Castelul cerului însângerat plângea,
când răgetul dureros de silențios
al ceasului de catifea spărgea
timpanul surd al timpului vorbăreț,
prin fașa stelelor din găurile negre
spada războinicului Zair își croia,
calea către răsăritul luptelor apuse.
Altarul universului zâmbea către lună
topind statuile de ceară ale infernului,
aripile dezamăgite ale vasului din coșmar
acopereau roca unui fulger amar,
scutul de lemn putrezit și auriu
dezlega misterul unui schelet vesel și viu,
iar războinica Mildred culegea pepenele verde
din pomul fantomă al cărților mucegăite.
Când licoarea destinului a fost înghițită
de către îngerul drogat de litere și bețivan,
singura picătură de vrajă neadormită
a fost lipită în fruntea de iarbă a muntelui,
sticla de smoală a deschis ușa viitorului pustiu
și ultimul dragonul de foc a ars în lava de nisip.
Zair și Mildred au reconstruit regatul dragonilor de gheață
cu pași mărunți, ceremonia lor nupțială, a fost pictată
pe ruinele cărămizilor de zăpadă blestemată,
unde îi acopereau mantia rugăciunile
scrise de toate ființelor supreme.