbrățișăm.
– Suntem gata?
Spune tata și Jo ridică o parte din bagaje.
Mama aprobă din cap și mergem către mașină, Jo așează bagajele în portbagaj în timp ce tata se urcă la volan.
Eu rămân pe margine și le fac cu mâna după ce mama se apleacă să se așeze pe locul pasagerului, era trist să ne luăm la revedere după ce abia ne regăsisem.
Intru în casă ca să evit momentul trist, oricum eram cu moralul la pământ și stima de sine scăzută. Nu aveam nevoie de încă un moment care să mă deprime, nu încă unul.
M-am așezat pe verandă și degetele mele desenau ceva pe masa de plastic, Tobi traversa și l-am văzut cum se direcționează către mine.
– Ești bine?..
Ochii lui îi caută pe ai mei și eu privesc în gol.
– O să fiu.
I-am povestit totul fără să ratez vreun detaliu, a fost greu, dar am simțit o ameliorare mare.
Prin faptul că i-am zis m-am descărcat în alt mod, unul eficient care m-a făcut să mă simt mai bine, să privesc altfel situația.
El și-a lăsat mâna peste a mea după ce am inspirat adânc.
– Renunță, Saia. Doar renunță.
Cuvintele lui sunt grele, dar sincere.
În timp ce i-am povestit, Jo se întorsese și stătea ascuns între geamul de sticlă care dădea în spre verandă și perete, când am terminat a aplaudat și s-a retras din spatele peretelui.
– Chiar te felicit, trăiești un roman întreg.
Mă sfidează cu privirea și își trage un scaun lângă noi.
– Tipul ăla nu o să stea niciodată cu tine, maturizează-te!
Vocea lui e aspră și îmi atinge timpanele.
– Care ți-e problema? ar trebui s-o încurajezi, nu s-o critici mereu!
Sare Tobi de pe scaun și replică către Jo care-i imită gestul și stau piept în piept.
– Nu te amesteca, copilașule. Te caută mami, pleacă de-aici.
Răspunde la sictir Jo și îl lovește în piept.
– Arată-i puțină compasiune în loc s-o critici și s-o umilești, ești fratele ei nu un străin!
Gesticulează Tobi și eu rămân între ei fără putere să-i despart.
– Nu o s-o compătimesc niciodată fiindcă face totul în mod voit ca să-mi distrugă reputația!
De unde ideea asta? în timp ce eu încercam să-l apăr de Malik el îmi aruncă asta în față.
– O să-ți pară rău, Jo. O să regreți că n-ai ascultat-o!
Spune Tobi și Jo îi eliberează gulerul tricoului îndepărtându-se ușor, niciodată nu l-am văzut pe fratele meu cu nervii întinși la maxim.
Era ca un vulcan, imediat voia să explodeze, orice făceam, orice spuneam, era gata să mă critice și să mă umilească.
Peste o săptămână;
Lucrurile se calmaseră, drastic. Malik nu mai venise noaptea prin efracție la mine-n cameră, nici eu nu am mai trecut pe la frăție. Se simțea o răcire peste tot, între mine și Jo lucrurile se mai liniștiseră, dar tot mă lovea uneori cu, cuvinte.
Pe la curse mergeam uneori să-l vizitez pe Demir, cumva fratele meu îl accepta pe Demir poate și pentru că avea un interes mare față de mine. Încerca să se inflirteze subtil sub pielea mea, dar sub pielea mea era deja Malik și mereu se mulțumea cu același rezultat – nepăsare.
Încercam să-mi ocup timpul cu fostele mele ocupații – cititul și parfumurile, lucram intens la un parfum din iasomie și frunze de cireș.
Trecea timpul în absența lui Malik, dar tot ce trăisem cu el încă îmi dădea târcoale, de fiecare dată când uitam, mintea mea își reîmprospăta memoria. Era ca și un analgezic – trecea durerea când mă gândeam la el.
Până într-o seară de vineri când Demir a propus să mergem la o petrecere, care, evident se ținea la frăție. Voiam să refuz, dar o parte din mine mă atrăgea ca un magnet către Malik, oricât mă opuneam, acea atracție dintre mine și el era mai puternică.
– Ce zici? mergem?
Spune Demir stând picior peste picior și aruncând chiștocul țigării în iarbă.
– Chiar simți nevoia să mă expui în fața lui Malik?
Atribui nervoasă dând din picior.
– E ocazie bună să-i arați că nu ești afectată de jocurile lui și că nu-ți pasă.
Minte și mă minte și pe mine spunându-mi asta fiindcă cumva voiam să-l cred, dar știam că realitatea e pe dos.
– Dă-mi șansa să-l fac să sufere, să-l doară.
Își împreunează mâinile cu ale mele.
– De ce l-ar durea dacă nu îi pasă de mine?
Spun confuză.
– Pentru că o să creadă că ai devenit a mea și asta îi va răni orgoliul.
A lui? eu încă suspinam după Malik și el crede că sunt a lui? sau că mi-a trecut vreodată prin minte să fiu a lui?
– Tot mi se pare o idee rea.
Mă uit în altă parte.
– Fă-o pentru mine.
Replica lui mă taie în bucăți, a spus-o la modul că – eu ți-am făcut atâtea favoruri și tu încă nu te-ai revanșat.
– O să mă gândesc, promit.
Îi strâng mâna în a mea după care mă ridic și ies încet de pe verandă.
– Dă-mi răspunsul pe care îl vreau, Saia.
Strigă în urma mea.
Eu aprob din cap în semn că o să mă gândesc și merg în camera mea.
Când am ajuns în cameră propunerea lui Demir mă măcinea, cum să merg din nou acolo? cum să permit din nou să fiu o necunoscută printre atâția oameni?
Cartea lui Malik stătea pe noptieră, nu am mai deschis-o de-atunci fiindcă îl regăseam pe el în orice titlu, propoziție sau fragment. Asta îmi persista durerea.
Dar s-a deschis singură din cauza vântului care venea din spre geamul deschis, s-a oprit pe mijloc și puteam să văd de la ușă fragmentele încercuite cu diverse culori.
M-am apropiat fragil cu pași mici și am înghițit sec, îmi țineam genele întredeschise și cu o teamă extinsă în tot corpul mi-am înclinat capul ca să citesc primul fragment;
– " Dacă ți-e frică să mă cauți, privește înăuntrul tău, eu sunt în dreptul inimii tale. Poate dacă nu am fi întârziat cu câteva iubiri unul față de celălalt, acum nu ne-am fi pierdut ca într-o furtună, ne-am pierdut mâinile unul de altul. Dar eu am încredere în noi. "
Am citit totul cu voce tare și inima îmi bătea în niște pulsații lungi, lente pe care le puteam auzi în timpane.
Cartea avea mirosul lui și mereu când o citeam parcă îi simțeam degetele cum se plimbă printre file, atingerile lui erau acolo la fel și mintea.
Dar inima unde îi era? părea absentă din pieptul lui.
Dacă cartea îmi vorbea despre el, inima îmi vorbea despre el, în urechi aveam glasul lui, în minte doar imaginea lui, aveam curajul să îi vorbesc, să-l simt, să-i aud vocea și să-l văd din nou?