- Asta e propunerea voastra? (A/N am omis intentionat sa va scriu si voua ideea baietilor, va trebui sa asteptati si sa vedeti ;-) ) am intrebat eu ridicand din spranceana si fara sa ii las sa imi raspunda. Ati uitat cum mi-ati propus si acum ceva timp sa particip la planul vostru ''maret'' si s-a ajuns unde s-a ajuns?
Carter, Will si Tyler s-au privit tacuti unul pe altul comunicand intr-un fel cu privirile. Doar Jace isi avea privirea atintita asupra mea, asa cum ramasese in ultimele zece minute. Aveam sentimentul ca mai avea sa imi spuna ceva, dar aveam sa astept pana cand ramaneam singuri.
Tyler si-a dres glasul asa cum face cineva ce urmeaza sa ofere un discurs.
- Riva, stim ca ceea ce iti cerem- s-a corectat repede- propunem nu pare deloc in regula tinand cont de ce s-a intamplat ultima data si-
I-am facut semn cu mana sa se opreasca.
- Dati-mi un singur motiv pentru care sa nu va refuz.
Nimeni nu a spus nimic pentru cateva secunde, dar simteam un cearsaf de tensiune aruncat peste noi si oricine putea in momentele alea sa vina si sa bage foarfeca in el.
Tyler il privea pe Jace de parca astepta sa spuna si el ceva. Jace ii inapoia priviri pline de subintelesuri pe care probabil eu nu le voi intelege vreodata . Si-a inclestat maxilarul si asta mi-a distras pentru o secunda atentia.
That jawline though... (A/N Cum sa pun asta in romana? lol)
Ochii lui i-au fixat pe ai mei. Mai avea vreun rost sa ma prefac ca nu ma holbam? Pana la urma si el facuse asta mai devreme.
Mi-am dres glasul punand paharul rece si gol de cafea pe masuta din fata.
- Deci? N-aveti de gand sa imi raspundeti, nu? Pentru ca nu exista niciun motiv care m-ar face sa-
I-am simtit mana lui Jace strangand-o pe a mea, ceea ce m-a facut sa las fraza neterminata, imprastiindu-se in aer ca particulele acelea invizibile de praf.
L-am privit pe Jace.
Apoi pe cei trei baieti care devenisera dintr-o data incredibil de tacuti.
Apoi m-am uitat la cuplul in varsta din fata noastra care se pregatea sa se ridice de pe scaune inca tinandu-se de mana.
Ai naibii. Motivul lor era Jace! Nu e asta santaj emotional sau ceva? Ei chiar cred ca as face asta pentru Jace?
Am oftat.
- Okay. Ma bag.
*
Dupa ce baietii mi-au explicat inca o data ideea lor ''mareata'', am primit un mesaj de la mama. Socul ca femeia aceea isi mai amintea inca de mine a disparut dupa zece secunde si indiferent cat de mult voiam sa mai stau in cafeneaua aceea si sa ajung sa vorbesc cu Jace intre patru ochi, eram in momentul acela mult mai nedumerita de mesajul de la mama decat de ochii lui Jace care imi trimiteau mesaje scrise cu cerneala invizibila.
Vino acasa. Trebuie sa vorbim.
Mesajul era scurt si la obiect asa cum fusese si mama in ultimul timp cu mine. Si in timp ce imi luam ramas-bun de la baieti cu o ultima privire rugatoare de-a lui Jace si un zambet de imi-pare-rau-ca-nu-pot-ramane de al meu, am iesit din local si am pornit pe drum spre casa, incercand sa-mi amintesc indicatiile lui Tyler.
Se oferise sa ma duca el cu masina, dar l-am refuzat. Mama nu precizase sa ma grabesc, asa ca aveam de gand sa profit de minutele acelea in care poate puteam sa imi ordonez cumva gandurile.
Am lasat deoparte tot ceea ce s-a intamplat azi cu Jace, Will, Carter si Tyler. Aveam destul timp sa ma gandesc la ei. Am incercat in schimb sa imi amintesc ce s-a mai intamplat cu mama. Mi-aduceam aminte cum tata a plecat, cum ei divorteaza si cum mama si-a gasit deja pe cineva. Gandurile m-au dus la mama lui Bethany si la tata...
In timp ce casele treceau pe langa mine, ma gandeam in tacere cum o singura decizie facuta la un anumit moment dat, poate schimba totul.
M-am gandit cum drama de la scoala din ultimele saptamani nu s-ar fi intamplat daca nu as fi spus in ziua aceea da la planul baietilor.
M-am gandit cum decizia tatei ca merita sa iroseasca 20 de ani de casnicie cu mama a meritat in schimbul mamei unei alte fete, unui alt copil al carui tata poate stia sau nu de ce face sotia sa pe la spatele lui.
Poate ca Bethany nu e cea mai draguta persoana din lume, dar asta nu insemna ca ma bucuram de ceea ce i se intampla. Treceam prin acelasi lucru, pana la urma.
Am ajuns in fata casei fara sa-mi dau seama. Am intrat inauntru fara sa-mi aud pasii apasand pe podea, pentru ca in momentul cand am zarit paltonul tatei pe care l-as fi recunoscut dintr-o mie, doar eu eram cea care l-a ajutat sa-l aleaga, singurul lucru pe care-l mai puteam auzi erau bataile rapide ale inimii mele.
Era ca si cum cineva transformase pieptul meu intr-o toba si acum dadea incontinuu cu batul in ea ca in cantecele acelea indiene tribale.
Bum bum bum bum BUM!
Cand vocile din living mi-au ajuns intr-un final la urechi, primele sunete pe care le-am auzit au fost cuvintele mamei. Dure, aspre, spuse in graba si care nu lasau loc de contraziceri. Am auzit vocea ragusita a tatei si felul cum vorbele lui pareau docile si invaluite intr-un calm prefacut.
Mi-am dres glasul cand am ajuns in cadrul usii pentru a le atrage atentia celor doi, iar cand privirile lor s-au ridicat catre mine, pareau ca doi copii prinsi copiind la vreun test.
Iar dintr-un motiv anume, asta ma infuria pe moment ce ei prelungeau tacerea ca pe jeleu.
Dar si ala se rupe la un moment dat.
- Scumpo...
Tata s-a ridicat in picioare si odata cu el, mama nu a ezitat nicio clipa sa il imite.
Niciunul nu s-a apropiat de mine, desi o vedeam pe mama abtinandu-se sa faca pasi spre mine.
Le-am curmat suferinta si m-am apropiat eu de ei. Aveam o presimtire despre ce aveau ei sa imi spuna, dar ei nu aveau niciun habar ca eu deja stiam.
Prefa-te surprinsa, Riva. De cate ori traiesti momente ca astea cu parintii tai?
Imi venea sa pufnesc la propriile-mi ganduri.
Eu una speram ca niciodata.
Mama i-a aruncat o privire lui tata si am inteles ca el era cel care ar fi trebuit sa imi spuna. Destul de corect.
- Scumpo...stii deja ca mama ta si cu mine...nu mai... am vrea-
- Divort.
Nu era tocmai o intrebare din partea mea, ci mai mult o afirmatie. Le-am privit chipurile surprinse ale amandurora.
- Pai...
Am oftat in timp ce tata incerca sa isi justifice decizia . Mama tacea si privea podeaua. Ma intrebam daca ea si domnul Banks, seful acela al ei, mai erau impreuna si daca tata stia de el. Apoi ma intrebam daca mama stia ca tata a inselat-o.
Cand s-a asternut linistea in camera, am realizat ca tata se oprise din vorbit. Sincer, in momentul acela chiar nu voiam sa le aud explicatiile. Voiam sa uit detaliile si sa ma focusez pe ideea principala. Asa, cand aveam sa plang noaptea despre asta, nu puteam sa mai pun paie pe foc amintindu-mi de ce?-uri si cum?-uri.
Mama si-a dres glasul si cu privirea ei rece si-a inceput propriile justificari.
- Riva, dupa cum stii si dupa cum si tatal tau stie, eu ma vad deja cu cineva-
La asta, tata a tresarit dar n-a zis nimic.
-...stiu ca tu esti destul de mare sa intelegi si amanadoi stim ca te-am crescut sa fii intelegatoare si responsabila, asa ca ne asteptam sa nu reactionezi copilareste-
Oare cat timp putea sa turuiasca?
- Divortul va fi scurt si rapid pentru ca amandoi suntem de acord si-
Oare ea stia de tata si mama lui Bethany?
-...vei sta cu mine, iar tatal tau te va vizita in vacante, poate de sarbatori, cand vei dori si cand el va avea timp-
Urechile mele ascultau cu intreruperi ceea ce pareau sa fie cuvintele invatate si repetate ale mamei si ma intrebam cand s-au putut intampla toate astea asa rapid? Cum? De ce era totul diferit de parca m-as fi trezit in vreun univers paralel?
Cum am trecut de la fata invizibila cu parinti normali si fericiti la asta?
Viata mea nu era perfecta inainte. Nici acum, evident nu era. Ma intrebam de ce asteptam vreodata sa fie?
- Riva? Riva, ne-asculti? Vorbim cu tine!
Tonul mamei mi-a rupt firul gandurilor cam la fel de rapid cum ai taia cu foarfeca un fir de ata de pe tricou.
- Va ascult.
- Nu ai spus nimic pana acum, scumpo, vocea tatei imi amintea de noptile cand aveam cosmaruri, iar el venea la mine in camera, imi vorbea pe tonul acela si ma linistea.
Dar asta se intampla cand aveam sapte ani. Si a trecut mult prea mult timp de atunci.
- Va inteleg decizia.
Nu imi recunosteam vocea, dar nu stiam daca era din cauza ca ma concentram pe cat de tare voiam sa ies din situatia asta si nu mai eram atenta la nimic sau pentru ca ma podideau lacrimile.
Probabil ca putin din amandoua.
Mi-am privit tatal - persoana pe care am admirat-o intotdeauna - si m-am intrebat cum a putut sa faca ceea ce a facut?
Mi-am privit mama si m-am intrebat daca stie, daca e bine. M-am intrebat de ce simt in ultima vreme, mai mult ca de obicei, raceala asta pe care mi-o arunca in valuri.
- Esti fiica noastra, scumpo si te iubim. Tocmai de aceea nu vrem ca decizia noastra sa nu te afecteze-
Vorbele tatei au fost intrerupte de telefonul mamei care incepuse sa sune. Ea a privit ecranul si a cu o usoara incruntare pe chip, a raspuns:
- Alo. Da, eu sunt. Buna seara. Poftim?
O pauza lunga, unde mama asculta ceea ce spunea persoana de la celalalt capat si dintr-o data, privirea ei s-a atintit asupra mea ca ace minuscule de gheata.
- Inteleg. Desigur, nu, nu o sa se mai repete, voi vorbi cu ea. Cu siguranta. Va multumesc. O seara buna si dumneavoastra!
A incheiat apelul, iar tata a privit-o nedumerit pentru o secunda, dar ea si-a deschis gura inainte sa poate el intreba ceva.
- Riva Moon, unde ai fost azi, pot sa stiu si eu? Pentru ca aparent la scoala, nu.
A pus atat de mult accentul pe ultimul cuvant, incat am tresarit. Sigur, parintii mei mi-au mai tinut prelegeri inainte, dar de cele mai multe ori, ei nu sunt acasa si nu considera greselile mele suficient de mari incat sa ma certe.
Acum, insa, stiam ca voi avea parte de un spectacol.
- Ce vrea sa spuna mama ta cu asta, domnisoara? Unde-
Ok, si aici am rupt legatura.
Nu e aceeasi fraza iar si iar la fiecare parinte cu ''nu asa te-am crescut''? Ce rost avea sa-i ascult? Stiam ce vor zice.
- Domnisoara, nu ai de gand sa spui nimic? De cand ai devenit asa rebela? Te-ai inhaitat cu cine nu trebuia la scoala, asa-i? De cand-
- Exact, tata, l-am intrerupt pana sa imi dau seama ce fac si vocea mea monotona urca din ce in ce mai mult.
Voiau sa transforme asta intr-o cearta? Fie.
Puteau sa aleaga sa vorbim, nu sa tipam, dar aparent, doar alegeri gresite se fac in casa asta.
- Nu ai avea cum sa raspunzi de cand pentru ca nu ai mai fost pe acasa de saptamani, nu mi-ai raspuns la telefon sau macar sa te deranjezi sa-mi trimiti un mesaj amarat. Pur si simplu ai plecat.
Tata ma privea uimit de parca nu se astepta niciodata ca fata lui sa aiba gura sa se apere. Dar el nu avea oricum de unde sa stie. Nu mai purtasem o discutie completa cu el de ani.
- Iar tu, mama, vii aici cu noul tau iubit si mi-l bagi pe gat de parca trebuie sa il accept, de parca tu si tata sunteti deja divortati de ani! Vreau sa fii fericita mama. Si tu la fel, tata. Dar nu stiu cum va asteptati sa va iau in serios sfaturile ''parintesti'' cand in ultimii trei ani, parca nici n-am locuit in aceeasi casa! Ma simt de parca nu va mai cunosc!
Mama a vrut sa spuna ceva, dar era tot randul meu. A vorbit destul pana acum.
- Tu, mama. Iubit? Tata...
M-am oprit si l-am privit in ochi.
Spune-o, Riva.
Nu, as regreta mai tarziu. Sunt doar nervoasa. Nu vreau sa ranesc pe nimeni. Poate mama nici nu stie.
E mai bine sa stie.
- ...Bethany...
Era un ocol. Incercam sa-i vad reactia lui tata. Si am vazut-o. Tresarirea. Frica din ochii lui.
Mama nu stia.
Tata ma ruga din ochi sa nu scot vreun cuvant, in timp ce mama se uita nedumerita la mine pentru ca de ce ar rosti fiica ei numele unei alte colege in timpul unei certe in familie?
Mama nu era proasta. Stiam ca il suspecta pe tata de ceva timp, iar cand l-am vazut acum cateva saptamani cu femeia aceea, am realizat si eu ca avea motive.
Si-atunci daca eu ii confirmam suspiciunile ei, poate ca nu ar fi primit vestea atat de rau? Poate se astepta la ea.
Sau poate ca asa ar fi dat impresia, iar eu as fi cea care i-ar frange inima propriei mame. Poate ca e mai bine sa nu stie. Poate ca in timp, o sa uite, o sa fie fericita cu domnul Banks sau cu orice alt barbat pe care il gaseste si intr-o zi, cand depanam amintiri pe canapea, pot sa o iau de mana, sa o privesc in ochi si sa ii povestesc ceea ce i-am ascuns in adolescenta.
Poate ca ar fi trista un moment, apoi tatal meu vitreg ar aparea, ar saruta-o pe obraz si ne-ar intreba zambitor ce facem, iar mama l-ar privi induiosata si impacata.
Dar in momentul acela, eu imi imaginam un viitor mult prea indepartat, iar in prezentul meu, nimic din ce m-am inchipuit acum, nu parea foarte probabil.
Un lucru totusi i-am transmis tacut lui tata, care ma privea inca inspaimantat.
Nu aveam sa-i dezvalui mamei secretul lui.
Nu inca, cel putin.
*
In timp ce imi priveam tacuta tavanul acum intunecat al camerei mele, ma intrebam de ce atunci cand imi doream cel mai tare sa adorm, nu puteam. Totul in mine era epuizat, dar corpul meu nu voia sa adoarma.
Mintea mea era inca mult prea mult treaza, iar pe pieptul meu simteam ca pasa greutatea a zeci de elefanti cand ma gandeam din nou la ce s-a intamplat azi.
Jace.
Baietii.
Mama si tata.
Mi-am recapatat prietenii macar.
Dar atunci de ce simt ca mi-am pierdut ceva azi cand ma gandesc la parintii mei? De ce simt ca o parte din ce ma lega de ei s-a pierdut? Parintii din memoria mea, din amintirile mele de cand aveam sapte ani s-au pierdut. Iar asta e ceea ce durea cu adevarat.
Faptul ca simteam certitudinea asta taioasa ca ei nu vor mai fi niciodata asa cum ii stiam. Dar cumva, ei se schimbasera de mult, dar tocmai amintirile acestea ma faceau sa ma lipesc inca de gandul ca ei sunt la fel.
Mi-am simtit ochii arzand si i-am inchis numai ca sa simt doua linii fierbinti de apa traversandu-mi obrajii si patandu-mi perna.
Nu e niciodata bine sa-ti gandesti viata la 2 dimineata. E mult prea emotional totul, mult mai profund.
Tocmai de aceea voiam sa adorm.
Am oftat si am decis ca daca aprind lampa, macar asa nu o sa mai plang in intuneric. Speram ca lumina sa imi imprastie putin negreala gandurilor, dar n-a facut decat sa umple camera de o albeata singuratica. Ma uitam in jurul meu de parca cei patru pereti ai camerei mele imi erau necunoscuti. De parca desenul de pe dulap nu era facut de tata si de mine cand aveam 10 ani si declaram ca voiam sa devin artista desi era groaznica la desen.
O amintire cu tata facandu-ma sa zambesc cand mi-a spus cat de frumos desenasem gradina in desenul acela, desi era oribila pentru ca aveam zece ani si zero talent, m-a facut sa ma frec la ochi de umezeala atat de tare incat eram sigura ca aratam de parca eram pe droguri.
M-am ridicat din pat si am rupt desenul de pe dulap, lasand hartia sa cada in bucatele pe podea. Persoanele din ea nu mai existau, asa ca ce rost avea? Am privit ramele de pe pereti cu fotografii cu o fetita si mama ei la plaja, apoi cu ea si tatal ei in parc.
Imi simteam capul greu ca un bolovan si picioarele amortite, dar cumva am ajuns in fata fotografiilor si le-am lasat sa cada si ele pe podea.
Sticlele ramelor s-au crapat aproape la fel de usor ca mine. Iar in momentul acela, am simtit cum genunchii mi-au aterizat dureros pe podea, iar cu parul acoperindu-mi fata ca un voal si cu privirea atintita la ramele de pe jos, aratam de parca ingenunchiasem la mormantul cuiva.
Si da, probabil ca cineva, ceva, chiar daca nu fizic, ci spiritual, murise.
Iar eu priveam exact la cadavrul a ce mai ramasese din familia pe care fetita din poze o stia.
Nu stiu cat timp trecuse de cand statusem fixa pe podea, dar s-a auzit cum fereastra mea s-a deschis, iar pasii cuiva au inaintat spre mine. As fi tresait. Trebuia sa ma intorc. Mi-am adus aminte de telefonul care nu inceta sa sune acum cateva ore si la mesajele care imi apareau pe ecran fix inainte de-al inchide.
- Riv...
Vocea lui era calma, prudenta si familiara si m-am gandit cat de diferita imi parea fata de prima data cand am auzit-o. Pentru ca acum simteam ceea ce vrea sa imi spuna dinainte de a o face.
Pentru ca il simteam pe Jace mai aproape decat simteam pe oricine.
Pentru ca atunci cand privirea lui a privit mizeria din jur, pentru ca sunt sigura ca a privit-o, iar apoi s-a mutat pe dezastrul care eram eu, nu a spus nimic.
Pentru ca Jace nu avea nevoie sa imi spuna ceva, iar eu nu aveam nevoie sa ascult.
Bratele lui mi-au cuprins talia si m-au ridicat de pe podea. M-au purtat pana in pat ca pe o papusa din portelan, da nu am protestat. Nu l-am oprit cand s-a asezat langa mine si m-a cuprins din nou cu bratele. Nu l-am intrebat de ce a venit la ora asta si nu l-am intrebat pentru ce a venit aici.
Bratul drept al lui imi servea drept spatar in timp ce imi tineam picioarele la piep, privind vanataia de pe genunchi de cand ma aruncasem mai devreme pe podea.
El ma privea in schimb doar pe mine. Isi trecea degetele prin parul meu ravasit si imi stergea ultimele spatii umede de pe fata.
Cand m-am lasat pe pieptul lui si i-am simtit bataile inimii, am gasit acelasi ritm care batea si in al meu. Si atunci cum puteam sa nu remarc ca in tot dezastrul asta castigasem totusi ceva?
Mi-am inchis ochii si am inspirat adanc parfumul lui Jace. Mirosea a ploi de vara si ciocolata cu menta, tot ceea ce mintea mea de 3 dimineata putea distinge.
Dar cumva, lumina lampii nu mai parea asa singuratica si ochii mei nu mai ardeau de lacrimi, ci de somn. Iar cand bratul lui Jace s-a intins ca sa lase camera din nou in intuneric, mintea mea nu mai fugea in cercuri, ci statea si ea asa incolacita in bratele lui Jace.
Ma intrebam cum e posibil ca totul sa para atat de normal in momentele acelea.
Era 3 dimineata, iar dulapului din fata patului meu ii lipsea ceva. Am privit ramasite de hartie de pe podea si ma gandeam ca o sa trebuiasca sa fac curat dimineata.
Ma gandeam ce cauta un baiat ca Jace la mine in dormitor la ora asta si ma intrebam de ce l-am lasat sa stea.
Ochii mi se inchideau, dar nu voiam sa ii inchid pana nu ii auzeam vocea. Voiam sa ma asigur ca nu visam, ca mintea mea obosita nu imi juca feste si nu aveam sa ma trezesc dimineata dormind pe podea langa rame de fotografii sparte.
- Jace...
I-am soptit numele asteptandu-ma sa aud tacerea ca raspuns.
- Printesa.
- Mirosi a ciocolata.
Am adormit inainte sa ii aud raspunsuL.
A/N Heey! Voiam doar sa explic cateva lucruri la toata scena cu Riva si divortul. Unii ar crede ca poate exagereaza, dar fiecare om e diferit si reactioneaza diferit. Iar Riva e pur si simplu acel gen de persoana care reactioneaza asa. Plus ca era 2 dimineata si cred ca toata lumea ce mai emotionala atunci :-)
Ok, pareri?
Vreun vot pentru ca e 1 jumate dimineata si scriu la capitolul asta de la 22:00 eh eh ? soz e prea tarziu/devreme sa functionez.
Pe data viitoare!