—Îl cunoști? O întrebă Liam pe Margo, iar femeia încuviință.
Care fusese posibilitatea de a-l întâlni aici, chiar acum? Destul de mică, dar în ultimul timp ciocnirile dintre cei doi erau mai dese ca ninsoarea în Montana. Roși când își aduse aminte cum sărutase gura acelui bărbat și cum mâinile lui înnebuniseră trupul ei înfierbântat. Privi spre baza trunchiului său, acolo unde bărbăția sa împungea ușor materialul blugilor albaștri, iar ea se întrebă ce ar fi fost dacă îl atingea acum. O multitudine de gânduri perverse, de idei vulgare și de dorințe periculoase i se strecurară în trup.
De când nu se mai bărbierise acest bărbat? Sau poate că îi plăcea să poarte barbă, firele bine aranjate luminându-i chipul. Semăna cu un sfânt, dar ea știa mai bine că nu era.
—Sunt Edward Hook, zise el.
—Liam, încântat, întinse acesta brațul eliberând-o pe Margo. Apoi îi salută pe toți, zâmbitor și aruncând câte o privire spre femeia ce părea că înțepenise lângă perete. Comandăm?
—Eu, cu Rob și fetele alegem o masă... Doug se opri brusc. Stai și tu cu noi? Făcu spre Edward.
—Mi-ar plăcea.
—Super, zise Liam. Comandăm noi, atunci. Edward o inspectă pe domnișoara Wilde cum ia loc la o masă din colț, unde se bucurau de o banchtă și două scaune. Perfect. Avea să se așeze lângă ea. Deci... începu Liam când ajunse la bar. De unde o ști pe Margo?
—Comanda dumneavoastră, domnule, zise chelnerița.
—Asta ar trebui să te întreb eu, râse Edward. Încă o plăcintă cu somon...
—Pentru Margo? se băgă în vorbă Liam.
—Da. Ceva care să nu o facă să vomite.
—Ah, nu... râse Liam. Nu cred că vrea somon. Mai bine... privi menu-ul. Niște Sannaki ar fi bun. Mie îmi place la nebunie.
—Probabil că, toți visăm să mâncăm pui vii de caracatiță condimentați cu ulei de susan, râse Edward. Vrei să vomite?
—Nu.
—Atunci, încă patru cu somon, făcu el spre plăcinta sa aburindă, și Sannaki pentru omul mării. Liam nu păru deranjat de apelativ, ba chiar râse, iar în mai puțin de douăzeci de minute comanda lor fu gata.
***
Margo încerca să pară cât mai calmă pentru a nu da de bănuit, dar nu se putu liniști când Edward reveni la masă, ducând pe brațe comanda pe care cei doi și-o asumaseră, asupra ei stăruind mai mult când se aplecă pentru a depune felul de mâncare.
—Băutura? Întrebă Liam, iar Edward oftă percă nedorind a se dezlipi de ea. Îl urmări cum ajunge din doi pași la bar și comandă rapid vin, iar chelnerița îl asigură printr-un gest că va veni ea pentru a i-l oferi.
Liam nu pierduse timpul, femeia putând spune că în mod voit uitase să comande băuturile ca să aibă ocazia de a se așeza lângă ea. Dacă fierbea de nervi, Edward nu arătă asta, ci doar luă loc în fața ei, pe unul din cele două scaune, celălat fiind ocupat de Anna. Atmosfera era oarecum tensionată, însă Margo se gândea la propriile-i probleme, și anume la cum avea să-l facă pe Edward să plece din Livingstone.
—Ce naiba mănânci, Liam? Întrebă Anna, iar abia atunci mirosul oribil ce se înălța spre nările ei îi întoarse stomacul pe dos. Observă mișcările din farfuria bărbatului de lângă ea, iar apoi observă că „delicatesele" sale erau vii. Din mândrie, sau poate doar din grijă pentru ea, Edward remarcă:
—Îi întorci stomacul pe dos domnișoarei Wilde, Liam. Cu o mină pofticoasă, bărbatul observă acest lucru și zâmbi.
—Asta pentru că încă nu a gustat această delicatesă.
—Și nici nu am de gând să o fac, întări Margo, încercând să se concentreze pe felul ei, fără însă a-l putea mânca, având pe retină imaginea tentaculelor vii. Grețos! Făcu ea ducându-și mâna la gură.
—Ești bine? O întrebă Edward, care nu părea deloc îngrețoșat, ca și ceilalți comeseni, ce își continua cina animată de muzica din local.
—Presupun, răspunse ea țintuindu-l cu privirea. Ochii ei coborâră asupra buzelor lui Edward, roșiatice. Ce și-ar mai fi dorit să îl sărute...
—Și, cum v-ați întâlnit? Înrebă Anna, veșnic curioasă. Se lăsă brusc tăcerea, Margo dezlipindu-se cu greu din imaginația sa extrem de bogată și de perversă. Anna chicoti, iar Robert spuse:
—Îmi pare că v-ați întâlnit în pat. Iar ceilalți râseră, inclusiv Edward care era conștient de cât de adevărată era afirmația tipului. Margo se pierduse, cute ce marcau îngrijorarea luându-și forma între sprâncenele ei. Ar fi putut să-i dovedească nesimțirea cu care fusese înzestrat, dar în schimb alese să păzească sănătatea cardiacă a acestei femei, nedorind să îi provoace vreun infarct prin adevăr.
—Ne-am cunoscut aici, în Livingstone. Toți ochii fură atunci pe el, iar el se uită doar la ea. Chiar dacă avea un chip îngrijorat, ochii lui Margo ucideau. Eram copii și ne-am întâlnit la stânci. Am vorbit... apoi am rămas amici. Emfatic spus, amici, remarcă el, dar nu adăgă și aceasta.
—Nimic romantic? Întrebă precaut Liam.
—Nu! Negă ea vehement.
—Atunci, presupun că ești disponibilă. Îl privi brusc pe Edward cum se schimbă la față, transformându-se în Hades, așa cum ea îl știa pe acest bărbat educat.
—Nu, răspunse ea înainte ca Edward să sară peste masă și să îl transforme pe Liam într-un menu. Edward își comprimă, atunci, furia și privind-o curios, Margo nu își mai putu reprima un zâmbet. Nu sunt disponibilă spre a fi iubita nimănui.
Vinul sosi chiar în acel moment, iar Edward o servi pe ea prima cu un pahar. Asta era prima dată când bea alcool, realiză ea, dar avea să se asigure că merita. Participă absentă la conversația colegilor ei, privirile ei susținându-le pe ale lui Edward, iar deja după un pahar pe stomacul gol se simțea ușor amețită.
Nu avea de ce să își facă griji. Nimeni nu o bănuia de nimic, iar asta o făcu să se întrebe dacă nu era cu adevărat idioată că respingea posibilitatea unui relații amoroase cu Edward. Cum o numea el? Căsnicie! Ah, da! Apoi, își aminti de ce respingea ea ideea uei căsnicii cu el. Pentru că îl iubea și nu se considera potrivită să-i poarte numele.
Aproape că îi dădură lacrimile când conștientiză inferioritatea sa față de statutul bărbatului iubit. Tuși brusc, observându-i privirile lui Edward. Nu mai putea sta aici, căci lacrimile ce i se strângeau în gât simțeau nevoia de a se elibera, așa că se scuză și se îndreptă spre toaleta femeilor. Ceilalți nu părură a o băga în seamă, ci doar Edward care se încrunctă și parcă își dori să o întrebe dacă era bine. Privi peste umăr la mâna Annei care se odihni pe piciorul lui și lacrimile nu mai fură domolite. El merita o femeie ca Anna. Alcool-ul nu îi înțețoșase gândirea, ci din contră, i-o limpezise. Ajunsă la toaletă, intră într-o cabină și vărsă conținutul frivol al stomacului său. Trase hârtia igienică pentru a-și sufla nasul și începu a plânge în hohote, nepăsându-i dacă era auzită de celelalte femei aflate în baie.
—Vă simți-ți bine? Întrebă una din femei bătând în ușă.
Margo nu răspunse, dar își potoli plânsul. Își închise ochii, așezată în fund lângă toaletă și se gândi la ce întorsătură luase viața ei în ultimul timp. Telefonul îi sună în buzunar, dar nu îl băgă în seamă. Nu i se întâmplase niciodată să se gândească atât de mult la un bărbat, iar acum sentimentele ei demult îngropate ieșeau la lumină, puternice, cu un imbold din partea alcool-ului ingerat. Nu ar fi trebuit să bea... Probabil că, făcuse o scenă.
—Îl vreau pe Edward... se trezi suspinând, iar lacrimile îi izvorâră din ochi, din nou.
—Sunt aici, auzi ea glasul bărbatului pe care îl invocase. Se auziră câteva ciocnituri în ușă. Margo? Știu că ești aici. Te simți ok? Era chiar el? Venise după ea, aici? Un sentiment de fericire precedat de cel de tristețe absolută îi străbătu creierul. Se bucura că el era aici, iar ceea ce dorea era să îi sară în brațe și să nu mai plece vreodată de aici. Tristețea venea când își amintea cine era și cât de mult rău putea să-i facă. Margo? Sparg nenorocita asta de ușă dacă nu răspunzi! Da, ăsta era Edward.
—Ești într-o toaletă pentru femei.
—Știu, zise el. O chelneriță m-a anunțat discret că nu te simți bine.
—De ce pe tine? Întrebă ea cu limba împleticită în gură.
—A crezut că suntem iubiți.
—Oh, făcu Margo. Până și chelnerițele erau idioate. Sunt bine.
—Eu cred că ești beată, râse el. Ieși de-acolo.
Margo se ridică de jos, încercând să ia forma bipedă, și ieși din cabina pentru o persoană. Edward era la ușă așteptând-o cu o mină amuzată. Acesta o luă numaidecât de mâini, examinând-o, pentru a se asigura că era bine, chiar dacă chipul ei nu îi inspira deloc o stare de confort în organism. Norocul ei era că nu se dăduse cu rimel, căci i s-ar fi scurs, iar el fu conștient de faptul că ea plânsese, după chipul ușor umflat și roșu. Părul îi stătea în neorânduială, iar cel mai probabil o durea capul, căci se încrunta cam des.
—Cum de te-ai îmbătat de la un pahar? Vru să știe, pentru că el fusese cel care îi oferise un pahar cu vin, pe care ea îl băuse rapid fără a mânca.
—N-am mai băut niciodată, mărturisi ea, cu vocea tremurândă. Edward păru sceptic, prima dată, dar apoi își dădu seama că nu mințea, așa că oftă și o luă în brațe.
—Ce mă fac eu cu tine, Margo, fată! O sărută ușor pe păr, iar ea nu se putu abține să nu îl strângă în brațe, la rândul ei. Pieptul lui era ca o pernă, iar brațele lui o țineau încolăcită de sine aidoma unui șarpe. Întrebarea era cât de veninos putea fi Edward, iar când vorbi, vocea lui reverberă: Hai! Te pun la somn.
L-ar fi urmat, în acel moment, și pe Lună, mai ales că sintagma i se părea al naibii de erotică. Să se culce cu el două zile la rând? Suna satisfăcător, iar ea se întrebă dacă el o spusese cu tentă erotică sau doar creierul ei înțețoșat considera acest îndemn ca fiind un asalt asupra abstinenței sale. Nu voia doar sex, voia de data asta dragoste care să îi intre sub piele și care să îi ajungă o viață, deoarece se părea că trebuia să se îndepărteze rapid de el, nedorind să-l rănească. Alaska suna frumos...
Însă, totul era prea frumos pentru ca acea seară să se încheie cu ei doi, îmbrățișați. Brusc, Margo observă cum un alt bărbat intră în toaleta doamnelor, părândui-se extrem de cunoscut după chipul neacoperit, unul care scoase un pistol și care îl și aținti asupra lui Edward. Era îmbrăcat în negru și arăta extrem de transpirat. Nu mai avu timp să strige, brațele tremurându-i prea tare, arătătorul bărbatului apăsând prea repede pe trăgaci, ci doar îl împinse pe Edward, cu toată forța sa, trântindu-l la pământ. Glonțul trecu milimetric de capul ei, iar mârâitul pe care atacatorul îl scoase nu suna deloc bine.
Mârâitul acela... Margo se încruntă amintindu-și parcă de acea voce, iar puse laolală elementele de recunoaștere îi indicau o singură persoană:
—Fred? Făcu ea, parcă asigurându-se că ce auzea era adevărat. Tu ești?
Chipul răutăcios al fostului său iubit se ivi, fără măcar să încerce să-l ascundă. Edward căzuse rău, iar piciorul pe care îl primi nu îl ajută deloc să se ridice. Fred profită de situașie și se apropie de ea, strângând din dinți.
—Cine credeai că a angajat-o pe Geraldine? Începu el dialogul ce nu se dorea amiabil. Margo își aminti detaliile spuse de Edward despre falsitatea ultimului ei angajator, iar acum bănuielile erau clarificate prin această întrebare, fapt pentru care ea nu trebui să mai răspundă retoricii. Alese să adreseze la rândul său o întrebare ce o măcina:
—De ce? Zâmbetul machiavelic de pe chipul tipului cu care se culcase cândva era aproape de nerecunoscut, ochii lui privind-o cu o ură imposibil de descris, iar răsuflarea lui caldă atingându-i pieptul.
—Știam că ceva nu este în regulă cu tine. Lipseai de-acasă, iar când m-am uitat pe vechile reviste am găsit o asemănare a trupului femeii ce agăța bărbați însurați și al tău. Iar apoi, m-am convins...
Se apropie de ea, extrem de calm, și fără ca măcar să fie pe fază, o apucă de gât, dorind să o sugrume.
—Iar acum ești cu el. Poți fi mai infamă de-atât? Nu avea nimic spre apărarea ei, brațul ce i se încolăcea în jurul gâtului privându-i creirul de aer. Nu îl știuse niciodată atât de puternic, iar ea își dădu seama că nu îl cunoscuse niciodată pe Fred, cum acesta nu o cunoștea deloc pe ea.
—Fred... făcu ea încercând să-i dezlipească degetele de gâtul ei, într-o încercare inutilă. Observă cum Edward se ridică de jos, alcool-ul începând a se evapora sub influența fricii, așa că îl lovi în zona care îl durea cel mai tare pentru a câștiga timp, făcându-l să se îndoaie de spat, trimițându-l în gura lupului, Edward apucându-l de ceafă. Setea cu care cel rănit îl lovi pe fostul ei iubit fu dureros de privit, dar prea târziu pentru a-și feri chipul, observând prea bine grimasa ce învăluia fața lui Edward. La urma urmei, ea ști cât de tare lovea Hook. Fred se prăbuși, nasul începând a-i sângera.
Exact atunci o chelneriță intră pe ușa toaletei și țipă când văzu scena.
—Cheamă poliția, îi zise Edward, iar femeia dădu din cap, afirmativ, cu ochii mari, extrem de speriată. Bărbatul se aplecă peste Fred, prinzându-l de bluză. Trebuie să trimitem un ucigaș în spatele gratiilor. Și crede-mă, șopti periculos, vei sta mult acolo, mai ales că ai încercat să o omori de două ori aceași persoană.
—Ce... ce tot spui acolo? Întrebă Fred, deabia mișcându-și buzele ce începeau să se umfle. Am aflat că e în Livingstone din ziar... e peste tot, încercă să gesticuleze, dar genunchiul lui Edward era așezat pe brațul său... asta e prima dată când vin după ea, explică și căzu la loc, îndurerat de carnea tumefiată de Edward.
Bărbatul rămase șocat, privind spre Margo care de-abia se mai ținea pe picioare. Nu își putea da seama dacă era din cauza alcool-ului sau a insuficienței de oxigen pe care o suferise creierul ei când Fred încercase să o ștranguleze, iar asta îl îngrijora mai tare ca declarația fostului ei iubit.
Capitol editat (1) --> 2396