Formele imperceptibile ale aerului negru
urcau cu balonul viselor în vidul tăcerii,
păsările rătăcite, se agățau de frânghie
și sârma spiritului se încorda în pământ,
la atingerea vântului cald și focului rece,
într-un colț de adevăr zăceau literele prăfuite,
iar curajul era încarcerat în penitenciarul morții
unde fantomele nefericite luptau cu grindina sorții.
Uraganul zăpezilor de lavă a desenat templul
pe care mi-am înșirat mărgelele speranțelor,
tronul de hârtie și-a închis spațiul de sânge,
buruienile fluieră pe scena teatrului perfecțiunii,
în ramele trecutului zac portrete de istorie ratată
și apogeul pânzelor de fericire renaște
prin clinchetul unor clopoței plângăcioși,
minutele vor dezgropa craniul de cristal.