De ce am facut asta?
Mi-am pierdut mintile?
- Ok, calmeaza-te, Riva...ia-o usor. Poate a mintit si nu vine. Poate...poate...
Nu stiam daca respiram greu din cauza tensiunii sau din cauza ca era a zecea tura in jurul camerei pe care o dadusem in ultimul minut.
Nu ma puteam gandi decat la faptul ca in mai putin de zece minute, Jace o sa fie la mine acasa. Iar eu nu stiam nici macar unde e mama sau cand se intoarce.
- Nu...nu se poate intampla asa ceva...
Poate ca m-am grabit trimitand mesajul ala.
Cat de impulsiva am putut sa fiu!
Zgomotul usii de la intrare s-a auzit si jur ca inima mi s-a oprit in loc pentru o secunda.
- Riva, scumpo! Am ceva de vorbit cu tine!!
Vocea mamei m-a facut sa respir usurata, apoi sa ma panichez si mai tare decat acum cinci minute. In niciun caz nu o sa o las pe mama sa il intalneasca pe Jace.
Nu acum, nu asa, nu, nu, nu.
Am deschis usa camerei mele atat de repede incat eram aproape sigura ca mi-am intins vreun muschi si am coborat scarile de parca viata mea depindea de asta.
Picioarele mi-au alunecat pe gresia din bucatarie si mi-am lipit palmele de perete, pana sa intre in contact cu fata mea.
Un ochi invinetit era ultimul lucru de care mai aveam nevoie.
Mi-am ridicat privirea, asteptandu-ma sa o vad pe mama. Eram pregatita sa ii vorbesc, pregatita sa nascocesc orice poveste pe moment si sa sper ca o sa fiu credibila. Dar nu eram nici intr-o mie de ani pregatita sa o gasesc pe mama razand alaturi de...de...
- Oh, scumpo! Acesta este domnul Banks, seful meu.
- Iar, tu trebuie sa fii Riva.
Un barbat inalt, solid, cu parul ca praful de cenusa si imbracat intr-un costum care sunt sigura ca era pe atat de scump pe cat arata, m-a privit in ochi si mi-a zambit.
- Ne-am mai intalnit acum multi ani cand erai doar o copila. Iti mai amintesti?
A inceput sa rada. Ca un bunic care deapana amintiri despre nepotii lui. Apoi mama a inceput si ea sa povesteasca zambind mai larg decat am vazut-o in ultimii ani, despre cum aratam eu la 10 ani.
Mintea mea nu mai inregistra nimic in momentul acela decat rasetul strainului din fata mea, zambetul mamei si mainile lor impreunate.
Spatele meu s-a lovit de ceva rece si abia atunci mi-am dat seama ca ma dadusem inconstient in spate.
- Oh, scumpo. Aveam ceva de vorbit cu tine.
Am inghitit in sec si cu spatele inca lipit de perete, am inceput sa ma indrept spre iesire.
- De fapt, noi aveam ceva de vorbit cu tine.
Simteam nodul din stomac calatorind si oprindu-se in gat.
Mi se facea greata. Aveam nevoie de aer. Aveam nevoie sa ies.
M-am incaltat la intamplare cu niste tenisi innodand probabil sireturile in graba mea.
- Riva, draga, unde-
- Ma-ntorc.
- Riva-
Am deschis usa fix cand o masina neagra, usor familiara a parcat in fata casei. Inima a inceput sa imi bata mai tare si nu eram sigura daca ceea ce mi se scurgea prin vene era adrenalina sa nu.
Am iesit pe usa casei si am grabit pasul spre masina. Farurile erau inca aprinse.
- Riva?
Mama continua sa ma strige din prag, dar nu facea niciun efort sa vina dupa mine. Previzibila ca intotdeauna.
Am deschis portiera si m-am repezit sa imi pun centura, fara sa ma uit la Jace.
Stiam ca el se uita deja la mine.
- Condu.
Mi-am auzit mama strigandu-mi numele inca o data, apoi motorul masinii a prins viata si tot ce am mai vazut prin oglinda a fost mama si omul acela intrand in casa si inchizand usa in urma lor.
Stiti senzatia aceea cand faceti ceva nebunesc si abia in momentul cand ati facut-o deja, incepeti sa va ganditi la lucrul acela?
Pai, dupa cinci minute de tacere, creierul meu isi pusese din nou in miscare rotitele. Imi tineam incordata ochii pe ferestra, desi nu inregistrau nicio imagine.
Nu puteam decat sa aud linistea din jur si bubuitul inimii mele. Obrajii imi ardeau si gatul incepuse sa imi amorteasca, dar nu aveam curajul sa mi-l intorc spre Jace.
- Deci, am ajutat-o cumva pe printesa sa evadeze din castel?
Eram aproape sigura ca ii uitasem vocea in astea doua saptamani, dar imediat dupa ce am auzit-o am recunoscut-o ca si cand asta fusese alarma mea de dimineata in ultimii zece ani.
Am oftat si mi-am frecat putin tamplele, intorcandu-mi intr-un final privirea spre el. Pentru cateva secunde.
- Sa zicem...
Nici macar nu ma puteam gandi la un raspuns. Mesajul meu de mai devreme mi-a reaparut in minte si am simtit temperatura fetei crescandu-mi.
Mi-am dres vocea, apoi, incercand sa nu par stanjenita in totalitate, i-am spus:
- Uite, Jace...
Fata lui s-a intors catre mine pentru o secunda, apoi si-a indreptat din nou privirea spre drum.
- Scuze pentru mesaj. N-am vrut sa sune asa. Uite, poti sa ma duci inapoi oricand. Nu te oblig, nu-
Jace a pus frana atat de brusc, incat m-am oprit in mijlocul propozitiei doar ca sa imi racapat respiratia.
L-am privit de parca o luase razna.
- Ai inebunit? Puteai sa-
- Riv.
Am tacut si l-am lasat sa vorbeasca. A oftat si mi-a luat barbia intre degetele lui ca sa imi intoarca fata spre el.
- Nu ma obligi sa fac nimic. Am venit pentru ca am vrut si dupa ce tocmi am vazut, e clar ca ultimul lucru pe care il vrei e sa te duc inapoi.
Am inghitit in sec, vocea lui aspra, dar fina, fortandu-ma sa tac si sa il ascult mai departe.
- Acum...
Glasul lui a luat dintr-o data o nota de amuzament si privirea lui m-a traversat din cap pana in picioare, facandu-ma sa ma misc stanjenita in scaun.
Abia atunci am realizat ca eu am plecat fara sa ma gandesc ca eram imbracata in hainele in care ma pregateam sa ma culc.
Si apoi am rosit. Din nou.
- Tine. Pune asta pe tine.
S-a intins si a luat de pe bancheta din spate ceva ce semana cu o camasa. Mi-a aruncat-o si am prins-o cu ambele maini, despaturind-o. Era o camasa neagra in carouri rosii. Iar dupa miros, era mai mult ca sigur camasa lui. Nu am stat sa ma gandesc daca a fost sau nu purtata, o parte ciudata din mine dorindu-si ca de fapt chiar sa o fi purtat.
Am pus-o peste maioul alb pe care il aveam si abia cand materialul cald a facut contact cu pielea mea, am realizat cat de frig imi era.
- Problema asta nu mai am cum sa o rezolv, asa ca descurca-te.
Jace a facut semn catre pantalonii mei scurti si am dat rapid din cap.
- E okay, mersi.
A dat si el din cap, apoi a inceput iar sa conduca.
- Unde mergem?
- Tu unde vrei?
Am dat din umeri, privind soseaua intunecata din fata noastra si copacii ce pazeau marginea soselei ca niste naluci.
- Oriunde.
Oricine ar spune ca sa te urci intr-o masina cu baiatul ''rau'' al scolii si sa il lasi sa te duca oriunde vrea el, e o nebunie, dar viata mea a luat in ultima vreme o ruta complet diferita fata de ce aveam eu in plan.
Mai contau cateva curbe pe drum?
Asa ca, mi-am sprijinit spatele de spatarul scaunul si mi-am atintit ochii pe fereastra. Vedeam peisajele trecand pe langa noi, transformadu-se in picturi sterse. Priveam norii de pe cer si luna care aparuse deja.
Si, atunci, in acel moment, nu ma gandeam de ce tata are pe altcineva, cand s-a incurcat mama cu seful ei, nici la temele nefacute de la scoala sau de la balul care se apropia.
Ma gandeam la cat de dragut se intuneca cerul, la cat de linistita ma facea prezenta lui Jace si la cat de mult mi-as fi dorit ca asa sa fie viata mea mereu. O calatorie nesfarsita cu masina.
Sa calatoresc peste tot, sa privesc cum apune soarele, in fiecare noapte intr-un oras diferit.
Si in reveria mea momentana, mi l-am imaginat pe Jace, mi-am inchipuit cum ne trezim in fiecare dimineata si pornim la drum. Mereu in alt loc. Si apuc sa ii vad in fiecare zi acel zambet tipic lui. Pentru ca daca ar fi sa imi lipseasca vreodata ceva, ar fi zambetul lui.
Ne-am imaginat pe Jace si pe mine, plimbandu-ne pe strazi straine, cu mainile impreunate.
Am privit apoi in jos si mi-am vazut palma presata de a lui si degetele lui impletite cu ale mele.
Si nu mi-am dorit niciodata ca un vis sa mi se implineasca mai mult ca atunci.
Trecuse o vreme, iar cerul era deja negru nocturn. Statusem in liniste pana atunci. Masina mergea, iar noi inaintam inca in noapte.
- Cum de n-ai intrebat? vocea mea parea departe, de parca eram la capatul unui tunel.
- Pentru ca stiu ca daca voiai sa vorbesti despre ce s-a intamplat, ai fi vorbit.
Era ciudat sa il aud dand raspunsuri care sa nu fie monosilabice, dar nu era ceva cu care nu m-as fi putut obisnui.
- Mersi.
Poate ca ii multumeam pentru ca ma intelegea sau poate ca nici macar eu nu stiam de ce ii multumeam.
Peste cinci minute, m-am trezit vorbind:
- Tata are pe altcineva.
Mi-am indreptat privirea spre el, dar nu l-am vazut schitand niciun gest, asa ca am continuat:
- S-a mutat de la noi. Mama e incurcata cu seful ei. Nu stiu de cand. Probabil ca...nu, stiu ca o sa divorteze.
Vocea mea suna de parca spuneam povestea a doi straini, nu a parintilor mei.
Mi-am indreptat privirea spre el si l-am auzit atunci vorbind:
- Si? Parintii divorteaza mereu. Ti-e teama ca o sa te ignore de-acum incolo?
Surprinzator, raspunsul lui dur era exact de ce aveam nevoie in acel moment.
- Nu. O faceau deja oricum.
Si-a fixat ochii intr-ai mei si i-a tinut acolo trei secunde lungi, incat simteam ca vede inauntrul meu. Si nu mai aveam nevoie sa spun nimic.
Am invatat ca atunci cand sunt cu Jace, cuvintele devin inutile.
- Si? Unde ma duci? l-am intrebat zambind.
- De fapt am ajuns.
Masina s-a oprit si mi-am mutat privirea pe fereastra, inspectand cladirea imensa si masinile scumpe parcate in jur.
- Ce e locul asta?
- Asta, a zis Jace in timp ce oprea motorul masinii, e unul din locurile unde lucrez.
Ma asteptam la multe, dar nu la asta.
Si-a deschis portiera iesind din masina. Mi-am desfacut centura, grabindu-ma sa il prind din urma. Era deja mult in fata si am alergat usor spre el, prinzandu-l de brat. L-am oprit din mers si l-am intrebat cu rasuflarea intretaiata:
- Stai, asta e momentul cand o sa ma bag singura in probleme?
A ranjit si jur ca am simtit un fior traversandu-mi spatele.
- Asta e momentul..., si-a asezat mainile pe talia mea si m-a tras mai aproape, cand decizi daca..., palma lui mi-a prins obrazul si mi-a ridicat barbia spre el, il lasi pe baiatul ''rau'' sa te bage in probleme.
Varfurile nasurilor ni s-au atins si ii simteam rasuflarea pe buze. Am inspirat o data si eram gata sa ma retrag, sa ii spun sa ma duca inapoi, sa ii spun ca e tarziu.
Dar buzele lui aveau gust de tutun si de menta, iar mainile lui erau calde si stateau lipite de mine. Asa ca l-am lasat sa ma sarute.
Si asta a fost prima mea greseala.
A/N Okay, v-a placut? Nu s-au intamplat multe, daaar in capitolul urmator o sa vedeti unde lucreaza Jace. Eh eh eh ?? ;-)
Votati daca v-a placut si lasati in comentarii sugestii si pareri si orice vreti voi :-)