Căsătorie aranjată

51. Trăiește

Mă uit la el şi el la mine şi nu ştiu ce să fac. Mă privește lung şi pot oberva pe fața lui lacrimi imense ce cad pe obraji. Se retrage uşor după colț şi fug după el. Nu ştiu de ce o fac, dar trebuie să îl am în fața mea să cred că el este chiar aici. Dau colțul, dar trotuarul era pustiu. Câteva lacrimi se adună în ochii mei şi cad ușor.

- Nu poți fi tu. E imposibil.

* Christian

Îmi zăresc iubirea în fața firmei mele. Era atât de frumoasă. Stă lângă maşină așteptând parcă pe cineva. Mă apropii ușor către ea, dar începe să se deplaseze. Mă uit mai atent şi văd cum se refugiază în brațele altui barbat.

- Ce naiba?

După ce se desprinde din îmbrățișare şi sărut, privirea sa face contact cu a mea. O privesc lung şi nu-mi pot stăpâni lacrimile. Femeia pe care o iubesc a găsit altul în tot acest timp cât eu am fost în comă. Este fericită. Este fericită alături de altul. Mă retrag ușor şi măresc pasul când o văd venind spre mine. Nu sunt în stare să o privesc în ochi. Nu o pot privi în ochi.

......................................................

Giuliano vine lângă mine şi mă prinde de mână. Mă uit în ochii săi şi se încruntă.

- Pe cine ai văzut?
- Am avut impresia că l-am văzut pe...
- Pe Christian?

Se uită la mine şi vede că nu dau nici un răspuns.

- Nu pot să cred una ca asta. Tipul ăla este mort pentru numele lui Dumnezeu.
- Nu țipa.
- Păi ce vrei să fac? Christian este mort. Trebuie să înțelegi asta.
- Şi dacă nu este mort?
- Poftim?
- Eduard a descoperit că trupul găsit pe plajă nu era a lui Christian. Ei încă speră să fie în viață.
- Când s-a întâmplat asta?
- În ziua nunții.
- Au găsit ceva?
- Nimic.
- Au trecut opt ani. Nu poate fi în viață.
- Ştiu asta.
- Atunci de ce îți faci griji? Eu te iubesc Aimee, însă nu pot trăi aşa. Ai de ales între mine şi fantoma lui.
- Ştii cât de important a fost în viața mea. Nu mă poți pune să aleg. Este tatăl copiilor mei.
- Dar nu este în viață. M-am săturat ca eu să fiu pe locul doi. Eu plec.
- Giuliano...
- Am nevoie să fiu singur.

Trag aer în piept şi merg spre maşină. Urc în ea şi plec spre copii. Ajung şi cei doi vin spre mine.

- Ai întârziat. Am crezut că ai uitat de noi.
- Cum să uit de voi? Asta niciodată. Am avut puțină treabă. Haideți în maşină. Bunica voastră ne așteaptă.

Le deschid uşa şi aştept să intre. Mă uit în jur şi din nou văd aceeaşi persoană ascunzându-se după un copac. Nu ştiu cine este, dar asemănarea sa cu Christian este mult prea mare. Dar nu poate fi el. Spencer m-ar fi anunțat. Închid uşa şi urc în maşină. Pornesc şi când trec pe lângă acel copac nu văd pe nimeni.

- Sigur încep să o iau razna.

* Christian

O urmăresc pe Aimee şi ajung la o şcoală. Doi copii deja mărișori vin spre ea şi câteva lacrimi se adună în ochii mei. Copii mei erau aşa de mari şi frumoși. Valentin este un băiețel frumos şi cu trăsăturile mele, iar cea mică este o prințesă adevărată. Acum înțeleg de ce spunea fratele meu ca este cea mai frumoasă fetiță din lume. Seamănă leit cu Aimee. Se uită prin jur şi mă punctează cu privirea. Mă retrag repede să nu fiu văzut şi privesc cum maşina se îndepărtează de mine.

Ajung acasă şi o găsesc pe sora mea stând pe canapea şi uitându-se la nişte poze.

- Hei...

Mă duc lângă ea şi mă așez jos.

- Are pe altul.
- Ce?
- Aimee a găsit pe altcineva. Era fericită. Nici nu am putut să mă apropii de ea.
- Îmi imaginez cum te simți. Să ştii că femeia pe care o iubești s-a îndrăgostit de fostul tău inamic.
- Despre ce vorbești?
- Giuliano este soțul lui Aimee?
- Giuliano? Sunt căsătoriți? Ce glumă e şi asta?
- Nu este nici o glumă. S-au căsătorit în ziua în care creierul tău a început să funcționeze.
- Ăsta sigur este un coșmar.
- Este adevărul.
- De ce m-am trezit dacă nimic nu este la fel? Mai bine muream în acel accident.
- Nu spune asta.

Mă ridic de pe canapea şi simt cum totul se învârte cu mine. Fac contact cu podeaua şi închid ochii.

Sunt într-un loc obscur singur şi plin de teamă. Stau cu capul în pământ de parcă îmi este frică să ridic privirea. Sunt doar eu şi cu imaginația mea. Vreau să mă ridic şi să plec, dar ceva mă ține blocat aici jos. Îmi aud numele şi încerc să îmi dau seama cine este.

- Ridică-te. Christian, a venit momentul să te întorci.

Prind mâna care stă întinsă în fața mea şi mă ridic de jos. Dintr-o dată totul devine alb şi totul începe să prindă culoare. Acum totul este verde şi cerul albastru.

- Abigail?
- Eu sunt destinată să plec, tu acum trebuie să te întorci. A venit momentul să îți ocupi locul.
- Unde pleci?
- Departe. Într-o zi ne vom regăsi. Îți promit.

Mâinile noastre se despart şi Abigail se îndepărtează încet de mine. O pierd din vizor şi spun:

- Unde sunt? Nu mă lăsa singur. Abigail...

......................................................

Ajung în fața casei de pe plajă şi aud țipete venind dinăuntru. Deschid uşa şi o găsesc pe Spencer jos lângă o siluetă. Mă apropii mai mult pentru a o ajuta şi mă opresc brusc când văd că acea persoană seamănă leit cu Christian.

- Ajută-mă.
- Christian? Cum poate fi el dacă...
- Îți explic mai târziu. Acum ajută-mă să-l ridic. A leșinat şi nu ştiu de ce.

Mă apropii mai mult şi cu greu reușesc să mă aplec lângă ei. Să îl am în fața mea viu este ceva ireal. În tot timpul ăsta l-am crezut mort. Ce caută el acum aici?