Stiloul trasa urme de cerneală
zgrâind geamul soarelui înghețat,
peste carnea crudă a pământului,
cuțitele negre ale vântului dansau
și se agățau de corabia șubredă
mâncată de cariile zilelor pierdute.
Adăpostită în trupul furnicilor
sta calmă mama tuturor viciilor,
așteptând să coboare
de pe coloana infinitului
și să guste din farfuria mutilată
furculița ruginită.
În apele făcute de valurile cerului,
pânzele de sticlă făuresc
la foc de lampă mică
cuvintele cenușii pe care,
în aerul plin și greu de speranță
încet le ridică.