Aştept ca Christian să plece şi o amețeală mă cuprinde. Fac contact cu podeaua şi închid ochii.
* Christian
Ies din camera lui Aimee şi după cateva secunde dau nas în nas cu Martha.
- M-ai speriat îngrozitor.
- Eşti bine?
- Da. Ce faci cu pastilele alea?
- Mi le-a cerut doamna Aimee.
- Se simte rău?
- Nu am vrut să te anunț ca să nu te sperii, dar cred că soția ta are ceva.
- De ce ai crede asta?
- În ultimele zile nu s-a simțit prea bine. Nu mănâncă mai deloc.
- Aşa a făcut şi când a venit.
- Eu mi-am spus doar părerea. Acum trebuie să-i duc pastilele.
......................................................
Simt un miros de tărie şi deschid ochii. O găsesc pe Martha lângă mine foarte speriată. Mă ajută să mă ridic de jos şi să mă așez pe pat.
- Iar ați leșinat doamnă Aimee. Trebuie să mergeți la un doctor.
- Sunt bine. Nu este nevoie Martha.
- Dar doamnă...
- Niciun dar. Să nu-i spui nimic lui Christian de asta.
- Dar...
- Martha...
- Nu-i voi spune nimic.
- Dă-mi pastilele alea.
- Poftiți.
Iau pastilele şi după mă întind în pat. Senzația de rău încă nu a încetat şi trebuie să aştept să-mi treacă. Îmi întorc privirea spre tava de mâncare de pe măsuță şi fără să mai aştept sar din pat şi mă duc la baie. Trag apa şi mă duc în fața oglinzii. Mă spăl pe dinți şi după pe față. Eram foarte palidă şi tot nu puteam să-mi dau seama ce am.
Uşa se deschide şi intră mătușa mea. Mă privește şi vine lângă mine.
- Aimee... Uite în ce hal arăți. Eşti bine?
- Da... Nu mi-a priit bine mâncarea. Asta este tot.
- Vrei să mergi la un doctor?
- Sunt bine.
- Dacă spui tu.
- De ce ai venit?
- Cred că mă voi întoarce acasă.
- Deja?
- Ştii că nu-mi place să-l las pe tatăl tău singur prea mult timp.
- Cum dorești. Şi când pleci?
- La sfârșitul săptămânii.
- Aşa devreme?
- Atmosfera în casă este cam tensionată. Mă simt în plus aici. Voi pleca cu Abigail. Vine şoferul după ea.
- Voi rămâne singură.
- Îl ai pe Christian, Aimee. Are el un caracter dificil, dar mi-a demonstrat că te iubește. A venit momentul să alegi, ori Luis, ori Christian. Decide-te cât mai repede până a nu se afla adevărul.
- Ştiu că trebuie să fac asta.
- Fă-o cât mai repede. Este spre binele tău.
...
După ce îmi iau rămas de la mătușa mea mă duc spre Abigail. O iau în brațe şi o strâng tare. O iau de mâini şi o privesc în ochi.
- De ce te uiți aşa la mine?
- Ai o sclipire aparte în ochi.
- Eu zic că este aceiaşi.
- Să vorbim cu adevărul. Câte zile ți-a întârziat?
- Ce?
- Nu sunt proastă, Aimee. Nu mănânci, ai stări de amețeală, leşini, verşi. Sunt sigură că ești însărcinată.
- Vorbește mai încet.
- Deci este adevărat.
- Nu ştiu sigur. Am vrut să mai aştept încă câteva zile, dar este posibil să fie adevărat. Am avut o întârziere şi la cum sunt am crezut că este ca oricare altă dată. Vorbim de două luni.
- Îți voi trimite un test de sarcină ca să fii sigură.
- Mulțumesc.
- Te-ai gândit ce s-ar întâmpla dacă chiar aștepți un copil?
- Ar fi cea mai frumoasă veste pe care aş fi putut să o primesc.
- Dacă este adevărat va trebui să alegi.
- Ştiu asta. Mă gândesc de o săptămână la ea.
- Şi?
- Nu contează ce spune testul. Îi voi cere lui Luis să plece.
- Eşti sigură că vrei să faci asta?
- Încă țin la el, dar trebuie să accept adevărul.
- Că eşti lipită de Christian pentru totdeauna?
- Că încep să mă îndrăgostesc de Christian.
- Aimee...
- Nu stiu cum s-a întâmplat. Eu sunt cea mai surprinsă.
- Doamnă trebuie să plecăm.
Spune șoferul lui Abigail şi îmi iau rămas bun de la prietena mea.
- Ai grijă.
- Aşa voi face.
Mașina se îndepărtează şi intru în casă. Acum am rămas ca înainte, doar eu cu Christian. Dacă chiar este adevărat că aştept un copil sunt tare curioasă ce față va face când îi voi spune asta. Mă întâlnesc cu Luis spunându-mi că vrea să vorbim. Intrăm în birou şi închide uşa.
- Pot să ştiu ce ai?
- Vreau să pleci de la fermă.
- Ce?
- Este cel mai bine pentru amândoi.
- Să renunț la femeia iubită crezi că este o decizie oarecare? Ce te-a apucat? Acum câteva zile erai dispusă să pleci. Ce se întâmplă cu tine?
- Am acceptat faptul că sunt prinsă în acest loc. Nu vreau să plec.
- Nu pot să cred ce aud. Tu chiar vorbeşti serios?
- Niciodată nu am vorbit mai serios ca acum. Vreau să pleci şi cât mai curând.
- Chiar asta îți dorești?
- E cel mai bine.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare. Chiar asta îți dorești?
- Ştii bine că nu-mi doresc asta. Dar este cel mai bine ca tu să pleci. Christian este din ce în ce mai aproape de adevăr. Deja i-a cerut o poză cu tine lui Willy. Dacă află că tu eşti Luis, este dispus de orice şi nu pot permite ca niciunul din voi să iasă rănit.
- Îți pasă de el?
- Nu vreau ca niciunul din voi să iasă rănit. Nu mi-aş ierta niciodată acest lucru.
- Pentru cine îți este mai teamă, pentru mine sau pentru el?
- Pentru amândoi.
- Răspunde-mi la o întrebare. Îl iubești?
Mă privește cu nişte ochi mari așteptând un răspuns. Trag o gură de aer în piept şi îi spun:
- Încep să mă îndrăgostesc de Christian.
- Nu.. Spune-mi că nu este adevărat. Spune-mi.
Țipă la mine şi pot să observ că îl doare. Nu am vrut să-l mai mint. M-am săturat de minciuni.
- Aş vrea să nu fie adevărat. Dar aşa este.
- Şi pentru mine ce simți?
- Ştii foarte bine ce simt. Te iubesc.
- Aşa cum îl iubești pe el? Vrei să-i las cale liberă?
- Vreau să evit o tragedie.