-Accept. a răspuns imediat. Nu degeaba m-am antrenat atât. Unde mă semnez?
- Ar trebui să te anunț despre cîteva schimbări. Nu vei fi solo. Vei face parte dintr-o grupă de fete. Până acum au fost prezentate 4, tu vei fi ultima. De asemenea, numele va fi decis de voi, iar compania doar îl vor confirma. Vei avea la dispoziție 3 luni de pregatire, iar piesa de debut o las pe seama lui Jiyong. spuse directorul intorcandu-și ochii spre ciudățenia de lângă mine.
- Eu, să lucrez cu ea? Nici măcar nu i-am auzit vocea, ce să mai zicem de celelalte roluri. Dacă nici nu și-a cunoscut viitoarele colege de echipă? zise îngâmfatul.
- Ea le cunoaște, însă le-am zis să păstreze debutul secret. Cred că le cunosti pe EunBi, Soyou, Rise si Naeun, nu? a întrebat directorul.
- Ele nu sunt fetele de la masa 7? a răspuns. Mereu mă chemau să iau prânzul cu ele.
- Exact. Vezi Jiyong, le știe, ce zici? încerca din răsputeri directorul să-l convingă.
Expresia lui din contra se vedea suspicioasă spre fata din fața lui...
- Bine, accept, dar nu te aștepta la miracole de la o obraznică ca ea. răspunse sadic.
- Și ce propui acum? Dacă nu vrei, n-o face, nu te obligă nimeni. Pisică speriată. a dat din umeri Minhye.
-Oo, domnișoara are și tupeu, dacă ai vrea sa faci bine, mai bine ți-ai păstra gura sfințită, pentru o față ești destul de îndrăzneață. Ne vedem la repetiții, domnișoara arogantă. spuse întorcîndu-se plecînd din camera.
În camera rămăsese doar Minhye și directorul, formînd o liniște sufocantă, tot curajul lui Minhye dispăruse, iar acum lăsase capul in jos rușinată realizînd prezența directorului si realizînd cine era de fapt.
Dupa ce și-a lăsat semnătura pe contractul care era dintotdeauna visul ei, s-a aplecat si și-a cerut scuze pentru comportamentul obraznic plecînd imediat cu un zîmbetul pe buze. Se părea că nu va fi unica întîlnire cu așa-zisul domn Nesimțit.
Ajunsă acasă, își amintise de faptul că ar trebui să impacheteze niște haine si obiecte de strict necesar pentru a se muta in dormitorul fetelor.
Copilăria ei a fost petrecută în Busan cu bunica ei, pe când mama și tatăl ei s-au despărțit. Până înainte de divorț, trăise visul oricarui copil, în ciuda părinților putin mai stricți, chiar era mulțumită pentru viața pe care o trăia. Însă totul se terminase cand a aflat că părinții ei erau pe cale să divorțeze, iar mama ei fusese lăsată cu doi copii in urmă.
Avea 10 ani. Ea și sora ei avuseseră un timp greu încercând să zidească un nou început, doar al lor. Deși știa că mama ei a avut un motiv pentru a face asta, și avea tot dreptul sa o facă, nu a îndrăznit niciuna să întrebe cauza divorțului. Se convinsese că avea să vină un timp cînd va trebui să întrebe. Însă nu era atunci.
Mama ei începuse să lucreze la o firmă de manufactură, călătorind regulat prin Japonia unde a întâlnit un Chinez burlac, specializat în construcție. Avînd sediul în America, poziția de vice-președinte a făcut-o pe mama sa să-i urmeze pașii.
De tatăl biologic nu mai auziseră nimic, iar orgoliul lui nici nu-i permitea să-și dea interesul in a avea grijă de cele două suflete. Își amintea odată la vreo 11 ani cînd se juca pe afară cu mingea cu ceilalți prieteni ai ei iar din neatenție, mingea trecuse peste gard direct în stradă. În momentul în care a ieșit după minge, a vazut silueta tatălui ei intrînd la un vecin din apropiere. Era atît de aproape, însă și la fel de departe. Aia rămăsese ultima amintire a ei cu el.
La școală Minhye mereu a fost o elevă șireată, însă băieții nu prea erau in cercul de interese ale ei (de fapt teroarea de după furia ei îi făceau să se îndepărteze de ea), până a apărut o variabilă, prima ei iubire și cel care i-a fost alături în cele mai grele momente, Park JiHyun.
Primăvara următoare, aproape de ziua ei de naștere, avea sa se facă primul an fără prezența părinților. Pe panoul de noutăți al școlii apăruseră știri despre audițiile pentru anuala piesă de teatru, Romeo si Julieta. Minhye nu era fană a poveștilor siropoase și prefera mai mult sportul, așa că nu prea își dădea interesul în genul ăsta de activități, însă dupa o analiză a situației decisese să participe pentru punctele extra care se dădeau pentru participare în activitățile extracurriculare.
Dat fiind participarea scăzută a studenților în piese de teatru față de clubul de sport care avea cei mai mulți studenți, rolul fusese cîștigat cu succes, iar acum Julieta avea să fie cea mai mare scorpie deghizată, însă ceea ce o deranja era cine avea să fie Romeo.
Ajunsă în sala ce concerte, observaseră doar cîteva locuri ocupate, iar profesoara de serviciu, de cum îi remarcase prezența, îi dădu șansa de a-și alege singură Romeul ei cu un banal motiv "De vreme ce avea să-i fie partener", deși de fapt profesoara era prea distrasă iar căscatul frecvent o dădea de gol.
Ajunsă în situația de față, cum avea să aleagă un partener dacă nici măcar nu interacționa cu alți băieți, iar ultima dată când a vorbit cu unul, i-a observat fața plină de frică după care și-a cerut scuze?
Sala era plină cu elevi de la cercul de arte, toți având mîinile tremurând în anticipare. Majoritatea băieților încercau să nu se bage în probleme evitînd pericolul rolului principal, drept urmare nu mai aveau dorința să execute rolul lui Romeo, majoritatea candidaților luînd roluri minore sau chiar renunțînd la participarea in piesă. În mijlocul sălii se puteau auzi cuvinte rostite clar direct din scenariu iar sunetul îi stîrni curiozitatea lui Minhye. Băiatul care părea a-și dădea și sufletul pentru piesă nu parea timid de loc, din contra, ținuta dreaptă și nasul sus îl făcea destul de sigur pe el, poate prea confident pentru un rol principal.
Imediat după ce Minhye a luat loc, audiția a început iar numeroase numere își primiseră rolurile potrivite. Audiția era pe sfîrșite, însă băiatul care îi stîrnise curiozitatea părea că a fost șters de pe fața pămîntului cu nici o urmă după el.
Înainte de ultima prezentare după o scanare a sălii în căutarea băiatului, după perdea se făcu văzut și băiatul mîndru, care părea să fie următorul si ultimul participant.
- Bună ziua, mă numesc Park JiHyun. Și-a îndreptat spatele si a luat o gură mare de aer, după care s-a îndreptat spre Minhye, urmărind scenariul și rostind cuvînt cu cuvînt fiecare silabă cu o expresie foarte serioasă, momentul acela inima lui Minhye pentru o secundă a tresărit, simțind un val de adrenalină patrunzîndu-i prin corp. Pentru a nu se dădea de gol, a recitat și ea replicile care erau îndreptate către Romeo-ul ei. Oare și-a găsit Minhye Romeul ei?
-El e. Surprinsă, gura îi vorbise înainte de a gîndi iar colțul buzelor băiatului au schițat un zîmbet șiret. Asta nu era parte din scenariu.
-Ce? raspunse confuză profesoară însă la o a doua privire părea că a înțeles și s-a îndreptat spre mijlocul scenei.
-Romeo. Park Jihyun.
După sfîrșirea audiției, lecțiile se terminaseră iar la auzul clopoțelului s-a îndreptat spre casă. În drum spre casă după ceva timp începuse să se simtă privită și să audă pași din urmă de parcă ar fi urmărită, nu a ezitat și s-a întors brusc, direct în fața așa-zisului urmărilor. Distanța dintre ei era foarte mică, iar pentru un moment privirea ei îi scanase corpul lui, oprindu-se direct la ochii lui. Arăta destul se bine pentru un puști iar faptul că era după ea o făcuse suspicioasă, ignorînd gîndurile nepotrivite la moment.
- Mă urmarești? A întrebat întorcîndu-se și continuindu-și mersul în drum spre casă.
- Nu! Cumva... Da...? Mă gîndeam să mergem împreună acasă, în așa fel avem amîndoi companie. Și-a continuat mersul încercînd să țină pasul cu mersul de maraton al fetei.
- Sunt sigură că știi că nu-s interesată de băieți.
- Știu. Dacă te face să te simți mai bine poți să mă vezi și ca pe o fată. Sunt și neutru daca vrei.
- Nu sunt interesată. Ce vrei de la mine?
-Oh... T-ai prins. Vezi tu... După ce am revizuit scenariul prima dată... Hai să anulăm scena 48, nu cred că vei fi de acord să o facem, așa că presupun că e mai bine să clarificăm lucrurile de la început. spuse întinzînd scenariul la pagina dată.
Minhye nu avea nevoie să dea cu privirea pentru a ști la ce scenă se referea, iar asta o măcinase de la început și o făcuse să regrete participarea în schiță. Însă după ce fusese distrasă de profesoară si tîrîtă pentru a alege celălalt protagonist, scena 48 nu-i mai preocupa mintea la moment.
-Hm, de ce să facem scena sărutului cu adevărat cînd noi reprezentăm o schiță... e și normal să o jucăm cu succes și satisfacem spectatorii. Te lași cu fața spre mine, și cu spatele la scenă, iar tu poți doar să te prefaci în momente de genul.
Minhye se simțea puțin mîndră de ceea ce a zis, observînd expresiile băiatului pe care le încerca să le descifreze.
-Oh, deci nu era nici o problemă. Daca tot te "urmăresc", pot să te conduc pînă acasă?
-Bine. a zis scurt.
Drumul spre casă fusese liniștit, iar Minhye începuse să simtă ciudat tăcerea între două persoane, aproape ca nu-l simțeam nevoia lângă. Așa au decurs si celelalte zile, el o urmărea fără să zică nimic, pe cand ea îi ignora existența. Ajunseseră la repetiții, iar primele părți erau gata în timp record, spre deosebire de lenea care se arăta pe fața actorilor. Deși repetițiile îi aduseseră mai aproape, scena 48 încă bîntuia prin visele lui Minhye, indiferent de cuvintele curajoase spuse inainte. Poate nu erau pentru a-l convinge pe el însă pentru a se convinge pe ea însăși. Indiferent de motiv, scena 48 se apropia iar in ciuda așteptărilor, plimbările de după masă erau mult așteptate. Repetițiile pentru Romeo si Julieta chiar făceau minuni.
-Vrei să luăm prânzul pe acoperiș, Minhye? A întrebat Jihyun de la spate.
- Doar dacă faci cinste. A răspuns Minhye jucăușă și s-a concentrat înapoi spre tema la biologie.
Ajunsă pe acoperiș, a observat aranjată o pătură. Și-a dat papucii jos și s-a întins pe spate cu capul îndreptat spre cer, urmărind norii încercînd să deslușească cu ce semănau formele lor. După ceva timp ochii i se închiseră. Uitaseră complet de JiHyun.
După cîteva minute, a simțit prezența unui corp lipindu-se încet de ea și și-a deschis ochii.
- Oops, peisajul m-a distras, e foarte frumos aici. a zis Minhye uitându-se spre el, deși știa că a fost urmărită încă de la început.
-Nici o problemă, e în regulă. Odihnește-te. A spus întinzîndu-se lângă ea in tăcere.
-De ce oare mă simt comfortabila lângă tine? E cumva... ciudat. Știi, părinții mei s-au despărțit, și am fost atentă pentru ca nimeni să nu afle. Știu deja ce zice lumea de copiii cu părinții despărțiți sau fără părinți, iar stigma va rămâne acolo mereu. Mă simt ca și cum te-aș cunoaște de mult timp, și că ți-as putea dezvălui totul. În unele momente îmi lipsesc prietenii adevărați, pe care din păcate nu-i am. a suflat tot aerul din piept de parcă ar fi dispărut o piatră de pe inimă.
- O să dorm puțin, trezește-mă când sună clopoțelul la lectii. vocea ei era din ce in ce mai înceată după confesiunea dată, iar el a murmurat un da înăbușit și a închis și el ochii.
Dupa ce au trecut citeva ore, cond a deschis ochii era... întunecat? Soarele era pe cale să apună. Și-a întors capul si l-a văzut pe JiHyun lângă ea, pe jumătate adormit și el.
- Hei! De ce nu m-ai trezit? a inceput a țipa isterica lovindu-l ușor cu mîna.
- Cred ca am adormit si eu... cumva? Despre povestea ta... Mersi ca mi-ai zis. Să știi că voi fi mereu lîngă tine. a zîmbit uitîndu-se direct in ochii ei. Frustrată de acțiunea îndrăzneață a lui Jihyun, Minhye și-a dat capul într-o parte, ridicîndu-se imediat.
- Ce ai zice să mai purtăm așa discuții? Nu-i rău să te descarci din când în când. continuase.
Minhye a stat putin pe gînduri și i-a zîmbit înapoi.
- Bine. Cola sau Sprite? a întrebat repezindu-se spre ușă.
- Cola, de ce? a răspuns Jihyun rapid și ea s-a făcut nevăzută.
- Nu te mișca de acolo! se auzea țipînd de pe scări.
După cîteva minute a apărut cu mîinile la spate și a arătat un zîmbet jucăuș. A întins mîinile și a arătat cele două cutii cu băuturi carbogazoase.
- Și acum îți voi testa norocul. Alege una.
Jihyun era indecis si nesigur despre ce avea să facă Minhye, însă după natura ei, părea inofensivă, orice avea să aleaga nu avea nici o diferență.
- O să le deschidem în același timp, ok? 1. 2. 3.
Și așa a ajuns udă toată.
În acea seară, și-a dat drumul inimii și s-a jucat după placul ei. Nu avea sa sufere singură așa că pînă la urmă ajunsese și JiHyun ud leoarcă. Au avut noroc ca nu răciseră, altfel ar fi trebuit să se caute alți actori pentru piesă de teatru.
Dupa această confesiune au început să fie mai apropiati iar zilele pînă la piesa de teatru se transformau în amintiri plăcute.
În culise cînd a apărut Jihyun in fața ei, l-am văzut pe cel mai frumos Romeo în viață. Se uitase la reflecția ei în oglindă și începuse să se simtă inferioară frumusetii lui. Hainele erau aranjate perfect pe el, dăndu-i un aer de prinț scos din basm, iar înfățișarea ei îl completa perfect.
Pentru ultima repetiție era nevoie de atenție la orice detaliu, oricît de mic ar fi fost, totul trebuia sa fie perfect. Minhye avea cel mai șmecher Romeo, care era împreună cu cea mai îngîmfată Julieta.
Repetițiile se terminasera si era timpul pentru adevăratul show. Romanul Romeo si Julieta e cunoscut pentru povestea lor de dragoste care părea imposibilă. Scenariul inițial a fost un pic schimbat pe parcurs, pentru a ieși un sfârșit fericit. Nu asta era farmecul fiecărei povești? Final fericit și trăire până la adânci bătrâneți.
Toată piesa mergea ca pe roate pînă au apărut fluturași prin burtă la scena 32. Sărutul. Deși era unul fals, era un punct principal din poveste. S-a dat pe spate și și-a îndreptat capul spre decorațiile de pe scenă pînă cînd planurile i-au fost date peste cap... Hyun a sarutat-o. Și era real. A ramas inlemnita pe scena strîngîndu-și puternic ochii. Era primul ei sărut, și era asistat de peste 500 de persoane. Piesa s-a terminat cu bine fara a întîmpina nici o problemă... Ba nu, era una. JIHYUN!