Trebuie sa caut un barbat pe nume... Willis? Sunt sigura ca numele suna altfel. Wallace? Will... nu. Wall...? Da, era ceva cu "perete" si incepea cu litera w. Dar care nume sa fie acela?
De cand am iesit din celule si de cand Attila mi-a spus codul secret pentru a ma infiltra la intalnirea Razvratitilor, imi tot repet in minte cuvintele lui. Ce folos? Numele barbatului care se ocupa cu artileria, imi scapa! Acela trebuia sa fie legatura principala catre reusita!
De nervi, arunc cu piciorul intr-o funie care si-a gasit nefericitul moment de a-mi sta in cale. Imi musc buzele si privesc in zare: soarele incepea sa se scufunde in apa, lasand in urma lui raze viu colorate. Mai mult decat atat, soarele reperezenta clepsidra timpului.
"Cand se insereaza" ar trebui sa caut urmatoarea legatura catre intrunire. Asta insemna ca acum ar fi timpul potrivit sa-l gasesc pe acest W necunoscut. Singurul indiciu care mi-ar putea veni in ajutor ar fi ca W se ocupa cu artileria. Partea rea e ca nu am nici cea mai vaga idee unde ar putea nava sa ascunda armele pentru bataliile navale si toate cele necesare unui camp de lupta.
Matur cu privirea puntea, in cautare de o inspiratie venita din cer. Din pacate, nimic nu imi cade de sus si niciun chip cunoscut nu mi se iteste in cale. Nici macar pe Leo nu-l mai vad impletind funii la locul lui: e ca si cum ar fi disparut brusc, lasand in urma lucrul manual si o dezordine mai putin obisnuita.
Dintr-o data, simt fiori pe sira spinarii si imi strang mainile in jurul taliei. Nici nu stiu daca din cauza vantului rece ma simt asa, sau din cauza emotiilor care incoltesc ca si semintele plantate in primavara. Numai la gandul acestei misiuni pe care o am de intreprins singura, fara ajutorul nimanui, ma cuprinde un fel de teama, amestecata cu emotie si ura pentru Razvratiti.
Nu, cei speriosi nu au ce cauta la bord. Si mai ales, cei care au frica, nu au cum sa se impotriveasca unui echipaj razvratit.
Imi alung aceste ganduri, si in schimb, ma gandesc la un plan de bataie.
"Cauta-l pe W..."
Acestea au fost vorbele piratului inainte de a ma indrepta spre punte. De parca ar fi asa simplu sa caut un barbat anume in toata nava asta!
Tot ce imi ramane de facut este doar sa imi storc creierii in cautarea unei solutii productive. Sa fie si aceasta o proba pentru a continua traseul Razvratitilor? Piratii se cunosc unul cu altul. Razvratitii se cunosc intre ei. Daca eu vreau sa fac parte din grupul lor, asta inseamna ca ar fi trebuit sa-l cunosc pe omul cu artileria. Din aceasta cauza Attila nu mi-a dezvaluit mai multe despre barbatul de legatura, crezand ca il cunosc deja.
De ce este atat de greu sa operez in secret? Si mai ales, de ce va trebui sa-i mint pe cei dragi in urma faptelor mele?
Numai pentru a-i proteja...
Da, scopul scuza mijloacele.
Inghit in sec si hotarasc sa actionez din instinct. Ar trebui sa ma ascund in spatele unei usi, inainte ca prietenii mei sa imi sesezeze absenta si sa inceapa cautarile. Matt isi va face cu siguranta griji, avand in vedere experientele mele anterioare cu David, si cu atentionarea capitanului inainte de a-i incredinta lui Matt slujba de a ma apara si de a sta cu ochii pe mine. Inainte sa-l puna pe Argus pe urmele mele, ar fi bine sa ma joc din nou cu exploratul navii - care a ajuns sa-mi faca o deosebita placere. In ciuda faptului ca am locuit aici timp de douazeci de zile, inca nu am reusit sa cotrobai fiecare coltisor al imensei corabii, care pare un castel interminabil de cel putin o suta de camere.
Arunc o privire in sus si analizez mintal bine cunoscutele odai ale capitanului. Nicio urma de artilerie. Cel putin, capitanul nu detine o artilerie comuna si niciun barbat care s-ar ocupa de aceasta slujba.
Cobor cu privirea cu un etaj mai in jos si incuviintez cand ajung in dreptul camerei mele - fosta odaie a lui Will. Sunt mai mult ca sigura ca in mica incapere nu s-ar ascunde sute de cutite, sabii si pistoale pentru echipaj.
Urmatoarea usa imi ridica semne de intrebare. Este una necunoscuta, intr-un drept cu camera mea si in aceeasi punte in care se afla si carma. Oare de ce pana acum nu am bagat-o de seama?
M-am incruntat si inima a inceput sa-mi pulseze mai tare: sa fie aceasta usa catre artilerie?
Daca as fi un pirat, as pune lucrurile esentiale undeva la indemana si la vedere. Ori, usa aceasta constituia exact locul potrivit. Inafara de randul de scari mai mult incomode, care faceau legatura cu puntea cea mai mare, locatia artileriei parea una mai mult decat excelenta.
Cu pasi sovaitori, nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in fata usii cu pricina.
W... W... care o fi numele?
O mana tremuranda mi-o asez pe clanta, mai mult din obisnuinta de a deschide usi, decat din curaj, si ma straduiesc sa-mi amintesc codul secret: un pistol cu cremene - nu cu roata. Clar.
Deschid usa si constat cu stupoare ca aceasta nu este nici pe departe ceea ce caut! Imi mut privirea incoace si incolo, in odaia in care nu se afla tipenie de om si unde nu atarna nicio arma ucigatoare pe pereti. Un perete este acoperit in intregime cu un dulap incapator cu sticla glisanta, in care se gasesc fel de fel de sticlute cu nume complicate scrise pe ele. Asezate in graba una langa alta, de toate culorile si marimile, imi amintesc de papusile ruse Matriosca. Un pat cu cearceafuri albe si o patura la fel de imaculata, sunt asezate chiar sub un geam de unde patrunde lumina, si o masa cu doua scaune este in mijloc, si ofera incaperii un ornament cu bun gust.
Centrul de prim ajutor este chiar mai primitor decat ma asteptam, curat si bine intretinut de catre femeile care servesc zi de zi pe nava. In luptele pe care le duc piratii, este imposibil ca cineva sa iasa nevatamat daca a participat in campul de lupta. Sau mai este posibilitatea ca ei sa fie tratati aici de boli.
Cu toate beneficiile pe care le are acest loc, oftez dezamagita: sala medicala nu este ceea ce caut.
Ies val vartej din camera descoperita si cobor scarile in graba, aflandu-ma iarasi in punctul de unde am plecat adiniaori. Nimic nu este atat de simplu precum pare la prima vedere...
Mai arunc o privire catre soare si constat ca a mai apus o treapta si se face din ce in ce mai tarziu.
Daca voi rata intalnirea?
Ar trebui sa gandesc mai repede, inainte ca cineva sa...
— Kate!
Ma gaseasca.
Din departare nu am auzit atat de bine vocea barbateasca incat sa o recunosc, si ezit putin, inainte de a ma intoarce spre sursa mai putin bine venita. Cu oftat prelung, ma rotesc pe calcaie si privesc persoana care a stigat numele meu.
Din fericire, nu parea nici Matt, nici capitanul John. Atunci cine...?
Cand silueta omului se apropie mai mult, am recunoscut mersul taraganat si banderola rosie de pe capul lui Leo.
Un zambet mare mi se asterne pe chip din cauza ca si aceasta rugaciune mi-a fost ascultata: cineva picat din cer chiar la timpul potrivit.
— Leo?
El imi zambeste si isi pune mainile in solduri:
— Ce faci aici? ma intreaba el. Credeam ca esti...
Nu am asteptat nicio secunda in plus, asa ca i-am retezat vorba pentru a-i pune intrebarea care ma macina pe mine:
— Unde e artileria?
Mi-am amintit ca nu i-am zambit, si ca sa para intrebarea mai cordiala, am adaugat si accesoriul meu preferat - in functie de necesitate.
El s-a incruntat si a privit in jur, inainte ca sa-si indrepte din nou atentia asupra mea, cu un aer sceptic:
— De ce?
Ar exista posibilitatea ca Leo sa fi uitat conversatia noastra de mai bine de jumatate de ora? De ce m-ar intreba asta? Stie ce caut.
— Leo, te rog, am insistat eu cu ochi rugatori. E ultima data cand te intreb ceva!
Barbatul a chicotit, a ridicat dintr-o spranceana si a pus doua degete pe barba meditativ:
— Stii, m-am razgandit. Nu te voi lasa sa mergi in locul acela...
Am facut un pas in spate, devastata de cuvintele tocmai rostite de Leo. Ce ar fi in stare sa faca? E singurul om de pe nava pe langa Razvratiti, care cunosc dorinta mea de a merge la intrunire. Leo ar putea la fel de bine sa cheme capitanul si sa ma denunte pentru activitatea mea, mai mult clandestina.
— Nu ma vei opri, Leo! am rabufnit, sarind cu gura pe el si incrutisandu-mi bratele protectiv.
— Nu stii unde e artileria, din cate imi dau seama...
— Ma voi descurca si singura. Fara ajutorul tau, bine?
Dorind sa inchei conversatia inutila care parea mai mult o pierdere de timp, am pasit hotarata pe langa el. Leo insa, m-a apucat de brat cu velocitate si m-a intors cu fata spre el.
— Unde mergi?
— Sa-mi implinesc destinul, i-am raspuns cu un ton autoritar si cu o privire glaciara.
— Si daca voi divulga activitatea ta in acest moment? m-a amenintat el, sustinand curajos privirea mea. Ochii lui tradau compasiune si grija, pe langa o hotarare implacabila de a-mi sta in cale la momentul inoportun.
— Nu o vei face, am spus calma, cunoscand adevaratele intentii ale acestui om.
Aveam dreptate: eu puteam sa il scot pe capitan din bucluc, ii puteam salva viata intr-un fel sau altul. Si Leo stia asta. Ochii nostrii parca vorbeau unul cu celalalt si duceau o batalie crunta intre propriile noastre dorinte.
Nu am fost surprinsa cand el a dat drumul bratului meu, cu o privire infranta, in timp ce pe chipul meu inflorea incet un zambet triumfator.
— Aici in dreapta, a spus Leo aruncand o ocheada unei usi aflate la parter unde ne aflam noi. Matt si Amali sunt inca in bucatarie si capitanul este undeva la birou. Cineva s-a asigurat ca are ocupatie pe aceasta seara si l-a inundat cu probleme de rezolvat si cu hartii. Calea este libera.
Uimita de exactitatea informatiilor si de ajutorul lui, i-am multumit din toata inima. Omul acesta ar fi meritat si o imbratisare, dar pe nava erau prea multi ochi pentru a face un astfel de gest necugetat. Leo s-a multumit cu o strangere de mana.
Atunci am dat sa plec de langa el, cand Leo m-a strigat inapoi. Curioasa de felul meu, m-am intors cu fata spre el.
— Ai grija! a spus el sincer.
Eu am incuviintat pregatita si hotarata:
— Voi avea.
Dupa aceste cuvinte, m-am trezit mergand spre camera artileriei.
* * *
— Ce cauti tu aici? m-a intrebat barbatul din artilerie, cu o privire la fel ca si gheata in timpul unei nopti de iarna.
Avea ochii intunecati, barba neagra nerasa de luni intregi si parul mai lung prins la spate. Buzele lui subtiri se intalneau amenintator unele cu celelalte, iar bratele lui bine lucrate, dadeau semne ca doresc sa ma arunce efectiv din camera intr-un moment sau altul. Purta o vesta pe pielea goala si niste pantaloni albi stransi cu o curea de piele.
Nu-l mai intalnisem niciodata. Sau, pana acum nu bagasem de seama acest om fioros. Avea in el ceva diabolic, nefiresc, si am simtit asta de cum am intrat aici, caci energia pe care o emana era negativa.
Locul era ornat pretutindeni cu arme, cutite, sabii mai mari si mai mici. Cu diferite aparate pentru a modifica curele sau papuci, si chiar materiale uzate - toate preponderent din piele. Sa fi fost instrumente de tortura acelea de pe masa din colt? Si butoaiele acelea mari contin probabil praf de pusca pentru tunuri! O camera de dimensiunea camerei mele, insa una supraaglomerata. Deci asta aveam eu sub camera mea? O camera a armelor? O camera de tortura?
Am clatinat din cap, dorind sa inlatur deja scenele alcatuite de imaginatia mea bogata.
Lumina de seara provenita dintr-un geamulet din dreapta odaii, raspandea cateva raze in jurul nostru. Locul acesta privit in semi intuneric, era capabil sa trimita fiori pe sira spirarii. Eram singuri.
Insa nu voi da acum inapoi din hotararea mea si nu ma voi intoarce de unde am venit.
Care era codul secret, care ma ducea la intalnire?
Ah, sigur...
Mi-am dres vocea si am inaltat capul sfidator:
— Am nevoie de un pistol in noaptea aceasta...
Daca tot veni vorba, chiar as avea nevoie de unul pentru a-i face felul lui Will. Matt ar spune ca gandurile mele sunt necurate si ca ar trebui sa-mi iubesc vrajmasii...
Cand voi opri raul pe care doresc ei sa-l faca lui Black, si cand vor deveni ei mai buni, ii voi iubi. Nu asa se face?
Mai am de invatat...
Barbatul impozant m-a privit surprins.
Nu a auzit gandurile mele care ma dau de gol, nu?
Este aparent imposibil.
El s-a incruntat si a rostit cuvintele codului cu precautie:
— Ce fel de sistem doresti?
Oh, sistemul unui pistol! Care era raspunsul? Cate sisteme sunt? Doua? Care sunt cele doua?
Inima a inceput sa-mi bata. Memorasem codul ca si o poezie, fara sa reusesc sa inteleg pe deplin semnificatia lui. Niciodata nu invatasem in lectiile mele private despre pistoale. Acum imi parea rau ca nu m-am informat atunci cand ar fi trebuit! Oh, pentru numele lui Dumnezeu, domnisoarele nu se pricep la pistoale!
Cine m-a pus sa vin aici?!
Intr-o clipa m-au prins toate caldurile din cap pana in picioare si obrajii mei ii simteam deja fierbinti. Inima era la galop si mainile mi s-au umezit puternic din cauza emotiilor care puneau stapanire pe mine incet incet.
Si barbatul devenea din ce in ce mai nerabdator!
— Am intrebat, ce fel de sistem doresti! a zis raspicat barbatul, cu privirea incruntata.
Vazand ca eu inca ezit, el a continuat:
— Detin diferite pistoale, cu diferite sisteme!
Am inteles asta! Am protestat in gandul meu.
De ce sa nu ma intorc inapoi si sa renunt la tot? Poate Leo avea dreptate si nu stiu unde ma bag in momentul acesta...
E prea periculos.
Barbatul a pus mana in teaca, de unde a scos fara graba un pistol lucios si auriu la vedere. Din instinct, am facut un pas in spate si mi-am calculat sansa de supravietuire daca as fugi in acest moment din incapere cu coada intre picioare. M-a speriat gandul mortii si am avut un deja-vu cu scena in care Will intindea un pistol asemanator in dreptul meu, cand m-a gasit pe corabia unchiului Jeff.
Toti au murit atunci. De ce sa nu mor si eu?
Am vazut cum el a extras pistolul cu totul din teaca si l-a lasat aplecat spre pamant.
— Iti mai dau o sansa, a spus el hotarat, strangand mai tare obiectul din mainile lui.
Nu aveam curajul sa ma uit la privirea lui care arunca fara indoiala, sageti aprinse de manie. Am privit incremenita spre arma ucigatoare care avea dreptul asupra mea la viata sau la moarte. Era un pistol mai ciudat, lung, cu roata pe deasupra, care permitea utilizatorului sa traga focul...
"Cu roata..."
"Un sistem, nu cu roata"
Will avea altfel de pistol, cu altfel de tragaci. Nu avea roata, din cate vazusem in momentul in care l-a indreptat spre mine.
M-am vazut din nou pe nava noastra, impreuna cu Mary, trantite jos la pamant in stiva. Ea plangea si eu incercam sa ignor durerea trupului meu care a suferit la impactul cu podeaua din lemn. Cand mi-am ridicat privirea atunci, l-am vazut pe Will cu un pistol in mana. Ce fel de pistol avea?
M-am concentrat pe imaginea aceea vizuala si am blocat mintal momentul fatidic in care Will tinea pistolul. Am analizat atent pistolul lui.
Pentru a creea o imagine completa a codului secret, am legat ultimele ramasite din spusele lui Attila...
"Cand se insereaza..."
"Walter"
"Artilerie"
Si apoi dialogul intre mine si Walter...
"Am nevoie de un pistol in noaptea aceasta."
"Ce fel de sistem doresti?"
"Nu cu roata..." am auzit in capul meu vocea lui Attila care ma atentiona. Si apoi brusc, veni raspunsul. Clar, limpede si luminat:
— Un sistem de piedica cu cremene, am spus hotarata, ridicand privirea spre el, fara sa ma misc deloc.
Daca raspunsul meu nu-l va multumi, daca nu ma va indruma spre intrunire din cauza ca par suspecta, asta va insemna ca misiunea mea se va incheia aici. Stiam ce riscuri imi asum cand am vrut sa particip. Stiam. Voi muri demn pe campul de batalie, stiind ca am facut lucrul corect. Nici nu ma voi clinti cand va ridica pistolul acela spre mine.
A urmat un lung schimb de priviri insistente si cercetatoare, in care niciunul dintre noi nu avea incredere in cel din fata lui.
— Si in cazul in care nu am asa ceva? a intrebat el.
Am inghitit in sec, cautand un raspuns pe masura si un raspuns care s-ar potrivi codului lor.
Era o intrebare capcana. El trebuia sa spuna ca nu are ceea ce cer si ca ma poate indruma spre alta incapere, unde as putea gasi ceea ce caut. Prin intrebarea lui, imi cerea mie informatia? Dar de unde aveam sa stiu eu ce vrea el sa auda de la mine?
"Iti va spune ca nu are aici si te va trimite unde doresti sa fii."
— Nu ai in aceasta incapere pistolul de care am nevoie? am intrebat putin sovaitor...
— Nu.
De ce nu imi spune unde anume este intalnirea Razvratitilor?!
— Unde as putea gasi ceea ce caut? am insistat eu, tot mai nerabdatoare sa aflu informatia si sa plec de aici.
Barbatul din fata mea a ingustat ochii amenintator, insa eu nu m-am lasat din nou intimidata de postura lui impunatoare. Avea un pistol, si ce? Codul mi l-am amintit corect! E dreptul meu sa ma lase sa trec! Nu inteleg de ce amana. Si nici de ce nu isi pune arma aceea la loc!
— Ai putea gasi ceea ce cauti, a spus el nonsalant.
In sinea mea am zambit, gustand deja din trumful ce se intrezarea. Imi va spune unde sa merg!
— Insa inainte de asta...
Am tresarit. C-ce are de gand sa faca? Cum? Nu s-a terminat codul? Ce mai este de zis? Uitasem ceva? Sau foloseste acum pistolul?
Vocea lui mi-a intrerupt sirul panicat al intrebarilor mele:
— Vreau sa-mi numesti trei colaboratori.
Imi pusese o buna intrebare. O intrebare, atat. Una la care, daca nu as fi participat cu Amali la "Dezvaluirea mastilor", daca nu as fi fost atenta la chipul piratilor, daca nu m-as fi furisat din cand in cand, nu as fi stiut raspunsul. Am incercat sa nu ma panichez si sa gandesc limpede situatia.
Primul pirat care parea ca il tradeaza pe capitan fatis, a fost cel care m-a agresat in acea seara si care a spus ca Will va lua in curand controlul navei. Era un colaborator.
— Barnaba, am rostit precis numele lui, cu multa siguranta pe raspunsul meu.
A fost Barnaba care a strigat "Moarte capitanului!" - pozitia lui era cea mai clara dintre toate.
— E mort, nu e valabil.
Barbatul a spulberat intr-o clipita cea mai buna varianta care imi venise in minte, incercand sa ma descurajeze. Am scrasnit din dinti. Omul acesta e imposibil! Nu trebuia sa fie atat de greu sa ajung la intalnirea aceea!
Insa nu aici se opreste Kathleen Park!
Ce colaborator "mai am"?
Sa fie si Bathazar? Cel care a incercat sa ma omoare? A intrat in odaia capitanului inarmat... asta este ceva care il acuza pe el. Mi-am incercat din nou norocul:
— Balthazar.
— Bine.
Am respirat usurata, complet multumita de raspunsul lui.
Banuielile mele asupra lui Balthazar s-au fondat mai puternic. Stiam de la inceput ca atacul a fost chiar impotriva capitanului si nu impotriva mea, asa cum a incercat Balthazar sa pacaleasca echipajul in ziua extragerii.
Mai aveam de ghicit doi colaboratori...
Oare e valabil si Will? Sa fim seriosi, el e comandantul organizatiei, eu trebuie sa numesc simplii colaboratori ai lui.
Asa ca am numit un barbat evident al retelei:
— Attila.
— Da, a confirmat el sumbru.
Oare stie ca am vorbit cu Attila inainte sa vin la el? Stie ca face parte din firul care duce la intrunire? Ca l-am numit atat de usor...
In sfarsit. Mai am nevoie de o persoana.
In ziua aceea cand am executat operatiunea Dezvaluirea Mastilor, sunt sigura ca am mai gasit pe cineva in taraba lui Will. Atunci discutau in contradictoriu trei barbati impotriva Amaliei. Cum se numeau! Ah! Imi scapa! Nu stiu cum se numea nici barbatul roscat care m-a impins aproape de balustrada si a batut apropo despre capitan.
Altcineva! Un nume pe care il stiu... Haide...
Imi mutam privirea intr-o parte si in alta, ca si cum raspunsul ar fi in camera artileriei. Imi muscam aproape imperceptibil buzele si obrajii interiori, in speranta ca poate ma voi lumina cumva de la durere.
Cand am ascultat la usa amenintarea lui Cook? Da, omul care a pomenit despre intrunire! El m-a urmarit intr-o seara pe scari si a crezut ca sunt barbat. M-am ascuns in celule, Pete i-a rostit numele si eu am auzit...
— Cyrus, am spus sigura pe mine.
— Corect.
Am fost mandra in sinea mea ca am reusit sa trec testul cu brio, cunoscand deja activitatea Razvratitilor datorita investigarii noastre. Daca as fi stat nepasatoare, cum as fi trecut acum?
Am simtit cum mi se ia o piatra enorma de pe inima, de usurare.
Am reusit!
— Din moment ce iti cunosti colaboratorii, ar trebui sa vorbesti cu ei...
A spus Walter, punand in sfarsit pistolul in teaca.
— Chiar mi-as dori asta, am spus ferm convinsa si emotionata.
— Grabeste-te acum sa ajungi o camera mai mica, langa sala de vinuri. Vei gasi ceea ce cauti. Esti in intarziere.
Am incuviintat si am decis sa urmez instructiunile primite. M-am intors cu spatele si am fost cat pe ce sa ies, dar vocea lui m-a oprit:
— Inca ceva...
Am privit pe dupa umar la el, asteptand sa-mi spuna ceea ce avea de zis.
— Ai grija sa nu fii urmarita.
— Voi face tot posibilul, am raspuns eu, inainte sa inchid usa in urma mea.
Inlauntrul meu stiam ca urmarirea aceasta nu depinde numai de mine, ci si de calitatea urmaritorului...
Nu, trebuia sa ma furisez cu orice pret, sau sa ma comport absolut normal in prezenta altora. Misiunea noua parea destul de simpla la prima vedere.
* * *
Razele soarelui se estompasera la orizont si numai cateva farsii rosii mai erau schitate intr-un drept cu oceanul. In rest, cerul intreg era acoperit de stele si de un albastru inchis sublim.
Nu aveam timp sa ma bucur de peisaj, pentru ca aveam o alta cerinta de implinit.
M-am uitat in dreapta si in stanga, asigurandu-ma ca nimeni nu se uita in directia mea. Invizibila nu puteam fi. Si pe punte, mai salasluiau cativa oameni cu ultimele treburi de finalizat inainte de masa. Important e ca Amali, Matt sau capitanul, nu sunt aici sa ma vada in actiune.
Ar trebui sa caut camera de vinuri, exact locul in care capitanul m-a prins si m-a sarutat prima data. Obrajii au devenit trandafirii la amintirea dulce-amara care rasarea o data cu pomenirea acelei incaperi. Si iata ca o camera langa stiva cu vinuri, va fi locul unde cei mai multi din echipaj il vor trada pe capitanul lor. Si acestia vor intina amintirea mea impreuna cu John Black.
Dezamagitor. Si totusi atat de real...
Cand am ajuns in dreptul chepengului deschis, am zarit scara care ducea in jos, in locuri tot mai subre, unde lumina nu reusea sa patrunda.
Mi-am luat inima in dinti si am inceput sa cobor treapta cu treapta, in timp ce mii de ganduri negative imi asaltau mintea.
As putea sa ma intorc in acest moment. Nimeni nu va sti ce am facut si pe unde am fost. Am scapat din mana lui Attila si din cea a lui Walter, nu asta mi-am dorit? Acum as putea sa o iau la fuga in dormitorul meu si sa renunt la activitatea mea nebuneasca cat ai clipi! Imi voi vedea de viata mai departe si voi astepta sa ancoram in America. Si apoi?
Am expirat.
Ma simteam prinsa intr-o cumpana, in care trebuia sa aleg ce este si bine de facut si ce este rau. Prinsa intre iubire si razbunare, intre dorinta de a ajuta si dorinta de a nimici cu desavarsire.
Will merita din plin toata revarsarea maniei lui Dumnezeu!
"Nu va razbunati singuri", "Dumnezeu e cel care razbuna" mi-au soptit cateva voci in capul meu. Insa am fost prea orbita si prea surda sa mai aud un cuvant rostit de constiinta mea.
Coboream tot mai jos, fara sa ma mai uit in urma. Soarele renunta in a mai lupta cu intunericul si acesta disparuse cu totul de pe cer. Acum seara pusese stapanire pe bolta, ca si cum numai sub patura albastra se puteau intruni cei care nascoceau planuri marsave, departe de stralucitrea adevarului.
Lumina care se mai vedea la intrarea in chepeng, si aceea se facea tot mai mica, cu fiecare pas pe care il faceam spre intuneric. Ma departam de lumina si de tot ceea ce insemna umanitate, pentru a ma duce intr-o imparatie a intunericului, de unde nu stiam daca voi iesi sau nu.
Coboream fara sa stiu ca din faptele mele, nu va mai fi cale de intoarcere niciodata.
#Buna dragi cititori, si bine v-am regasit la un nou capitol! Mi-a fost atat de dor sa scriu! Insa a trebuit sa fur timp pe alocuri. Era de mult in ciorne, si scrierea lui mergea tot mai greu. Astazi am zis ca nu mai aman, si uite asa acum am finalizat cu el.
Cam subru ca si final de capitol, dar nu m-am putut abtine, credeti-ma :))) Ma simteam mai poetica nu stiu de ce.
In rest, am introdus personaje noi, ca si Walter. Ce parere aveti despre el?
Si de ce ce Leo cunostea atat de multe despre Intrunirea Razvratitilor?
De ce Matt inca nu s-a ivit sa o caute pe eroina noastra? Unde s-ar fi ascuns?
Cine face parte din Razvratiti?
Ei bine, la toate aceste intrebari, puteti doar sa ghiciti un raspuns. Insa raspunsul final va fi prezent in urmatorul capitol!
Pana atunci, bucurati-va de soare, de carti si... asteptati-ma cu o noua actualizare a cartii 😁
Va multumesc ca ati asteptat pana acum publicarea acestui capitol! Apreciez rabdarea si toleranta voastra! ❤❤ Sa stiti ca voi toti imi faceti ziua mai buna prin toate comentariile si voturile lasate! Va rog, rasplatiti-ma cu activitatea voastra, sa stiu ca nu am scris in zadar😁❤❤
Multumesc!
< Elly >